VIDEO. Chipul faraonului Tutankhamon poate fi văzut pentru prima dată în 3.300 de ani. Cum arăta regele egiptean

62309183
AFP

Chipul celebrului rege egiptean Tutankhamon a fost reconstruit cu ajutorul tehnologiei digitale de către Christian Corbet, artistul care l-a sculptat și pe Prințul Philip în 2013.  

Astfel, fața lui Tutankhamon poate fi văzută pentru prima dată în peste 3.300 de ani, notează The Mirror.

Christian Corbet a folosit un model 3D al craniului faraonului, pentru a-l ”aduce la viață” pe vechiul conducător egiptean. Modelul a fost creat folosind scanări ale craniului lui Tutankhamon, realizate de către dr. Andrew Nelson de la Universitatea de Vest din Canada.

Rezultatul final a fost numit cea mai realistă reconstrucție a aspectului faraonului creată vreodată.

Dr. Nelson: „Am folosit în munca noastră modelul 3D al craniului, apoi am adăugat straturile de mușchi și am construit, efectiv, fața. Anatomia craniului a ghidat reconstrucția facială, așa că sunt de părere că este o apariție mult mai realistă decât oricare dintre cele pe care le-am văzut până acum.”

Utilizarea tomografiei computerizate (CT) pentru a crea un model 3D precis al craniului a fost doar un element care a stat la baza acestei reprezentări realiste.

Echipa care a lucrat la acest proiect a folosit, de asemenea, markeri de țesut – care indică adâncimea cărnii în diferite locuri – care au avut în vedere caracteristicile actualilor egipteni.

În trecut, alte reconstrucții ale mumiilor au folosit markeri de țesut care se bazau pe subiecți caucazieni.

Christian Corbet: „Apoi am construit mușchii strat cu strat, până când reconstrucția criminalistică a fost completă. Sculptura criminalistică s-a bazat pe anatomia craniului, iar markerii de țesut și măsurătorile fiecăruia s-au bazat pe subiectul egiptean de sex masculin. Nu există nicio licență de creație aici. Fiecare etapă a fost, de asemenea, fotografiată pentru a dovedi munca mea.”

Bustul criminalistic avea ochii închiși, fără urechi și fără expresie, dar, odată ce a fost finalizat, Corbet a avut șansa de a da viață acelui chip.

„Mi s-a permis să fiu mai creativ și să-i deschid ochii, să dau direcții unghiulare către ochi și, poate, să adaug un pic de răsturnare a buzelor. Dar, din nou, nu a fost nicio fabricare a trăsăturilor – chiar și urechile au fost gândite cu atenție de noi toți”, a spus el.

Ca o tușă finală, a fost adăugată o coroană khepresh sau de război.

Recrearea a fost realizată pentru un documentar în două părți, ”Tutankhamon: Allies & Enemies”, difuzat de postul public american PBS.

Proiectul nu a fost, însă, lipsit de provocări.

Anticii foloseau lenjerie îmbibată cu rășină pe craniu, în încercarea de a păstra forma feței faraonului după mumificare, ceea ce a însemnat că software-ul a trebuit să învețe cum să facă distincția între craniu și alte materiale.

Dr. Nelson: „Rolul meu în acest proiect a fost să segmentez craniul din scanarea CT. Asta implica marcarea pixelilor din CT ca fiind os, ambalaj/rășină sau altceva. Am făcut acest lucru folosind software-ul Dragonfly, folosind capacitățile sale de segmentare, de învățare profundă, antrenându-l pe un număr de niveluri, apoi lăsându-l să ruleze peste noapte pentru a face segmentarea inițială. Apoi l-am curățat manual, pentru a produce modelul 3D al craniului – ceea a durat aproximativ 20 de ore de muncă.”

Și, spre deosebire de subiecții obișnuiți, nu a existat o persoană vie din care sculptorul să se inspire.

Tutankhamon a domnit din 1332 î.Hr. până la moartea sa, la vârsta de aproximativ 19 ani, în 1323 î.Hr.

 

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Un asteroid a declanșat un mega-tsunami de 250 de metri pe Marte, cred oamenii de știință

Oamenii de știință cred că un mega-tsunami a fost provocat acum 3,4 miliarde de ani pe Marte de lovitura cu un asteroid similară impactului devastator care a dus la dispariția dinozaurilor de pe Pământ.

 

O stea a fost „devorată” de o gaură neagră. Rămășițele au fost propulsate pe Pământ

O gaură neagră a înghițit o stea, iar rămășițele au fost propulsate pe Pământ.

Secretul unei minți sănătoase pentru bătrânii de peste 80 de ani. Date prezentate de un studiu

Sunt mereu optimiști, activi, continuă să muncească și fac mult voluntariat, după pensionare.

Recomandări
Planul secret al PSD: UDMR să facă parte dintr-un Guvern PSD, iar Nicușor Dan să ”influențeze” numirea a doi miniștri

Surse din Partidul Social Democrat au explicat pentru Știrile Pro TV care ar fi planul social-democraților pentru ieșirea din criza guvernamentală și învestirea unui nou prim-ministru, care să-l înlocuiască pe premierul demis, Ilie Bolojan.

ANM a anunţat prognoza pentru 31 august - 13 septembrie. Unde urcă temperaturile la 35 de grade şi când apar ploile

Regimul termic va deveni unul normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii ţări, în următoarele două săptămâni (31 august - 13 septembrie).

Primul oraș din România care va instala lifturi la blocurile vechi de 4 etaje. Milioane de români, prizonieri în propria casă

Brașovul ar urma să fie primul oraș din România care va instala lifturi la blocurile vechi cu 4 etaje, după ce consiliul local a adoptat ghidul de aplicare a programului ”Lift pentru Viață”. Milioane de români sunt azi ”prizonieri” în propria casă.