Raport ORS: Topul rușinii și cele mai curate spitale din România

61938714

Observatorul Român de Sănătate a analizat mai multe chestionare de satisfacţie completate de pacienţii români, publicând astfel un top al celor mai curate spitale, dar și un top al rușinii.

Chestionarele au fost completate de pacienţii din toate spitalele din România, în perioada decembrie 2016 - ianuarie 2018, în cadrul unui studiu care şi-a dorit să reflecte realitatea din unităţile medicale româneşti, modul în care sunt trataţi pacienţii şi calitatea serviciului medical. ORS a analizat 122.423 de chestionare.

În urma studiului, specialiștii au ajuns la următoarele concluzii:

- Peste o cincime din pacienţii internaţi sunt nemulţumiţi sau foarte nemulțumiţi de curățenia din spitale.

- 8 pacienţi din 10 sunt mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de activitatea şi implicarea medicului care i-a îngrijit.

- Peste o cincime din pacienţii internaţi au fost nevoiţi să își cumpere medicamente sau alte materiale sanitare din banii proprii în perioada internării în spital.

- Unui număr de 4.798 de pacienți li s-au solicitat bani sau atenții de către personalul medical (3,92% din totalul pacienților care au răspuns chestionarului).

- 21% din spitale arată zero interes pentru părerea pacienţilor. În cazul acestora nu a fost completat nici măcar un chestionar de satisfacţie.

Observatorul Român de Sănătate a realizat și un top al unităţilor sanitare cu cele mai bune rezultate, evaluate pozitiv de pacienţi din punct de vedere al serviciilor medicale şi al curăţeniei.

Dacă ne referim la servicii medicale de calitate, Spitalul Clinic de Obstretică-Ginecologie ”Cuza Vodă” din Iași este pe primul loc, 87,82% dintre pacienții chestionați declarându-se mulțumiți de serviciile prestate. La o diferență foarte mică, pe locul doi și trei, se situează Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca (86,85%) și Spitalul Clinic de Obstretică-Ginecologie ”Dr IA Sbarcea” Brașov (86,82%).

spital

Topul spitalelor foarte curate este condus de Institutul Inimii ”Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca, 92,27% din pacienți declarându-se extrem de mulțumiți de curățenia din această clinică. Pe locurile doi și trei se află două clinici din București: Spitalul Clinic de Nefrologie ”Carol Davila” (91,63%) și Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice (91,33%).

spital

În urma acestui studiu, ORS a făcut și un top al rușinii spitalelor din România, acolo unde părerea şi satisfacţia pacienților nu contează - zero chestionare completate într-un an.

În fruntea clasamentului rușinii se află Spitalul Clinic Județean de Urgențe din Craiova, urmat de Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din capitală și de Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu.

spital

Observatorul Român de Sănătate este o organizaţie non-guvernamentală a cărei misiune este aceea de a contribui la îmbunătăţirea serviciilor de sănătate din România şi estul Europei. Observatorul desfăşoară studii de cercetare privind activitatea acestor servicii, integrând evidenţele disponibile privind teme de interes pentru a informa elaborarea unor politici de sănătate coerente şi eficiente.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61939445
Studiu: Țigările electronice cresc riscul infecțiilor pulmonare

Ţigările electronice ar putea creşte riscul unor infecţii pulmonare, precum pneumonia, arată un studiu britanic.

61830358
Vlad Voiculescu: ”Sute şi mii de oameni îşi vor pierde viaţa în spitale”

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, comentează, miercuri, într-un mesaj pe Facebook, măsurile luate în sistemul public – blocarea angajărilor, plafonarea indemnizaţiilor şi reducerea cheltuielilor.

61939163
Alertă din cauza gripei. 10 oameni au murit până acum, printre care şi un copil

10 oameni au murit până acum din cauza gripei, printre care şi un copil de patru ani, iar spitalele din toată ţara au luat măsuri.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.