Viorica Dăncilă, discuții cu președintele Serbiei și premierii Greciei și Bulgariei

×
Publicitate

Viorica Dăncilă a anunţat că a discutat cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, şi cu premierii Greciei şi Bulgariei, Alexis Tsipras şi Boiko Borisov, despre cooperarea economică şi despre proiectele concrete pe care cele patru ţări le pot dezvolta.

"Acest format de consultări oferă o bună oportunitate pentru consolidarea dialogului şi identificarea modalităţilor de cooperare în regiunea sud-est europeană, în special din punct de vedere al dezvoltării economice. Am discutat astăzi despre cooperarea economică, despre proiecte concrete pe care cele patru state le pot dezvolta, despre formatul 16+1, despre o întâlnire în care să concretizăm proiectele pe care astăzi le-am avut doar în discuţie", a declarat premierul Dăncilă, la Palatul Victoria, în cadrul unor declaraţii comune de presă cu preşedintele Serbiei şi şefii Guvernelor Greciei şi Bulgariei.

Prim-ministrul român a precizat că îi face "o deosebită plăcere" să găzduiască cea de-a treia reuniune în acest format, care şi-a dovedit "utilitatea şi valoarea adăugată" în promovarea obiectivelor comune în regiune ale celor patru ţări.

Viorica Dăncilă l-a asigurat pe Aleksandar Vucic de sprijin în procesul de negociere pentru aderarea Serbiei la UE.

"Salut prezenţa preşedintelui Vucic la scurt timp după întrevederea pe care am avut-o la Bucureşti cu ocazia vizitei sale. Apreciez rolul Serbiei ca factor de stabilitate în Balcanii de Vest şi contribuţia pozitivă în procesul de cooperare şi reconciliere şi îl asigur de tot sprijinul nostru în procesul de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană", a afirmat Dăncilă.

De asemenea, premierul român l-a asigurat pe prim-ministrul bulgar de sprijinul Executivului de la Bucureşti în îndeplinirea obiectivelor Preşedinţiei ţării sale la Consiliul UE.

"Salut, totodată, prezenţa prim-ministrului Borisov la această întrevedere şi îl reasigur de sprijinul nostru pentru obiectivele Preşedinţiei bulgare a Consiliului Uniunii Europene, în care Balcanii de Vest au un rol esenţial", a spus Dăncilă.

Totodată, ea a precizat că Grecia este un partener cheie pentru România în regiune.

"Îmi face, de asemenea, o deosebită plăcere să-l avem oaspete astăzi, la Bucureşti, pentru prima oară, pe prim-ministrul Tsipras. Grecia este un partener cheie pentru România în regiune şi dorim să impulsionăm relaţiile bilaterale, colaborarea noastră pe plan bilateral, regional şi european", a punctat Dăncilă.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă i-a primit, marţi, la Palatul Victoria, pe preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, şi pe premierii Greciei şi Bulgariei, Alexis Tsipras şi Boiko Borisov.

Ulterior, înalţii demnitari au participat la reuniunea cvadrilaterală la nivel înalt România - Bulgaria - Grecia - Serbia.

Reuniunea se va încheia, marţi seară, cu un dineu oficial oferit de premierul român în onoarea oaspeţilor.

Reuniunea cvadripartită cu participarea premierilor României, Bulgariei şi Greciei şi a preşedintelui Serbiei este cea de-a treia ediţie a acestui format, după cele organizate în octombrie 2017, la Varna, şi în decembrie 2017, la Belgrad.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61941027
Premierul Dăncilă pleacă astăzi în Israel, după scandalul mutării ambasadei la Ierusalim

După scandalul privind mutarea ambasadei României din Tel Aviv, la Ierusalim, premierul Viorica Dăncilă pleacă astăzi în Israel, într-o vizită oficială de două zile.

61808762
Vlad Voiculescu, despre imaginea virală cu Olguța Vasilescu: ”O poză cât 1.000 de glume proaste”

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a comentat o fotografie care a ajuns virală pe Facebook, realizată la întâlnirea dintre reprezentanții Guvernului și managerii de spitale, spunând că imaginea face ”cât 1.000 de glume proaste”.

61874241
Firea, după ce Iohannis s-a plâns de trafic: Și-ar dori să vină la Primărie și eu la Președinție?

Primarul Capitalei, Gabriela Firea i-a răspuns preşedintelui Klaus Iohannis, care s-a plâns de traficul infernal, ea afirmând că această problemă nu este de acum şi că Bucureştiul nu se poate compara cu Sibiul.

Recomandări
Donald trump vladimir putin gettyimages 2229471059
ANALIZĂ. Cum se explică decizia uimitoare a lui Donald Trump de a cumpăra motorină din Rusia: „A primit în plic de la Putin”

Istoricul și analistul Armand Goșu a explicat într-un interviu pentru Știrile Pro TV care ar fi miza acordului economic anunțat de Donald Trump pentru motorina din Rusia. Decizia nu va schimba prețurile din SUA, dar va pune o presiune uriașă pe Zelenski.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.