"Aducerea unui manager privat intr-o companie de stat e ca un transplant". Va reusi acest proiect?

×
Publicitate

Ministerul Economiei a inceput proiectul prin care va aduce manageri privati, romani sau straini, in marile companii de stat. Principala lor sarcina va fi sa reduca pierderile. Dar conditia este sa li se dea si puterile necesare, spun toti.

Statul va alege o companie de consultanta, care la randul ei va organiza licitatia prin care vor fi alese firmele de recrutare.

Doar ca managerii de top 10 sunt scumpi si pun conditii/

Mihai David este unul dintre managerii din sectorul privat care pentru o vreme a fost director la stat.

"Aducerea unui manager intr-o companie de stat este exact ca un transplant : corpul trebuie sa il primeasca, dar si organul trebuie sa se potriveasca cu respectivul corp", a spus Mihai David, fost director Hidroelectrica

Nu toata lumea crede ca transferul va fi o reusita.

"Cred ca in Romania nu se va intampla, ci vom asista la o actiune de imagine, cu taraganari, cu trageri de timp, cu anumiti manageri care intra si care apoi ies din scheme", este de parere Ionel Blanculescu, consultant financiar, fost ministru

Romania s-a angajat fata de FMI ca pana in februarie sa numeasca manageri privati la cel putin 7 companii de stat.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
Citește și...
60514805
REZULTATE FINALE BAC 2011, sesiunea fara niciun 10. S-au afisat notele dupa contestatii
Edu.ro a publicat miercuri noaptea rezultatele finale ale Bacalaureatului 2011, sesiunea toamna. Intra in articol ca sa gasesti link spre listele cu note, defalcate pe judete.
60267265
Noul Cod Civil schimba radical divorturile din Romania. Ce pierde sotia si castiga sotul
Odata cu intrarea in vigoare a noului Cod Civil, parintii care divorteaza vor avea prin lege custodia comuna a minorilor rezultati din casatorie.
60460035
Cum a fost influentata piata chiriilor de rezultatele dezastruoase de la Bacalaureat
Zecile de mii de tineri care din toamna se visau studenti incurca planurile proprietarilor de garsoniere si apartamente.In marile centre universitare au ramas foarte multe locuinte goale, in conditiile in care tarifele sunt in scadere fata de 2010.