Toader îi dă replica lui Florin Iordache: ”Îs mai mulți în partid, nu e numai el”

61993091

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus, marţi seară, că, dacă se va decide remanierea sa, va respecta decizia şi va îndeplini atribuţiile până când va apărea în Monitorul Oficial numele următorului ministru al Justiţiei.

 

Întrebat despre afirmaţia lui Florin Iordache potrivit căreia, în PSD, dacă ai greşit ”demisionezi sau eşti remaniat”, Toader a spus: ”A zis că la dânşii în partid – îs mai mulţi acolo, nu e numai el”, transmite News.ro.

”După părerea mea, moţiunea de astăzi a fost un exerciţiu politic, a avut un evident caracter politic. Multe dintre informaţiile cuprinse acolo nu erau documentate”, a declarat,marţi seară, Tudorel Toader, la finalul dezbaterii moţiunii ”Tudorel Toader şi PSD-ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie!”, iniţiată de PNL şi USR.

Întrebat despre declaraţia lui Florin Iordache, potrivit căreia, în PSD, dacă ai greşit ”demisionezi sau eşti remaniat”, Toader a spus: ”A zis că la noi în partid există... adică la dânşii în partid, dar sunt mai mulţi acolo. Îs mai mulţi, nu e numai el. S-au făcut doi ani de când sunt ministru. Este o experienţă interesantă, am valorificat cunoştinţele pe care le-am dobândit ca judecător constituţional, am îndeplinit obligaţiile de ministru cu bună credinţă”.

Întrebat despre remaniere, Toader a afirmat că-şi va face treaba până în ultima zi de mandat.

”Am mai declarat şi nu este nimic nou. Dacă se va hotărî remanierea mea, vom respecta decizia luată, urmând procedurile legale şi îmi voi îndeplini obligaţia până în ultimul minut când apare în Monitorul Oficial numele următorului ministru al Justiţiei care trebuie să vină la minister, să facem o procedură de predare-primire documente, până la sigiliu”, a mai spus ministrul Justiţiei.

De asemenea, întrebat despre demisie, Toader a spus: ”Dacă nu ai capacitatea să îţi îndeplineşti misiunea pe care o ai, te duci acasă. Trebuie să faci distincţie între competenţele legale pe care le ai de îndeplinit, să ai puterea să ţi le îndeplineşti şi atâta tot”.

Deputatul PSD Florin Iordache l-a criticat, marţi, în plenul Camerei, pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, cerându-i să spună când dă ordonanţa de urgenţă pentru modificarea codurilor penale şi pentru revizuirea sentinţelor date de completurile de 5 judecători şi a precizat că, în PSD, atunci când ai greşit demisionezi sau eşti remaniat.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62021664
Florin Iordache l-a atacat dur pe Tudorel Toader și l-a ameninţat cu remanierea
Florin Iordache l-a criticat, marţi, în plenul Camerei, pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, cerându-i să spună când dă ordonanţa de urgenţă pentru modificarea codurilor penale şi pentru revizuirea sentinţelor date de completurile de 5 judecători.
62026423
Principalele schimbări din ordonanța care modifică OUG 7. De ce a dat aviz negativ CSM
Guvernul a adoptat marți o nouă ordonanţă de urgenţă ce vizează sistemul judiciar.
62026343
Primar din România, amendat pentru că nu a şters comentariile de pe Facebook
Primarul Focşaniului, Cristi Misăilă, amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) din cauza unor comentarii considerate rasiste, susţine că va plăti amenda, dar nu recunoaşte acuzaţiile ce i se aduc.