Un satelit al lui Jupiter are mai multă apă decât Pământul și ar putea adăposti viață

62204307
Getty

Oamenii de ştiinţă care au analizat datele obţinute de Telescopul Hubble au descoperit apă în atmosfera satelitului jovian Ganymede, cel mai mare satelit din Sistemul Solar, transmite Forbes care citează un studiu publicat de jurnalul Nature Astronomy.

 

Pornind de la datele obţinute de Hubble, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că gheaţa este transformată direct în vapori de apă şi se degajă de la suprafaţa îngheţată a satelitului lui Jupiter.

Mai mare decât Mercur şi doar cu puţin mai mică decât Marte, această lună a lui Jupiter are diametrul de 5.268 kilometri şi se află pe locul 9 în topul celor mai mari obiecte din Sistemul Solar.

Ganymede ar putea conţine mai multă apă decât toate mările şi oceanele terestre sub forma unui ocean subteran, aflat la o adâncime de aproximativ 160 de kilometri sub crusta sa îngheţată.

Astrobiologii sunt de părere că într-un astfel de mediu ar putea exista forme de viaţă unicelulare similare organismelor extremofile descoperite la mari adâncimi în gropile abisale ale oceanelor terestre.

Datele analizate despre Ganymede sunt mai vechi, provenind de la nişte observaţii în spectrul ultraviolet al luminii derulate de Hubble în 1998.

Cercetătorii au aflat şi că pe acest satelit al lui Jupiter se produc efecte de auroră similare aurorelor terestre, ceea ce indică prezenţa oxigenului şi a unui câmp magnetic permanent.

 

Ganymede este singurul satelit din Sistemul Solar care dispune de câmp magnetic și are oxigen 

 

Astfel, Ganymede este singurul satelit natural al unei planete din Sistemul Solar care dispune de un câmp magnetic.

Analiza unor observaţii mai noi, realizate de Hubble tot în UV în 2018, a ridicat semne de întrebare cu privire la cât de mult oxigen ar putea exista în atmosfera lui Ganymede, sugerând că prezenţa detectată anterior a acestui gaz ar putea fi legată de sublimarea unei mici cantităţi de molecule de apă din zona mai caldă a ecuatorului lui Ganymede.

"Iniţial a fost observat doar oxigenul. Acesta este produs atunci când particule cu sarcină electrică erodează gheaţa de la suprafaţa satelitului. Vaporii de apă pe care i-am măsurat acum provin din procesul de sublimare al gheţii (trecerea din stare solidă direct în stare gazoasă n.r) provocat de emisiile de vapori de apă din regiunile mai calde ale lui Gannymede”, a explicat Lorenz Roth, coordonatorul noului studiu, cercetător la Institutul Tehnologic Regal KTH din Stockholm, Suedia.

Noul studiu va fi verificat de observaţiile ce vor fi derulate în cadrul misiunii sondei JUICE (JUpiter ICy moons Explorer), ce va fi lansată de Agenţia Spaţială Europeană în 2022 cu obiectivul de a examina timp de cel puţin trei ani sateliţii jovieni Ganymede, Europa şi Callisto. Sonda JUICE va ajunge în sistemul lui Jupiter în 2029.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
Citește și...
62203911
Siberia reactivează îngrijorarea privind încălzirea globală. Ce este permafrostul și ce se va întâmpla dacă dispare

Incendiile de vegetație care nu mai contenesc în Siberia reactivează îngrijorarea globală cu privire la soarta permafrostului - adică stratul de sol înghețat permanent care acoperă 65% din teritoriul rusesc și aproape un sfert din emisfera nordică.

62203904
Câțiva elevi români au câștigat un premiu pentru cel mai ingenios și inovativ robot, în SUA

Performanță mare pentru câțiva elevi pasionați de robotică, din orașul Beclean.

62203844
Un asteroid de dimensiunea Marii Piramide din Giza va zbura pe deasupra Pământului

Un asteroid de dimensiunea Marii Piramide din Giza va zbura pe deasupra Pământului duminică, 25 iulie, în ceea ce ar putea fi descris ca fiind relativ „aproape”, potrivit Jet Propulsion Laboratory al NASA, citat de Jerusalem Post.

Recomandări
Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Avertismentul Moody’s după trei desemnări de premier eșuate: România riscă să nu adopte la timp bugetul pe 2027

Moody’s avertizează, după respingerea guvernului Mureșan, că blocajul politic din împiedică consolidarea fiscală și face tot mai dificilă adoptarea bugetului pe 2027 până la sfârșitul anului.

Id240918 inquam photos george calin
Șoc valutar în România. Euro a atins un nou record istoric: 5,3447 lei la cursul BNR

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs oficial de 5,3447 lei/euro, peste precedentul record de 5,2788 lei/euro, înregistrat pe 23 septembrie.

Instant dna iasi bolojan 005 inquam photos casian mitu
Reacția PNL după audierea lui Bolojan: „Justiția riscă să fie percepută ca un ciocan politic pentru a lovi oameni incomozi”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a reacționat tranșant în urma audierii premierului Ilie Bolojan la Direcția Națională Anticorupție (DNA), în calitate de martor.