Sepsi Sfântu Gheorghe a câştigat Supercupa României. Covăsnenii au învins CFR Cluj cu 2-1

62271111

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a câştigat pentru prima oară în istoria sa Supercupa României, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Arena Francisc Neuman din Arad.

Sepsi OSK, club înfiinţat în 2011, a reuşit să câştige al doilea său trofeu în acest an după Cupa României. Antrenorul formaţiei covăsnene, italianul Cristiano Bergodi, se află la cea de-a doua Supercupă a României din carieră, după succesul cu Rapid din 2007.

 

Primul gol al întâlnirii de sâmbătă seara a fost înscris în minutul 2, când Adrian Păun a reuşit să îl învingă pe portarul formaţiei covăsnene cu un şut lângă bară, de la 14 metri lateral stânga, după o pasă a lui Marko Dugandzic.

Deşi a preluat conducerea pe tabela de marcaj încă din debutul meciului, campioana României a continuat să atace, controlând prima repriză. Aceasta îşi putea majora avantajul în minutul 30 prin Ciprian Deac, al cărui şut a fost respins cu dificultate de portarul Roland Niczuly. Imediat, mingea a fost recuperată de Dugandzic, care i-a pasat lui Deac, însă de această dată şutul lui a trecut peste poartă, potrivit Agerpres.

Sepsi a reuşit să creeze pericol la poarta campioanei abia în ultimele minute ale primei reprize. Mai întâi Cosmin Matei a trimis foarte aproape de bară de la 30 de metri, pentru ca în minutul 3 al prelungirilor tot el să reuşească egalarea. Acesta a trimis în plasă de la 6 metri, dintre doi jucători ai campioanei României, o centrare deviată a lui Tudorie de pe partea dreaptă.

În repriza secundă CFR Cluj a ratat ocazii prin Petrila în minutul 66 şi Yeboah în minutul 87, în timp ce deţinătoarea Cupei României a ratat o şansă importantă în minutul 54 prin A. Dumitrescu.

Golul victoriei formaţiei covăsnene a fost înscris de venezueleanul Mario Rondon, cel care până în vara anului 2021 a jucat la CFR Cluj. Rondon l-a învins pe Bălgrădean cu capul în minutul 85, din 7 metri, după o centrare a lui Ştefănescu de pe partea dreaptă.

Campioana României a încheiat ultimele minute ale partidei în 10 oameni, Roger Rodrigues fiind eliminat pentru o lovitură cu cotul în faţă aplicată lui Francisco Santos.

Meciul de la Arad a fost primul în care a fost utilizat sistemul de arbitraj video din istoria competiţiilor de fotbal din România.

CFR Cluj - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-2 (1-1)

Au înscris: Adrian Păun (2) / Cosmin Matei (45+3), Mario Rondon (85)

Au evoluat echipele:

CFR Cluj: 34. Cristian Bălgrădean - 47. Christopher Braun, 6. Daniel Graovac, 44.Matias De Sousa, 45.Mario Camora (căpitan) - 37. Mihai Bordeianu (8. Roger Rodrigues, 86), 7. Adrian Păun (15. Emmanuel Yeboah, 63), 73.Karlo Muhar (28. Ovidiu Hoban, 72) - 10. Ciprian Deac, 9.Marko Dugandzic (17. Jefte Betancor, 62), 11.Claudiu Petrila (75. Mihai Gîdea, 86).

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe: 33. Roland Niczuly - 88. Radoslav Dimitrov, 44. Mihai Bălaşa, 3. Bogdan Mitrea (căpitan), 20. Andres Dumitrescu - 21. Cristi Bărbuţ (90. Cătălin Golofca, 60), 77. Adnan Aganovic (22. Francisco Santos 83) , 6. Nicolae Păun, 13. Cosmin Matei (8. Ion Gheorghe, 60)- 9. Alexandru Tudorie (99. Mario Rondon, 76), 11. Marius Ştefănescu. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Rezerve neutilizate: 12. Răzvan Began - 27. Rareş Ispas, 29. Vitalie Damaşcan, 45. Denis Ciobotariu, 82. Branislav Ninaj.

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62271109
Finală 100% românească la Wimbledon. Alexia Tatu și Andreea Soare se întâlnesc în ultimul act, în turneul junioarelor U14

Două jucătoare românce de tenis scriu istorie la Wimbledon 2022. Finala în competiția destinată junioarelor sub 14 ani va fi sută la sută românească. Alexia Tatu și Andreea Soare vor lupta duminică pentru trofeul de campioană.

62270671
Vlad Stancu a câștigat medalia de argint la 800 m liber, la CE de juniori de la Otopeni

Sportivul român Vlad Stancu a cucerit, sâmbătă, medalia de argint în proba de 800 m liber, în finala disputată la Campionatele Europene de înot pentru juniori din Otopeni.

62271069
Elena Rîbakina a câştigat turneul de la Wimbledon

La 23 de ani, Elena Rîbakina, din Kazahstan, a câştigat turneul de grand slam de la Wimbledon, după ce a trecut de tunisianca Ons Jabeur, scor 3-6, 6-2, 6-2.  

Recomandări
Nicusor dan bloomberg 2
Nicușor Dan, interviu la Bloomberg TV despre Ucraina și problemele bugetare ale României. Relația cu SUA: „Very good”

Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat, vineri, într-un interviu pentru Bloomberg TV, că țara noastră și Europa vor continua să sprijine Ucraina. 

Gettyimages 2285752742
Primarul Capitalei anunță lucrări majore de refacere a marilor bulevarde din București. “Fără șantiere noi pe liniile de tramvai”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță lucrări majore de refacere a bulevardelor de pe inelul median al Bucureștiului și promite că progresele se vor vedea înainte să-și încheie mandatul.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.