Un bărbat din Botoșani a fost găsit mort sub propriul autoturism

Masina
ISU Botoșani

Un bărbat în vârstă de 47 ani, din judeţul Botoşani, şi-a pierdut viaţa, sâmbătă, după ce a fost strivit de propriul autoturism, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, bărbatul din localitatea Văculeşti a fost găsit decedat sub maşină, iar pompierii din Dorohoi au intervenit pentru scoaterea acestuia de sub autoturism.

"Bărbatul intenţiona să plece în altă localitate şi nu ştie nimeni cum a ajuns sub maşină. Alarma a fost dată de un trecător. Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Dorohoi chemaţi în sprijin, au constatat că bărbatul era sub autoturism, în partea dreapta - spate. Victima a fost scoasă din captivitate şi preluată de echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă care a început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, s-a constatat decesul", a afirmat Lupu, potrivit Agerpres.

Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
S-a răsturnat cu mașina în curbă, i-a înjurat pe martori și a fugit. Pasagerii au rămas captivit în autoturism
S-a răsturnat cu mașina în curbă, i-a înjurat pe martori și a fugit. Pasagerii au rămas captivit în autoturism

Un șofer care s-a răsturnat cu mașina în sâmbătă dimineață pe o stradă din orașul Bucecea, județul Botoșani, a fugit de la locul accidentului și i-a lăsat captivi în mașină pe toți cei trei pasageri.

Un şofer de la Serviciul de Ambulanţă Bihor a murit din cauza coronavirusului
Un şofer de la Serviciul de Ambulanţă Bihor a murit din cauza coronavirusului

Un şofer de la Serviciul de Ambulanţă Bihor a murit din cauza coronavirus. Colegii săi anunţă că şi-a făcut datoria până în ultimul moment, ajutându-şi semenii. Numărul total al deceselor provocate de coronavirus în judeţul Bihor a ajuns la 346.

Șofer blocat în noroi de Revelion, găsit dezbrăcat în mașină de jandarmi. „Vreau haine și țigări”
Șofer blocat în noroi de Revelion, găsit dezbrăcat în mașină de jandarmi. „Vreau haine și țigări”

Un șofer care în noaptea de Anul Nou a rămas împotmolit în noroi cu mașina pe un drum forestier din Caraș Severin i-a certat pe jandarmii care i-au venit în ajutor pentru că... nu i-au adus țigări.

Șofer beat amendat de 4 ori în seara de Revelion la Iași, după ce nu a dat prioritate unei ambulanțe și a făcut scandal
Șofer beat amendat de 4 ori în seara de Revelion la Iași, după ce nu a dat prioritate unei ambulanțe și a făcut scandal

Un șofer a fost amendat de 4 ori și încătușat de polițiștii din Iași în seara de Revelion, după ce nu a acordat prioritate unei ambulanțe, apoi a făcut scandal și a fost depistat băut.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.