Accident șocant în Medgidia. Un minor a ajuns cu mașina pe trotuar și a ucis 2 femei

accident medgidia
Ziua de Constanta

Două femei au murit şi două persoane au fost rănite, printre care un copil, după ce un adolescent de 16 ani a pătruns vineri după-amiază cu maşina pe care o conducea pe un trotuar la Medgidia, intrând într-un grup de persoane.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, două dintre victime, găsite la locul producerii accidentului rutier în stop cardio-respirator, au murit la Spitalul Medgidia, iar alte două, o femeie şi un copil, sunt în stare stabilă din punct de vedere medical şi au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.

Adolescentul care a produs tragedia a fugit de la locul accidentului, fiind prins în scurt timp de poliţişti.

"Un minor în vârstă de 16 ani, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a condus un autoturism pe strada Fundătura Viilor, dinspre strada Viilor şi ajungând la intersecţia cu strada Văii, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns cu autoturismul pe trotuar, unde a accidentat 4 persoane (3 femei şi un bărbat), dintre care două femei rănite grav. După producerea accidentului, minorul a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificat în scurt timp de poliţişti", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

Ancheta poliţiştilor în acest caz este în derulare.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
O femeie a fost bătută de paznicul blocului în care locuiește, după ce l-a mustrat că doarme în timpul serviciului. VIDEO
O femeie a fost bătută de paznicul blocului în care locuiește, după ce l-a mustrat că doarme în timpul serviciului. VIDEO

Camere de supraveghere ale unui bloc din Thailanda au surprins momentul în care o femeie este pusă la pământ de paznicul clădirii, după ce aceasta l-a mustrat pentru faptul că dormea în timpul serviciului.

Cum a fost torturat până la moarte un student care a fost confundat cu un spion, în Egipt. I-au tăiat tălpile cu o răzătoare
Cum a fost torturat până la moarte un student care a fost confundat cu un spion, în Egipt. I-au tăiat tălpile cu o răzătoare

Un student de la Cambridge a fost torturat până la moarte deoarece a fost confundat cu un spion străin în Cairo, în 2016.

Incident șocant în București. O femeie a fost blocată în trafic, lovită și amenințată de soțul de care vrea să divorțeze
Incident șocant în București. O femeie a fost blocată în trafic, lovită și amenințată de soțul de care vrea să divorțeze

În țara în care, doar în primele 3 luni ale anului, au avut loc peste 28.000 de cazuri de violență domestică, un incident deosebit de grav, petrecut în Capitală, șochează. 

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.