Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

×
Publicitate

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.

Se conturează premisele unei coaliții care să includă și PSD însă mai este cale lungă până la consens. Social-democrații ar vrea un premier tehnocrat sau o rotativă la Palatul Victoria, dar șefii celorlalte partide nu își doresc asta. De la începutul săptămânii viitoare, partidele vor organiza grupuri de lucru pentru programul de guvernare.

Nicușor Dan, Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor și Dominic Fritz au discutat aproape două ore despre un calendar provizoriu pentru programul de guvernare și despre componența viitorului Executiv.

Kelemen Hunor, președintele UDMR: „Am spus că trebuie să avem foarte detaliat acele aspecte care în acest an, anul viitor, în anii care urmează trebuie pus în aplicare și detaliat în sensul că ce facem, când facem și ce nu facem. Fiindcă altfel într-o coaliție atât de complicată, e greu să ai coerență și important este să avem de la bun început stabilit”.

Componența viitorului executiv ar urma să fie stabilită după ce va exista o schiță a programului de guvernare.

Privitor la premier, cu excepția celor din PSD, toți ceilalți au agreat că un tehnocrat ori o rocadă la șefia Guvernului nu sunt soluții potrivite. Așadar PSD ar putea cere postul de premier ca să intre la Guvernare. În lipsa social democraților, s-ar ajunge la guvern minoritar.

Însă Nicușor Dan, PNL, USR și UDMR au spus clar că l-ar dori pe Ilie Bolojan în această funcție.

Reporter: Domnul Bolojan rămâne favorit la funcția de premier?
Nicușor Dan: Eu îmi mențin ce am spus în campania electorală.
Reporter: Sunt șanse si ca PSD-ul să dea premierul, dacă vor veni la discuții cu această cerință?
Nicușor Dan: Sunt mai multe alternative pe masă. Totuși. pentru că urmează să luam măsuri dure, persoana care va fi nominalizată trebuie să aibă o credibilitate.

Victor Negrescu, vicepreședinte PSD: „PSD nu a luat o decizie privind intrarea la guvernare, doar după ce vom creiona măsurile ce urmează a fi luate de viitorul guvern, doar după acel moment o să consultăm membrii de partid și ne vom exprima opțiunea privind intrarea efectivă la guvernare. Nu a existat nicio concluzie, discuțiile vor urma, ce e important de menționat e că toți partenerii sunt dispuși să lucreze constructiv în a identifica cele mai bune măsuri”.

Kelemen Hunor: „Un Guvern condus de un prim-ministru tehnocrat este exclus aproape în totalitate. Cred că una dintre problemele uriașe apărute după 2021 a fost exact ideea de a face rocada, fiindcă și cel care era prima dată, Ciucă, avea mâinile legate, pentru că permanent trebuie să se uite la cel care urmează să vină, dacă va fi de acord cu deciziile luate, și bineînțeles, după aceea nici Marcel Ciolacu nu avea posibilitatea să facă ceea ce avea de făcut, fiindcă avea un mandat f scurt, limitat”.

Dominic Fritz, președinte interimar USR: „Nu este neapărat o coaliție naturală ideologic. Mai ales USR și PSD s-au aflat în poziții de oponenți politici. Am simțit totuși o deschidere pentru a asculta și a sonda care sunt măsuri și idei unde putem să agream”.

Un pas următor în formarea Guvernului ar fi discutarea portofoliilor și a altor funcții din conducerea mai multor instituții. În ce privește ministerele, cei din USR și-ar dori Ministerul Transporturilor, cel al Economiei sau al dezvoltării, spun surse din partid. UDMR ar dori să continue munca de la finanțe și dezvoltare.

PSD ar dori transporturile, dezvoltare și să păstreze șefia SIE, conform unor surse politice. Iar cei din PNL și-ar dori să dea directorul SRI. Pe masă va fi și numirea judecătorilor CCR.

Anul acesta expiră mandatele a trei dintre aceștia. Unul va trebui să fie numit de președintele Nicușor Dan, după ce îi expiră mandatul Liviei Stanciu, numită de Klaus Iohannis în 2016.
Celelalte două numiri trebuie să fie făcute de Camera Deputaților și Senat.

