Un bărbat ţine sub teroare un sat din Gorj. "A pus berea pe maşina poliţiştilor"

×
Codul embed a fost copiat

Scandal într-un sat din Gorj, unde un bărbat şi a ameninţat soţia cu moartea, în ciuda unui ordin de restricţie care îi interzice acestuia să se apropie la mai puţin de 200 de metri de casă.

Femeia a fost nevoită în repetate rânduri să plece prin vecini, luând şi copiii cu ea, pentru a scapă cu viaţă. Când victima s-a plâns la poliţie că ordinul de restricţie nu este respectat, individul a spus că nu ştia nimic despre ordinul dat de judecători.

Scandalurile în familia cu doi copii se ţin lanţ de o lungă perioada. La un moment dat, individul a plecat la părinţii săi, în Vaslui. A revenit însă acum, pus din nou pe scandal. „Îmi este teamă mai ales de când a venit acum iar, Am avut o perioada în care ne linistisem. Numai când aud îmi e frică. Nu m-am simţit în siguranţă în preajma lui”, spune femeia.


Când l-a văzut la poartă, a alertat vecinii şi a sunat la 112, aşa cum au învăţat-o poliţiştii. Doi agenţi au venit la locuinţa acesteia, dar soţul violent nu a fost intimidat de prezenţa poliţiştilor. “A pus berea pe maşină, pe capotă maşinii poliţiştilor, eu am strigat, uitaţi-l pe drum şi parcă s au ferit. Au plecat, s au dus şi au negociat cu el la cârciumă în două locuri”, susţine femeia.

Miruna Prejbeanu - purtător de cuvânt IPJ Gorj: “având în vedere că la dată emiterii ordinului de restricţie bărbatul nu se află în ţară şi nu a putut lua la cunoştinţă prevederile acestui act, în urmă cu două zile, când a fost identificat de poliţişti, i s-au adus la cunoştinţă prevederile ordinului de restricţie şi, totodată, i s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea acestuia.”

Citește și
Sarah Lewis
O britanica a distrus cariera si viata a cinci barbati, dupa ce ei au mintit-o. De ce a fost capabila pentru "a fi iubita"
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Şi localnicii stau cu teamă că individul poate reveni oricând. Ei spun că i-a ameninţat că le da foc în casă şi că îi terorizează, mai ales pe cei care i-au luat apărarea sostiei sale. Chiar şi avocata femeii a primit ameninţări şi a depus o plângere împotriva individului.

Soţia terorizată a intentat divorţ, dar până la pronunţarea unei sentinţe definitive mai este cale lungă. Până atunci este în vigoare ordinul care îi interzice bărbatului să se apropie la mai puţin de 200 de metri de fosta să partenera. Dacă nu respectă această decizie, el riscă până la 1 an de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
O mireasă din SUA, arestată în ziua nunții
O mireasă din SUA, arestată în ziua nunții

Ziua nunții s-a încheiat la secția de poliție pentru o mireasă din statul american Tennessee.

O britanica a distrus cariera si viata a cinci barbati, dupa ce ei au mintit-o. De ce a fost capabila pentru
O britanica a distrus cariera si viata a cinci barbati, dupa ce ei au mintit-o. De ce a fost capabila pentru "a fi iubita"

Sarah Lewis este acuzata ca a devenit o amenintare la adresa a cinci barbati pe care i-a cunoscut in mediul online.

Adolescenta de 18 ani, arestata si condamnata pentru proxenetism. Racola minore de 13 ani si le obliga sa se prostitueze
Adolescenta de 18 ani, arestata si condamnata pentru proxenetism. Racola minore de 13 ani si le obliga sa se prostitueze

O adolescenta din SUA a fost condamnata la 13 ani de inchisoare, fiind acuzata de proxenetism, ea racoland minore in varste cuprinse intre 13 si 14 ani.

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.