O femeie din Constanţa a născut în latrina din curte. Copilul, salvat de SMURD din hazna

SMURD
Agerpres

Incident oribil în România anului 2018, unde mai mult de jumătate dintre locuinţe nu sunt conectate la canalizare.

Un echipaj SMURD Constanţa a participat, miercuri la salvarea unui nou-născut pe care mama acestuia l-ar fi scăpat în toaleta din curte, neştiind că naşte, informează ISU Constanţa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Constanţa, Anca Chiriţă, un echipaj SMURD a fost solicitat miercuri dimineaţă, în jurul orei 11.09, să se deplaseze de urgenţă în comuna Mihai Viteazu, pentru a ajuta la salvarea unui nou născut, din latrina unei locuinţe.

"Mobilizarea a fost exemplară, iar la ora 11.25, colegii noştri din teren au raportat prin staţie operaţiunea încheiată cu succes, fătul, de sex masculin, fiind adus la suprafaţă cu semne vitale. Apoi a fost preluat de medici şi adus pe calea aerului la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru îngrijiri medicale, mama urmând să vină la spital cu o ambulanţă", a declarat purtătorul de cuvânt ISU.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), Claudia Tatarici, a relatat că fătul a venit pe lume ca urmare a unei expulzii spontane, suferită de mamă, în timp ce se afla la toaletă, în curtea casei. "Din câte se pare, naşterea este la termen, mama are 20 de ani, nu este căsătorită şi a declarat că nu a ştiut că este gravidă până în această dimineaţă când a născut spontan. Copilul este sănătos", a precizat Claudia Tatarici.

Citește și
hazna
Bebelus de 9 luni, gasit mort in hazna. Mama copilului, in varsta de 21 de ani, sustine ca a avortat spontan
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO
Articol recomandat de sport.ro
Ireal! O bombă de 500 de kilograme, lângă un stadion din Bundesliga
Ireal! O bombă de 500 de kilograme, lângă un stadion din Bundesliga
Citește și...
O femeie din Vaslui e suspectată că şi-a aruncat copilul nou-născut la hazna
O femeie din Vaslui e suspectată că şi-a aruncat copilul nou-născut la hazna

Descoperire înfiorătoare într-o fabrică de confecţii din judeţul Vaslui. Cadavrul unui bebeluş a fost găsit aruncat într-o hazna din curtea firmei.

Bebelus de 9 luni, gasit mort in hazna. Mama copilului, in varsta de 21 de ani, sustine ca a avortat spontan
Bebelus de 9 luni, gasit mort in hazna. Mama copilului, in varsta de 21 de ani, sustine ca a avortat spontan

O tanara de 21 de ani din Tibana, judetul Iasi, este anchetata de politisti dupa ce a nascut in toaleta din curtea casei si bebelusul, un prunc de aproape noua luni, a fost apoi gasit mort in hazna.

Nou-nascut gasit in haznaua din curtea unei case. Cum s-a aparat mama bebelusului, care a incercat sa-si ascunda sarcina
Nou-nascut gasit in haznaua din curtea unei case. Cum s-a aparat mama bebelusului, care a incercat sa-si ascunda sarcina

Descoperire socanta marti dimineata in comuna Glavanesti, din judetul Bacau. Politistii au gasit trupul neinsufletit al unui bebelus, in haznaua din curtea unei case. Mama pruncului, o tanara de 27 de ani este anchetata acum de politie.
 

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Doi angajați ai unei bănci sunt cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi angajați ai unei bănci sunt cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro

Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă de 64 de ani aproximativ 140.000 de euro, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE
Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici din cadrul Uniunii Europene (UE).