Un scaun ar reveni UDMR-ului, după expirarea mandatului lui Attila Varga, iar al doilea este momentan deținut de Marian Enache, propus de PSD. Surse din USR spun însă că formațiunea se așteaptă ca acest scaun să le revină lor, pentru că sunt la al treilea mandat în Parlament și nu au avut până acum un reprezentant la CCR.

Scopul lui Nicușor Dan

​Discuția de luni, de la Palatul Cotroceni, a fost preliminară, însă pare că se conturează deja tabere în funcție de ideologia politică. PNL și USR par ca se aliază în jurul lui Ilie Bolojan și a unor tăieri dure de cheltuieli și măsuri fiscale.

Iar PSD înclină spre o rocadă sau măcar un premier tehnocrat, având în vedere ca au câștigat alegerile parlamentare în iarnă, și sunt îngrijorați ca ar putea fi tăiate ajutoare sociale sau burse școlare, așa ca vor propune să fie consultați și cei din sindicate. Iar Nicușor Dan încearcă să fie un factor de echilibru, cu un singur scop: să aducă în Guvern cât mai multe formațiuni și să formeze o cât mai mare majoritate în Parlament. Surse politice ne-au spus că mai degrabă astăzi președintele a ascultat pozițiile liderilor și nu și-a exprimat opțiunile.

Deși știm că în spațiul public a declarat, inclusiv de această dată, că l-ar prefera pe Ilie Bolojan. Ce e îmbucurător e că toate partidele s-au arătat deschise să continue negocierile, iar aici la Cotroceni vor mai urma astfel de întâlniri - inclusiv cu minoritățile naționale. În paralel continuă discuțiile pentru măsurile fiscale ce trebuie luate și, în plus, vor fi formate grupuri de lucru pentru fiecare minister în parte care să discute programul de guvernare. Și în acest sens există consens: cu toții vor să fie trecute pe hârtie clar toate măsurile ce vor fi luate în următorii ani, când vor fi implementate, dar și cu ce acțiuni nu sunt de acord.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
Citește și...
Președintele interimar al USR atacă ANI pentru că în 2023 a instrumentat doar 11 dosare. Cum comentează decizia CCR

Problema luptei anti-corupţie nu stă doar în publicarea declaraţiilor de avere şi interese şi a menţionat că, în 2023, ANI a constatat doar 11 cazuri de averi nejustificate, a afirmat preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz.  

„Marea restructurare” de la Senat, în cifre. Cât a reușit Ilie Bolojan să taie din cheltuieli, anual

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunțat finalizarea procesului de restructurare a aparatului administrativ al instituției, una dintre cele mai așteptate reforme din acest an.

Bolojan despre decizia CCR: Transparența declarației acționează ca o frână pentru a nu se sări calul și limitează corupția

Ilie Bolojan, fostul președinte interimar și actualul președinte al Senatului, a comentat vineri dimineața pe rețelele sociale decizia prin care CCR a decis ca declarațiile de avere la funcționarilor publica sa fie secretizate.

Recomandări
Au trecut 100 de zile de când România este condusă de un guvern demis. Scurtă cronologie a evenimentelor politice

Astăzi se împlinesc 100 de zile de când România nu mai are un guvern cu puteri depline. Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis la data de 5 mai 2026, în urma unei moțiuni de cenzură.

Schimbări la Bacalaureat și Evaluarea Națională. Calendarul examenelor va fi modificat în 2027, sistem diferit de evaluare

Ministerul Educației și Cercetării propune reguli noi pentru evaluarea lucrărilor de la Evaluarea Națională și Bacalaureat din 2027, dar și un nou calendar la BAC potrivit căruia probele ar urma să aibă loc mai devreme, din cauza temperaturilor ridicate.

Soluția găsită de Ungaria ca să nu închidă centrala nucleară de la Paks. Cu cât ar putea crește nivelul Dunării

Guvernul Ungariei începe o serie de lucrări în zona centralei nucleare de la Paks, pentru a preveni oprirea reactoarelor în cazul în care nivelul fluviului continuă să scadă. Lucrările vor începe vineri și se vor desfășura non-stop.