O femeie a murit, după ce a fost lovită de o mașină de gunoi

ambulanta noapte
Pro TV

O femeie din localitatea Sita Buzăului a murit, după ce a fost lovită de o mașină care colecta gunoaie.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, femeia, care nu s-ar fi asigurat la traversarea drumului, asfel că a fost rănită grav de autovehicul, iar ulterior a murit la spital, informează Agerpres.

„Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că o femeie de 48 de ani, aflată pe drumul vicinal Pârâiaş din comună, în apropierea unui autovehicul destinat colectării deşeurilor, a traversat prin faţa maşinii, fără să se asigure şi a fost accidentată grav, şoferul neobservând-o. Victima a fost transportată la spital cu răni grave, însă ulterior aceasta şi-a pierdut viaţa", informează sursa citată.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
accident oradea
Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un camion, în Bihor
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
O fetiţă din Canada a murit strivită de o platformă în timpul unei parade de Crăciun
O fetiţă din Canada a murit strivită de o platformă în timpul unei parade de Crăciun

O fetiţă de patru ani din Canada a murit în timpul unei parade de duminică după ce a căzut sub o platformă pe care se afla sania lui Moş Crăciun, relatează CBC.

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un camion, în Bihor
Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un camion, în Bihor

Accident devastator, marți dimineaţă, pe o şosea din Bihor. O şoferiţă în vârstă de 38 de ani şi unul dintre pasageri şi-au pierdut viaţa după ce autoturismul în care se aflau a pătruns pe contrasens şi a lovit violent un camion.

Un bărbat a murit în spital. Ce i s-a introdus din greșeală în organism
Un bărbat a murit în spital. Ce i s-a introdus din greșeală în organism

Un bărbat din Marea Britanie a murit în spital după ce plămânii i-au fost spălaţi cu o soluţie de curăţat în loc de soluţie salină, relatează The Telegraph.

Tragedie în Bihor, soldată cu 2 morți. Printre victime se află un ofițer psiholog de la Penitenciarul Oradea
Tragedie în Bihor, soldată cu 2 morți. Printre victime se află un ofițer psiholog de la Penitenciarul Oradea

Două persoane au murit şi alte două au fost grav rănite în urma unui accident rutier produs marţi pe DN19, în afara localităţii Diosig, şoferiţa decedată fiind ofiţerul psiholog al Penitenciarului Oradea, Delia Cormoş, conform Agerpres.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.