Patru din cinci decese la copiii sub cinci ani s-au înregistrat la nou-născuți. Anunțul făcut de Salvați Copiii România

Salvati copiii
Salvati copiii

Dintre cele 1.253 de decese înregistrate la copiii sub 5 ani în anul 2022, majoritatea covârșitoare sunt la copiii sub un an – 1.014, malformațiile congenitale și bolile aparatului respirator reprezentând principalele cauze.

Organizația Salvați Copiii România va extinde programul de combatere a mortalității infantile, pe cele două paliere majore: accesul la servicii medicale în timpul sarcinii, pentru gravidele din comunități vulnerabile și pentru gravidele minore, pe de o parte și dotarea urgentă, cu aparatură medicală de importanță vitală, a maternităților și secțiilor de neonatologie și Terapie Intensivă neonatală din întreaga țară. Anul trecut, fondurile colectate prin mecanismul de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit au fost de 261.600 de euro, care s-au transformat în echipamente performante precum: două ecografe, un aparat de mixare a soluțiilor, două pulsoximetre și o hotă de flux laminar, pentru monitorizarea și tratarea nou-născuților prematur sau cu patologii medicale severe.

► Aproape 34,7% dintre copiii care au decedat în primul an de viață au avut ca principală cauză de deces afecțiuni a căror origine se situează în perioada perinatală, 25,5% au decedat în urma malformațiilor congenitale, deformațiilor și anomaliilor cromozomiale și 23,3% ca urmare a unor boli ale aparatului respirator.

► Cu toate că România înregistrează un număr mare de mame minore, jumătate dintre gravidele minore din mediile rurale defavorizate din România nu au fost în timpul sarcinii la niciun control ginecologic și nu au făcut ecografiile recomandate, arată datele Salvați Copiii România. În mediul rural, rata mortalității infantile este mult peste cea din mediul urban - 6,5 față de 4,2 la mia de copii născuți vii (INS 2021) – cauzele majore fiind accesul îngreunat la servicii medicale și slaba dotare cu aparatură medicală a cabinetelor medicale.

► Distribuția unităților medicale și a medicilor în România este inegală între zonele rurale și cele urbane, iar numărul de medici de familie scade constant în rural. Doar 47% din localități au suficienți medici de familie și 328 de comune nu au medic de familie.

Citește și
Oameni pe stradă
Atenție la medicamentele pentru slăbit. Ce trebuie să faci pentru a nu reveni la greutatea dinainte când oprești tratamentul

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a explicat: „Disparitățile sociale ale României creează situații dramatice, în care nou-născuții vin pe lume cu un grad sever de prematuritate, pentru că gravidele nu au avut acces la educație medicală și la servicii medicale, în timpul sarcinii. De aceea noi lucrăm în comunități, unde derulăm programe care să se adreseze atât vulnerabilităților sociale, cât și accesului la controale medicale în timpul sarcinii. Totodată, este de importanță vitală dotarea maternităților cu aparatură medicală de generație nouă, care face în mod real diferența între viață și moarte”.

Date de context:

► România este pe penultimul loc într-un clasament european care clasifică sistemele naționale de sănătate din punctul de vedere al pacientului, conform Indexului European al Serviciilor de Sănătate.

► Cheltuielile alocate pentru asistența medicală preventivă sunt reduse, iar dotarea cu echipamente terapeutice și de diagnostic este una dintre cele mai deficitare din Uniunea Europeană.

► Datele Institutului Național de Statistică pentru 2021 arată că în mediul rural, rata mortalității infantile este mult peste cea din mediul urban: 6,5 față de 4,2 la mia de copii născuți vii, cauzele majore fiind accesul îngreunat la servicii medicale și slaba dotare cu aparatură medicală a cabinetelor medicale.

► Există o proporție ridicată a nașterilor la vârste minore, 1 din 10 nașteri și unul din 10 avorturi s-au înregistrat la grupa de vârstă 12-19 ani.

► În anul 2021, România a înregistrat 745 de nașteri la mame cu vârsta sub 15 ani și alte 16.997 de nașteri la mame cu vârsta între 15 și 19 ani.

► La nivelul Uniunii Europene, aproape jumătate din nașterile la mame sub 15 ani (45%) se înregistrează în România.

