Defilare încărcată de istorie pe străzile din Buzău. Zeci de ”daci și romani” au împânzit străzile

×
Publicitate

Istoria a prins viaţa joi seară pe străzile din Buzău. Zeci de daci şi romani, însoţiţi de gladiatori şi soldaţi din Primul Război Mondial au defilat cu torţe aprinse pe cele mai importante bulevarde din oraş.

Alaiul a fost însoţit şi de fanfara militară, dar şi de domniţe, spre încântarea publicului.

Disciplinaţi, luptătorii şi-au dat întâlnire în fata catedralei din centrul Buzăului.

Au pornit apoi, echipaţi de luptă şi cu torţe aprinse în mână, pe străzile din oraş. Au defilat pe rând Garda Apulum Alba Iulia, Garda Geto-Dacii din Moldova, Batalionul 48 Infanterie, dar şi o trupă din Bulgaria.

Alături de ei au apărut în fața mulţimii şi ostaşi din Primul Război Mondial.

Parada s-a încheiat cu un spectacol de jonglerii cu foc, oferit de artiştii bulgari.

Reporter: - Ce ţi-a plăcut cel mai mult?

Spectator: - Costumaţiile şi mai ales cele cu flăcări, cascadoriile acelea cu flăcări!

"A fost foarte frumos, în special costumele, au fost foarte reuşite, şi prestaţia vecinilor din Bulgaria", spune un participant.

Defilarea a dat startul celei de-a doua ediţii a festivalului Buzău Fest, care se încheie sâmbătă seară.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61963689
Cel mai mare desen stradal din țară, colorat de peste 1000 de prichindei de Ziua Copilului
În oraşul Sfântu Gheorghe petrecerea de Ziua Copilului a început încă de joi. Puștii de grădiniţă s-au adunat în centrul oraşului şi s-au "întrecut" în desene mai bine de trei ore. Cu cretă şi entuziasm, au reuşit să coloreze tot în jurul lor.
61963686
Afterhills 2018. Mii de oameni în prima zi de festival. Un balon cu aer cald, atracția serii
La Iaşi s-a dat joi seară startul celui mai mare festival de muzică din nord-estul României, care ţine până duminică.
61963680
1 iunie. Concursuri și spectacole organizate în București de Ziua Copilului
1 iunie. Muzeul Naţional de Istorie, Teatrul Odeon, Opera Comică pentru Copii şi Muzeul Satului sunt doar câteva dintre instituţiile care au pregătit programe dedicate zilei de 1 iunie.