Copil de 9 ani, decapitat de familie și oferit drept sacrificiu unei zeițe hinduse

copil
iStock

Un copil în vârstă de 9 ani a fost decapitat de două rude de ale sale, acțiunea fiind văzută drept sacrificiul oferit unei zeițe hinduse din India.

Cei doi membri ai familiei au fost arestați la scurt timp după incidentul groaznic, care a avut loc în satul Sundhimunda, din estul Indiei.

Potrivit presei locale, poliția i-a arestat pe fratele și unchiul victimei în legătură cu odioasa crimă, scrie Daily Mail.

Rapoartele au spus că unul dintre suspecți a mărturisit decapitarea în timpul interogatoriului, dar nu este clar care dintre cei doi membri ai familiei.

Membrii familiei au sacrificat copilul de numai 9 ani, pentru a-i mulțumi zeiței hinduse Durga, cunoscută și ca Shakti sau Devi, și pentru ca dorințele lor să fie îndeplinite.

Citește și
rebecca oakley
Un tânăr și-a ucis iubita în urma unui pariu. Ce i s-a promis în schimbul crimei
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Tânăra victimă a fost dispărută pe 13 octombrie. Trupul decapitat al acestuia a fost găsit a doua zi lângă un fluviu din apropiere, într-un mormânt improvizat.

Ancheta în acest caz continuă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile amomentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Bărbat ucis cu brutalitate după o petrecere în sat. Cum a fost găsită victima
Bărbat ucis cu brutalitate după o petrecere în sat. Cum a fost găsită victima

Sărbătoarea închinată recoltei în localitatea Prejmer din judeţul Braşov s-a sfârşit cu o dramă.

Un tânăr și-a ucis iubita în urma unui pariu. Ce i s-a promis în schimbul crimei
Un tânăr și-a ucis iubita în urma unui pariu. Ce i s-a promis în schimbul crimei

Un elev de doar 15 ani și-a ucis iubita în urma unui pariu, pentru a câștiga un mic dejun gratuit. Tânărul i-a strivit capul cu o piatră.

Model, ucis de bărbatul cunoscut online, după ce a refuzat să facă sex cu el
Model, ucis de bărbatul cunoscut online, după ce a refuzat să facă sex cu el

Mansi Dixit, un model în vârstă de 20 de ani din India, a fost ucisă de un bărbat cunoscut pe aplicațiile de matrimoniale, după ce a refuzat să întrețină relații sexuale cu acesta.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.