Ușeriu a început ultramaratonul de la Cercul Polar. Cursa infernală, live pe internet

×
Publicitate

Tiberiu Ușeriu a luat startul, duminică seara, în ultramaratonul ''Yukon Arctic'' de la Cercul Polar. 

Evenimentul este transmis în timp real pe internet și toată suflarea îl susține pe ambițiosul român, care se întrece cu alți 70 de sportivi din lumea întreagă.

În ultimii ani nimeni nu a reușit să ducă la bun sfârșit această cursa infernală care are 700 de kilometri. De la capătul lumii Tiberiu Ușeriu îi ține la curent pe cei de acasă cu tot se întâmplă acolo.

Alin Ușeriu, fratele lui Tiberiu: ”Am vorbit cu el ieri, era foarte determinat, era conștient că are o concurență destul de serioasă, era conștient că îl așteaptă niște zile foarte grele."

Iulian Gabor, membru Asociaţia Tăşuleasa Social: "Mai sălbatic, prin poteci, prin păduri, pe dealuri, dar cred că are un curs al orientării destul de bun și nu o să aibă probleme.”

Asta deși, în ultimii ani, niciun concurent nu a reușit să ducă până la capăt acest ultramaraton de 700 de kilometri pe un traseu dur, unde temperaturile coboară spre minus 40 de grade Celsius. Anul trecut, doi sportivi s-au pierdut pe drum și au suferit degeraturi atât de îngrozitoare încât medicii nu au avut de ales și le-au amputat mâinile și picioarele.

Alin Ușeriu, fratele lui Tiberiu: "Toată lumea este emoționată, este greu să dormim în aceste zile, 7-10 zile cât durează cursa, Tibi este foarte determinat, organizatorii i-au spus că nu este garantat că cineva va termină această cursă, mai mult de jumătate din curse nu a fost terminată de nimeni."

Ambițiosul român vrea să promoveze cu această ocazie proiectul ''Via Transilvanica'' - o cale de drumeție de 1000 de kilometri, care va lega 10 județe ale țării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
62019211
Un fost handbalist dinamovist şi jucător al naţionalei Serbiei s-a sinucis

Novak Boskovici, fostul jucător dinamovist din sezonul 2017-2018, s-a sinucis, duminică, în faţa casei sale din Crvenka (Serbia), anunţă CS Dinamo, care citează presa internaţională.

62019173
300 de sportivi, la un stagiu de perfecționare de taekwondo, la Baia Mare

Aproape trei sute de sportivi și-au dat întâlnire la Baia Mare și se întrec în mișcări de taekwondo.

61935684
Irina Begu şi Monica Niculescu au cucerit titlul la dublu în turneul WTA de la Hua Hin

Perechea Irina Begu și Monica Niculescu a cucerit titlul în proba de dublu a turneului de tenis WTA de la Hua Hin, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, duminică, după ce a învins în finală perechea Ana Blinkova și Yafan Wang cu 2-6, 6-1, 12-10.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h07m39s163
A cumpărat opt case în ruină și a construit un loc plin de viață în inima Transilvaniei. Povestea unui român care a ales viața la țară

Gospodărie, comunitate, liniște, aer, timp pentru tine. Toate aceste noțiuni au intrat în limbajul celor care s-au mutat la țară. De fapt, pentru asta au ales să plece de la oraș, pentru un altfel de viață, mai tihnită.

Vlcsnap 2026 10 25 19h14m35s087
Piloții români de F-16, în centrul ceremoniei de Ziua Armatei. NATO pregătește echipamente suplimentare pentru combaterea dronelor

Duminică a fost Ziua Armatei Române, marcată cu ceremonii militare în toate unitățile din țară. Cea mai importantă a fost organizată în Baza Aeriană de la Borcea.

Vlcsnap 2026 10 25 17h58m29s183
Violența transformă orașele Europei în câmpuri de luptă. „Trăim într-o societate în care e normal să-i ataci pe alții, să ucizi”

Manifestațiile lansate de tineri și sindicaliști s-au încheiat cu violențe, vandalizări și jafuri în Franța, Italia, Spania și Belgia. În Barcelona, protestatarii au spart vitrinele magazinelor.