Mărturia tulburătoare a unui copil abuzat sexual într-o școală islamică, din Pakistan

Copil abuzat
iStock

Kausar Parveen a izbucnit în lacrimi atunci când și-a amintit de momentul în care fiul său, de nouă ani, a venit acasă cu pantalonii plini de sânge, spunându-i că a fost violat de un cleric.

 Băiatul femeii a urmat, timp de un an, cursurile unei școli islamice (medresă). Copilul i-a povestit mamei sale că în mijlocul nopții s-a trezit, iar profesorul era întins lângă el, scrie APP

„Nu m-am mișcat. Mi-a fost frică”, i-a spus copilul mamei sale.

Se pare că respectivul cleric i-a pus copilului tunica, cu care era îmbrăcat, în cap și i-a dat pantalonii jos. „Am început să plâng. Mă durea și mi-a băgat materialul de la tunică în gură pentru a nu face zgomot”, i-a povestit acesta mamei sale în timp ce încerca să-i exemplifice cum s-au întâmplat lucrurile.

În mometul în care femeia l-a întrebat dacă a fost violat, atunci copilul s-a înroșit și a început să plângă.

Citește și
Abuz copil
Mărturia emoționantă a unui tânăr abuzat fizic în copilărie: „Îmi revine zilnic în minte”
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Jurnaliștii AP, în urma unor investigații realizate, susțin că abuzurile sexuale reprezintă o problemă curentă în medresă (școli islamic din proximitatea unei moschei), din Pakistan. Cu toate acestea, în mentalul colectiv puterea clericilor și abuzurile sexuale reprezintă un subiect tabuu.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Ireal! O bombă de 500 de kilograme, lângă un stadion din Bundesliga
Ireal! O bombă de 500 de kilograme, lângă un stadion din Bundesliga
Citește și...
Mărturia cutremurătoare a unei femei militar, în Coreea de Nord: „Aveam șerpi în duș”
Mărturia cutremurătoare a unei femei militar, în Coreea de Nord: „Aveam șerpi în duș”

O femeie care a activat în armată susține că traiul în cadrul celei de-a patra armată a lumii, ca mărime, este atât de dură încât multe dintre femei nu mai au menstruație, iar violurile au devenit o rutină.

Mărturia emoționantă a unui tânăr abuzat fizic în copilărie: „Îmi revine zilnic în minte”
Mărturia emoționantă a unui tânăr abuzat fizic în copilărie: „Îmi revine zilnic în minte”

Un tânăr, care în copilărie a supraviețuit unor abuzuri psihice și fizice repetate, face dezvăluiri.

Mărturie cutremurătoare a actriței Meryl Streep: Am fost bătută atât de rău, încât a trebuit să mă prefac moartă
Mărturie cutremurătoare a actriței Meryl Streep: Am fost bătută atât de rău, încât a trebuit să mă prefac moartă

Actrița americană Meryl Streep a mărturisit, într-un discurs despre violența asupra femeilor, susținut la un eveniment din New York, că în tinerețe a fost bătută atât de rău, încât a trebuit să se prefacă moartă, pentru ca agresorul să se oprească.

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Localnicii din Slănic au atras atenția asupra unui fenomen neobișnuit în ianuarie. Craterul din centrul orașului s-a adâncit
Localnicii din Slănic au atras atenția asupra unui fenomen neobișnuit în ianuarie. Craterul din centrul orașului s-a adâncit

Craterul din centrul orașului Slănic Prahova s-a adâncit peste noapte cu 20 de centimetri. Deja 42 de oameni au fost evacuați din locuințe. Două familii care n-au avut unde să se ducă sunt găzduite temporar în pensiuni din zonă.

Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE
Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici din cadrul Uniunii Europene (UE).