Descoperire sinistră după moartea unei femei din Giurgiu. Anchetatorii au exhumat cadavrul

crima, criminalisti
Pro TV

Un tânăr de 24 ani, din localitatea giurgiuveană Hereşti, bănuit că ar fi violat două femei în vârstă de 65 de ani, respectiv, 71 de ani, din aceeaşi comună, a fost reţinut joi de poliţişti, potrivit IPJ Giurgiu.

"Poliţiştii din cadrul IPJ Giurgiu au fost sesizaţi de către o persoană în vârstă de 41 ani, din municipiul Bucureşti, cu privire la faptul că mama sa de 65 ani, din comuna Hereşti, judeţul Giurgiu, a decedat la domiciliu la data de 12 octombrie 2018. În urma activităţilor specifice desfăşurate a reieşit faptul că fiul persoanei decedate nu a avut dubii cu privire la decesul mamei sale, întrucât era cunoscută cu afecţiuni medicale, dar, ulterior înmormântării existând suspiciuni cu privire la condiţiile în care a survenit decesul şi coroborat cu rezultatele cercetărilor efectuate într-un caz similar din localitate, poliţiştii, sub supravegherea procurorului, au efectuat verificări ample pentru stabilirea situaţiei de fapt", se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Giurgiu.

Astfel, poliţiştii sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu au constatat că în noaptea de 1 spre 2 noiembrie 2018, în jurul orei 24.00, un tânăr de 24 ani, din localitatea Hereşti, judeţul Giurgiu, ar fi a pătruns fără drept în locuinţa unei bătrâne de 71 ani, din localitate, iar prin constrângere ar fi întreţinut relaţii sexuale împotriva voinţei acesteia.

Poliţiştii au stabilit că acelaşi tânăr ar fi pătruns şi în locuinţa bătrânei de 65 ani, din aceeaşi localitate, şi ar fi întreţinut relaţii sexuale cu aceasta împotriva voinţei ei, ulterior survenind decesul, aspecte constatate după exhumarea şi autopsierea cadavrului victimei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat, viol şi violare de domiciliu, cu tânărul în stare de arest preventiv, conform sursei citate. 

Citește și
viol Neamț
Femeie din Neamț, bătută și violată în casă. Gestul făcut de agresor înainte de atac
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Momentul în care un pedofil convinge o fetiţă de 8 ani să plece cu el. Ce a urmat. VIDEO
Momentul în care un pedofil convinge o fetiţă de 8 ani să plece cu el. Ce a urmat. VIDEO

Un fost deţinut din Rusia, condamnat pentru pedofilie şi crimă, a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce pleacă dintr-o staţie de autobuz cu o copilă de numai 8 ani.

Femeie din Neamț, bătută și violată în casă. Gestul făcut de agresor înainte de atac
Femeie din Neamț, bătută și violată în casă. Gestul făcut de agresor înainte de atac

O bătrână de 84 de ani, din judeţul Neamţ, a trecut printr-o experienţă de coşmar, după ce a fost atacată de un bărbat de 35 de ani: acesta a bătut-o, a încercat să o tâlhărească şi a violat-o.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.