O mamă și-a ucis copiii, într-un acces de furie, în Maramureș. Femeia suferea de depresie

×
Codul embed a fost copiat

Oroare în Maramureş. Doi copii, un bebeluş de numai trei luni, şi un băieţel de aproape 2 ani, au fost găsiţi fără suflare, cu trupurile pline de vânătăi.

 

Din primele cercetări, chiar mama copiilor este suspectă de dubla crimă: i-ar fi bătut pe cei mici, până când n-au mai respirat... Urmează detalii care vă pot afecta emoţional.

Tragedia a avut loc miercuri dimineaţă. Femeia se afla acasă cu cei doi copii, o fetiţă de doar 3 luni şi un băieţel de 1 an şi 9 luni, iar soţul era plecat la muncă. Bărbatul povesteşte că a fost sunat de nevastă şi s-a cutremurat când femeia i-a spus că i-a lovit pe cei mici. A ajuns într-un suflet acasă, însă pruncii nu mai puteau fi salvaţi. Cu un fir de speranţă, echipajul medical sosist de urgenţă a început resuscitarea bebeluşului, însă în final a fost declarat decesul. Răpus de durere, bărbatul mai spune că femeia trecea printr-o depresie post natală.

„Dimineaţa când am plecat de acasă am vorbit cu ea şi toate au fost bine, şi pe la 10 jumătate m-a sunat că a dat cu copiii de pământ. Am venit acasă şi fetiţa sufla, băiatul era galben tot şi pe fetiţă am resuscitat-o.(...) A fost la medic şi i-a dat medicamente de durere de cap" a spus tatăl copiilor.

Citește și
frontieră
Au fost găsiți polițiștii de frontieră dispăruți în Maramureș. Ce s-a întâmplat cu ei

Bunica copiilor: „Am vorbit dimineaţa şi toate au fost bine. Am vorbit cu piticul la telefon. Şi eu mă tem că era în ceva depresie că tot zicea că o doare capul."

Potrivit surselor din ancheta - cei doi copii au avut parte de o moarte extrem de violentă. Nimeni însă nu-şi explica de ce femeia a avut o asemenea izbucnire, mai ales că ştiau că familia se pregătea să o boteze pe cea mică, peste câteva zile.
Apropiaţii celor doi soţi spun că imediat după naşterea celui de-al doilea copil, femeia se plângea de dureri puternice de cap.

„Am văzut că a venit salvarea şi SMURD-ul. Vai de mine, aşa ceva pe la noi nu s-a mai întâmplat. A avut ceva depresie. Mai venea pe la noi după lapte. De la salvare mi-a spus că băiatul e mort şi pe fetiţă o resuscitează, soțul era plecat la Mânaștur la muncă" a povestit o vecină.

Mama celor doi copii a fost dusă la audieri şi va fi transportată la spitalul din Sighet pentru efectuarea expertizei psihiatrice. Dacă se va dovedi că a avut discernământ va ajunge în fața magistraţilor, cu propunere de arestare.

Copiii, unul în vârstă de un an şi nouă luni şi altul de patru luni, au decedat în urma unor probleme respiratorii. Poliţiştii au fost sesizaţi, miercuri, despre faptul că în satul Ruşor, localitatea Copalnic Mănăştur, doi copii prezintă probleme respiratorii severe, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

„În urma deplasării la faţa locului a poliţiştilor din cadrul Secţiei 7 Suciu de Sus, s-a constatat faptul că doi copii minori, în vârstă de un an şi nouă luni, respectiv în vârstă de 4 luni, în ciuda manevrelor specifice de resuscitare efectuate de personalul medical, au decedat”, se arată în comunicatul IPJ Maramureş.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au afirmat că în acest caz se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, iar în prezent se fac investigaţii la faţa locului, sunt identificate persoane, au loc audieri de martori.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații grave! Englezii susțin că grupa în care poate ajunge România la Mondial a fost măsluită
Acuzații grave! Englezii susțin că grupa în care poate ajunge România la Mondial a fost măsluită
Citește și...
Doi copii mici, uciși într-o localitate din Maramureș. Mama lor e suspectă
Doi copii mici, uciși într-o localitate din Maramureș. Mama lor e suspectă

Doi copii mici au fost uciși într-o localitate din Maramureș, iar suspectă este chiar mama acestora. Polițiștii o audiază pe femeie.

Au fost găsiți polițiștii de frontieră dispăruți în Maramureș. Ce s-a întâmplat cu ei
Au fost găsiți polițiștii de frontieră dispăruți în Maramureș. Ce s-a întâmplat cu ei

Cei doi poliţişti de frontieră daţi dispăruţi în Munţii Maramureşului au fost găsiţi în cursul dimineţii de marţi, în urma unei ample acţiuni de căutare care a durat toată noaptea.

Cum a ajuns un bărbat să își ucidă prietenul, în timp ce făceau pălincă, în Șomcuta Mare
Cum a ajuns un bărbat să își ucidă prietenul, în timp ce făceau pălincă, în Șomcuta Mare

Un bărbat din Maramureș este bănuit că și-a omorât prietenul cu 20 de ani mai tânăr. Suspectul a fost cel care a dat alarma și a cerut ajutor. El le-a spus polițiștilor că au fost atacați de mai multe persoane.

Recomandări
LIVE TEXT: Alegeri în București 2025. Bucureștenii aleg noul Primar General al Capitalei. Prezența la vot, peste 4%
LIVE TEXT: Alegeri în București 2025. Bucureștenii aleg noul Primar General al Capitalei. Prezența la vot, peste 4%

Pe 7 decembrie 2025 bucureștenii sunt chemați la urne pentru a-și alege noul primar general al Capitalei, în cadrul alegerilor locale parțiale. Scrutinul are loc după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale.

Alegeri locale 2025. Nicușor Dan: Am votat pentru o Românie în Occident, pentru aceste valori care cred că ne definesc. VIDEO
Alegeri locale 2025. Nicușor Dan: Am votat pentru o Românie în Occident, pentru aceste valori care cred că ne definesc. VIDEO

Președintele României Nicușor Dan a votat pentru alegerile locale de la Primăria Municipiului București la ora 9:15. Fostul edil al Capitalei a votat la școala Luceafărul din sectorul 5 din București, însoțit de partenera sa, Mirabela Grădinaru.

Criza apei potabile din Prahova. Furnizarea apei în Câmpina, întreruptă din nou, la 24 de ore după reluare
Criza apei potabile din Prahova. Furnizarea apei în Câmpina, întreruptă din nou, la 24 de ore după reluare

Furnizarea apei în Câmpina și parțial în Poiana Câmpina a fost din nou întreruptă sâmbătă seară, după apariția unor avarii apărute la doar o zi de la reluarea alimentării, în plină criză a apei potabile din Prahova.