Caz extrem de rar la Iaşi. O fetiţă de 12 ani a ajuns la spital cu o sarcină molară

×
Codul embed a fost copiat

Caz tulburător la o maternitate din Iași. O fată de 12 ani, din Tecuci, a ajuns la spital cu o așa-numită sarcină anormală.

În loc să i se dezvolte un făt, în uter i s-a format o tumoare, explică medicii. Copila a fost operată de urgență și se află sub supravegherea specialiștilor. Va urma un tratament amplu în următorul an și va primi consiliere psihologică.

Fetiţa în vârstă de 12 ani a ajuns la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi pe 4 aprilie. Venea de la spitalul din Tecuci, cu stare generală bună, dar cu dureri abdominale şi hemoragie.

Dr. Ciprian Ilea, medic primar obstetrică-ginecologie Maternitatea Cuza Voda Iaşi: „Când a ajuns la noi i s-au făcut primele investigaţii care au evidenţiat prezenţa unei sarcini anormale, numită ştiinţific sarcina molară, dat fiind contextul special, adică o pacientă minoră. Celulele care apar iniţial în momentul sarcinii se modifică şi atunci cavitatea uterină este ocupată de o formaţiune care creşte anormal. Practic a fost o sarcină, dar nu una normală."

Fata a fost internată împreună cu mama sa, date fiind vârsta fragedă și complicația. Pentru a-i salva viaţa, la intervenție au participat medici de mai multe specialități. Tumoarea a fost îndepărtată, iar copila este ținută acum sub supraveghere.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Dr. Ciprian Ilea, medic primar obstetrică-ginecologie Maternitatea Cuza Voda Iaşi: „Iniţial pacienta a negat existenţa sarcinii, nu suntem foarte convinşi că ştia că este însărcinată, dar din declaraţia mamei putem spunem că probabil bănuia, dar nu a făcut teste pentru confirmarea sarcinii.”

Copila a primit și consiliere psihologică, pentru ca trauma prin care a trecut să nu o afecteze iremediabil. Potrivit unui raport Unicef recent, România se afla pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata naşterilor în rândul minorelor.

Felicia Ciobanu, psiholog: „Înseamnă un şoc pentru că e ceva neaşteptat pentru ele, nu ştiu ce înseamnă un copil, cum să creşti un copil, este o responsabilitate, şi în acelaşi timp o rupere de viitor pentru unele dintre ele. Este importantă discuţia în familie, este dificil pentru o fată adolescentă să rămână însărcinată, să vină primul copil, al doilea, putem spune că este un copil cu copil, nu este uşor."

Potrivit unui raport din ianuarie 2021, realizat de Unicef, România se afla pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata naşterilor în rândul minorelor, după Bulgaria.

Ciprian Iftimoaei, sociolog: „Am avut la nivel naţional 753 de mame sub vârsta de 15 ani şi 18.180 de mame cu vârste cuprinse 15-18 ani. Ajung pe fondul lipsei de educaţie pentru sănătate, a educaţiei sexuale”

Situaţia devine alarmantă în ţara noastră şi asta pentru că una din opt femei la prima naştere este adolescentă, faţă de media Uniunii Europene, respectiv una din 28.

În funcţie de rezultatul biopsiei, copila internată acum la Iaşi va continua tratamentul timp de un an, în cadrul secției de oncologie pediatrică de la Spitalul de Copii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ireal! O bombă de 500 de kilograme, lângă un stadion din Bundesliga
Ireal! O bombă de 500 de kilograme, lângă un stadion din Bundesliga
Citește și...
O femeie a fost bătută de paznicul blocului în care locuiește, după ce l-a mustrat că doarme în timpul serviciului. VIDEO
O femeie a fost bătută de paznicul blocului în care locuiește, după ce l-a mustrat că doarme în timpul serviciului. VIDEO

Camere de supraveghere ale unui bloc din Thailanda au surprins momentul în care o femeie este pusă la pământ de paznicul clădirii, după ce aceasta l-a mustrat pentru faptul că dormea în timpul serviciului.

Cum a fost torturat până la moarte un student care a fost confundat cu un spion, în Egipt. I-au tăiat tălpile cu o răzătoare
Cum a fost torturat până la moarte un student care a fost confundat cu un spion, în Egipt. I-au tăiat tălpile cu o răzătoare

Un student de la Cambridge a fost torturat până la moarte deoarece a fost confundat cu un spion străin în Cairo, în 2016.

Incident șocant în București. O femeie a fost blocată în trafic, lovită și amenințată de soțul de care vrea să divorțeze
Incident șocant în București. O femeie a fost blocată în trafic, lovită și amenințată de soțul de care vrea să divorțeze

În țara în care, doar în primele 3 luni ale anului, au avut loc peste 28.000 de cazuri de violență domestică, un incident deosebit de grav, petrecut în Capitală, șochează. 

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Doi angajați ai unei bănci sunt cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi angajați ai unei bănci sunt cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro

Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă de 64 de ani aproximativ 140.000 de euro, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE
Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici din cadrul Uniunii Europene (UE).