Reacția furioasă a unui chirurg: „Dăm ajutor social unor persoane integre fizic și nu dăm unuia care s-a nenorocit la muncă?”

61948840

Șeful secției de chirurgie plastică de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a povestit, pe Facebook, cum unei paciente i s-a refuzat acordarea de pensie pe caz de boală, deși mâna ei dreaptă a fost grav afectată de un accident de muncă.

În mesajul postat pe rețeaua de socializare, Grigorescu Dan îi critică pe specialiștii care i-au refuzat femeii încadrarea pentru pensia pe caz de boală, deși mâna acesteia „nu este funcțională aproape deloc”.

Incidentul a avut loc în urmă cu doi ani, când femeia și-a prins mâna dreaptă la un calandru fierbinte dintr-o călcătorie industrială. Astfel ea avut nevoie de peste 10 intervenții chirurgicale, „pentru că a vrut să aibă cât mai mult din mâna originală.”

La evaluare, însă, unul dintre doctorii din comisie i-a spus femeii: „V-au rămas falange la degete”, fără să-i examineze funcțiile actuale ale restului de mână, potrivit medicului. 

„Oameni buni! Toată lumea medicală știe că o structură fără funcție nu are, practic, nicio valoare în afară de cea psihologică (hai să vă dau, în trecere, exemplul reconstrucției de sân după îndepărtarea celui original în cancerul mamar). Ce să mai spunem despre mână, care la om este organul esențial al muncii? Dacă nu poate „prinde” nimic cu ea, chiar „întreagă” fiind, cu toate degetele și falangele „originale” (ce ați zice, de pildă, de o mână paralizată?), poate oare cineva de pe Pământul ăsta munci?Adică dăm ajutor social unor persoane integre fizic 100% și nu dăm o amărâtă de pensie unuia care s-a nenorocit la muncă? Rușine să ne fie!
Zău că, în asemenea circumstanțe, mă încearcă rău de tot regretul că nu i-am amputat Marinelei Farcaș încă de la început mâna și ne-am chinuit (și noi, cei din echipa medicală și pacienta, atâta amar de timp)! Măcar avea de-o pensie, acolo”
, a reacționat chirurgul.

Redăm postarea integrală a chirurgului plastician:

„Prețul lacrimilor șterse cu greu. Așa nu se mai poate! Am lăsat să treacă suficient timp pentru ca aceia care ar fi putut face ceva la modul omeniei profesionale s-o facă. N-au făcut-o! Pentru asta, voi ăia, medici ca și mine, aveți lipsa mea definitivă de stimă!

Și acum, povestea! În urmă cu vreo doi ani, o femeie devenea victima unui accident de muncă, prin prinderea mâinii drepte, dominante (a tuturor celor 5 degete și a palmei) la un calandru fierbinte dintr-o călcătorie industrială. Rezultatul final, obținut după mai mult de 10 intervenții chirurgicale succesive, este cel din imagini. Atât s-a putut. Eforturile au fost mari, deoarece pacienta a vrut să aibă cât mai mult din mâna originală. Numai că o are, cum spunem, noi, plasticienii, mai mult „la inventar”, pentru că nu este funcțională aproape deloc (vezi imaginile 3 și 4). E însă deosebit de importantă pentru pacientă din punct de vedere psihologic, atât timp cât nu se uită lumea la ea ca la circ, așa cum ar fi dacă i-ar lipsi de tot. Sau aproape deloc.
Evident că a venit și momentul evaluării de către specialiștii în domeniu LA NIVEL NAȚIONAL a capacității de muncă și, evident, și a încadrării într-una din variantele de pensie de boală cuprinse în lege.

Verdictul? Deficiență funcțională MINIMĂ! FĂRĂ PENSIE DE BOALĂ!

„V-au rămas falange la degete!”- i-au spus, doct, unii din comisie, fără să-i examineze funcțiile actuale ale restului de mână, mai întâi strivită și arsă, iar mai apoi reconstruită în multe ore de intervenții chirurgicale. „Nu aveți decât 40% deficit, așa că, ASTA E!”- au concluzionat, în dispreț față de situația DEFINITIVĂ a pacientei, unii ăia...

Oameni buni! Toată lumea medicală știe că o structură fără funcție nu are, practic, nicio valoare în afară de cea psihologică (hai să vă dau, în trecere, exemplul reconstrucției de sân după îndepărtarea celui original în cancerul mamar). Ce să mai spunem despre mână, care la om este organul esențial al muncii? Dacă nu poate „prinde” nimic cu ea, chiar „întreagă” fiind, cu toate degetele și falangele „originale” (ce ați zice, de pildă, de o mână paralizată?), poate oare cineva de pe Pământul ăsta munci?Adică dăm ajutor social unor persoane integre fizic 100% și nu dăm o amărâtă de pensie unuia care s-a nenorocit la muncă?

Rușine să ne fie! Zău că, în asemenea circumstanțe, mă încearcă rău de tot regretul că nu i-am amputat Marinelei Farcaș încă de la început mâna și ne-am chinuit (și noi, cei din echipa medicală și pacienta, atâta amar de timp)! Măcar avea de-o pensie, acolo...

PS: Am făcut publice datele personale ale pacientei cu acordul ei. Și așa vrea să vă dea în judecată, măi, ăia unii de la Institut! Sper să aflați și voi ce preț au lacrimile pe care abia poți să ți le ștergi cu o mână ca asta!”

 

Pacienta fara pensie

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61878822
Alți 4 copii au murit din cauza rujeolei. Bilanțul victimelor a ajuns la 45

Patru copii din județele Iași, Bacău și Neamț au murit, în ultima săptămână, din cauza rujeolei. Astfel, numărul celor care și-au pierdut viața din această cauză a ajuns la 45.

61948769
198 de copii au ajuns de la grădiniță la spital, cu toxiinfecție

Aproximativ 200 de copii din oraşul Voluntari au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu mâncarea primită la grădiniţă. De vină pare să fie smântâna care li s-a dat la prânz, însă inspectorii Direcţiei de Sănătate au luat probe şi din alte alimente.

61948638
Avertisment de la medici. Zăpada portocalie este periculoasă pentru oameni

Viscolul şi ninsorile din ultimele 10 ore au paralizat o bună parte din sudul-țării. Cel mai greu este în Bărăgan şi Dobrogea, unde zăpada este amestecată cu nisip saharian.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.