► Riscul de sărăcie sau de excluziune socială este mult mai mare în zonele rurale decât în mediul urban: în 2021, rata a fost de 16,1% în orașele mari, 30,7% în urbanul mic și suburbii și 50,1% în zonele rurale.

Investiția în sistemul de sănătate, o prioritate zero a Salvați Copiii

Din anul 2010 și până în prezent, Organizația Salvați Copiii a dotat 122 de unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.700 de echipamente vitale, investind peste 10 milioane de euro și susținând astfel tratamentul și sănătatea a peste 200.000 de copii. Doar în 2023, Salvați Copiii a dotat peste 55 de unități medicale cu echipamente performante, asigurând supraviețuirea și tratamentul adecvat pentru cel puțin 40.000 de copii.

Echipa Salvați Copiii România, susținută de specialiști locali (medici de familie, asistenți sociali, mediatori sanitari), a creat din 2010 o rețea de incluziune socială și combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local, astfel ajutând la creșterea accesului la servicii sustenabile și de calitate pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani.

Până în prezent, Salvați Copiii România a lucrat în 20 de județe, în 70 de comunități rurale defavorizate, cu 90.000 de mame, gravide și copii până în 5 ani. De asemenea, doar în ultimii doi ani au fost realizate 17 cursuri de pregătire pentru medicii neonatologi în competențe în ceea ce privește ecografia, ventilația și îngrijirea nou-născutului prematur.

Organizația Salvați Copiii lansează un apel pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente performante a maternităților și a spitalelor și secțiilor de pediatrie.

Anul trecut, fondurile colectate prin acest mecanism au fost de 261.600 de euro, care s-au transformat în 2 ecografe, un aparat de mixare a soluțiilor, două pulsoximetre și o hotă de flux laminar, pentru supraviețuirea nou-născuților prematur sau cu patologii medicale severe.

Sunt urgente dotările în următoarele unități medicale:

· Vâlcea - Spitalul Orășenesc Horezu

· Ilfov - Spitalul Județean de Urgență Ilfov

· Iași - Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” Iași

· Galați - Spitalul Orășenesc Tg. Bujor

· Hunedoara - Spitalul Județean Deva

· Mureș - Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș

· Timiș - Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu

· București - Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”, Secția Clinica de Terapie Intensivă Neonatală

· București - Maternitatea Spitalului Clinic “Nicolae Malaxa”

· București - Institutul Național pentru Sănatatea Mamei și Copilului – Maternitatea Polizu.

Persoană de contact Salvați Copiii România:

Ștefania Mircea, Coordonator program, [email protected], tel. 0745.375.148.

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Atenție la medicamentele pentru slăbit. Ce trebuie să faci pentru a nu reveni la greutatea dinainte când oprești tratamentul
Atenție la medicamentele pentru slăbit. Ce trebuie să faci pentru a nu reveni la greutatea dinainte când oprești tratamentul

Concluzie îngrijorătoare. Dacă opresc tratamentul de scădere în greutate, pacienții se pot îngrășa rapid. Asta arată primul studiu făcut de Universitatea din Oxford timp de doi ani pe 9.000 de oameni care au urmat tratamente de slăbit cu semaglutidă.  

CNAS a publicat lista serviciilor medicale disponibile, de la 1 ianuarie, pentru persoanele înscrise în programele naționale
CNAS a publicat lista serviciilor medicale disponibile, de la 1 ianuarie, pentru persoanele înscrise în programele naționale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a publicat vineri lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naţionale de sănătate.

Creștere bruscă a deceselor provocate de gripă în România. Categoria cea mai afectată de boală
Creștere bruscă a deceselor provocate de gripă în România. Categoria cea mai afectată de boală

INSP anunţă, vineri, că în ultima săptămână s-au înregistrat opt noi decese din cauza gripei, până în prezent fiind comunicate în total 11 decese confirmate cu virus gripal, cele mai multe - nouă - fiind înregistrate la persoane de peste 65 de ani.

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore
Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore

Iranienii se află de mai bine de 24 de ore într-un blackout aproape total al internetului, pe fondul protestelor antiguvernamentale care se extind în toată țara. Regimul de la Teheran amenință protestatarii cu pedeapsa capitală.