Ministrul Sorina Pintea discută, marți, cu sindicaliștii din Sănătate

61914697
Pro TV

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, va avea, marți, o întrevedere cu reprezentanții Sanitas, care au anunțat că ar putea declanșa greva generală.

Liderii Sanitas au anunţat, luni, că încep procedurile de declanşare a conflictului colectiv de muncă şi că primele acţiuni de protest vor fi în 20, 22, 27 şi 29 martie, când vor fi pichetate sediile ministerelor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor, informează News.ro.

Reprezentanţii confederaţiei sindicale au anunţat că în jurul datei de 25 aprilie va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi cel puţin 20.000 de oameni, iar după acest miting va urma greva generală.

Sindicaliştii cer acordarea creşterilor salariale de la 1 martie 2018 pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială, renunţarea la plafonarea sporurilor la nivelul de 30% pe ordonator principal de credite, adoptarea Regulamentului de sporuri fără Anexa 10, negocierea şi încheierea Contractului colectiv de muncă la nivelul sectoarelor de activitate „Sănătate” şi „Asistenţă socială” şi recuperarea pierderilor de venituri cauzate de aplicarea noilor reglementări salariale de la 1 ianuarie 2018, respectiv de transferul contribuţiilor sociale în totalitate în sarcina angajatului.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, într-o conferinţă de presă, că ar fi „o ipocrizie" din partea Sanitas declanşarea grevei, în condiţiile în care veniturile nete ale cadrelor medicale vor creşte şi că ea va continua discuţiile cu sindicatele.

„Am avut discuţii cu reprezentanţii Sanitas şi vom continua discuţiile. Chiar mâine (marţi, n.r.) avem o întâlnire. Am avut discuţii şi cu ministrul Finanţelor pe acest subiect şi totuşi trebuie să înţelegem că statul român poate oferi astăzi un nivel de 30 la sută al sporurilor la nivel de ordonator principal de credite. Dar să nu uităm că se pot acorda sporuri şi din veniturile proprii ale spitalelor. Ştiu că sunt nemulţumiri legate de acordarea sporurilor, dar acel procent de 30 la sută trebuie respectat. Veniturile nete nu scad. Ne raportăm la luna ianuarie, la luna februarie anului 2018. Veniturile nete cresc. Atât putem, 30 la sută. Aşa spune legea", a declarat ministrul Sorina Pintea.

Ea a spus că pot fi acordate sporuri şi din venturile proprii ale spitalelor şi că depinde doar de manageri, de modul în care aceştia ştiu să gestioneze.

„Noi am făcut calcule, şi dânşii au făcut calcule, ieri am avut discuţii, vom avea şi mâine discuţii. Nu am înţeles de ce s-a stabilit un calendar al pichetărilor pentru că nu am discutat efectiv pe fiecare categorie în parte. Este adevărat că noi am spus că avem grijă de medici pentru că avem nevoie de medici pentru un act medical de calitate. Avem nevoie de tot personalul medical. Dar de la bun început s-a stabilit aplicarea 2022 pentru medici şi asistenţi medicali, iar pentru restul progresiv. O să mai avem discuţii şi mâine cu cei de la Sanitas, pentru că lucrurile trebuiesc clarificate. Aceste salarii nu sunt mici. Atâta vreme cât nu există scăderi de venituri, nu cred că sunt motive pentru grevă generală. Ar fi o ipocrizie din partea celor de la Sanitas să declanşeze greva. Dar eu cred că putem discuta şi putem găsi soluţii pentru toate problemele. Mie îmi pare rău că au ajuns la aceste discuţii înainte de întâlnirea noastră de mâine, pentru că noi mâine mai aveam programată o discuţie", a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61938284
Ministrul Sănătăţii: Problema imunoglobulinei, rezolvată parţial. Austria ne trimite 10.000 de doze

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, că problema imunoglobulinei este rezolvată parţial, pentru cel mult trei luni, iar primele 10.000 de doze vor fi trimise de către Austia şi vor fi primite în maximum două săptămâni.

61946220
O femeie susține că s-a vindecat de cancer datorită uleiului de canabis

O femeie susține că s-ar fi vindecat de cancer după ce a făcut tratament cu ulei de canabis.

61946072
3.000 de românce mor, anual, de cancer la sân. Programul care le poate salva, amânat

În România, apar anual 9.000 de cazuri de cancer la sân. Din păcate, peste 3.000 de femei nu au nicio şansă să fie salvate, pentru că boala le este depistată mult prea târziu.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.