Surse: Guvernul discută amendamentele depuse la legea privind alegerea primarilor în 2 tururi

62102980
Inquam Photos / Alexandru Busca

Guvernul se reuneşte astăzi în şedinţă. Potrivit unor surse citate de Agerpres, vor fi discutate amendamentele depuse la proiectul de lege privind alegerea primarilor din două tururi de scrutin, pentru care Executivul își va angaja răspunderea.

 

Termenul stabilit pentru depunerea de către parlamentari a amendamentelor la proiectul de lege asupra căruia Guvernul îşi va angaja răspunderea a expirat luni, la ora 16,30.

Astfel, urmează ca Executivul să decidă care dintre acestea vor fi adoptate.

Printre proiectele aflate pe ordinea de zi se numără ordonanţa de urgenţă prin care se vor anula parteneriatele public-private pentru autostrada Comarnic - Braşov şi pentru tronsonul TârguMureş - Iaşi al autostrăzii Unirii.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat luni că Guvernul va anula în şedinţa de marţi parteneriatele public-private pentru autostrada Comarnic - Braşov şi pentru tronsonul Târgu Mureş - Iaşi al autostrăzii Unirii.

"Am avut discuţii (cu parlamentarii PNL - n.r.) şi pe subiectul Comarnic - Braşov. Mâine, Guvernul va lua în discuţie şi va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care acel parteneriat public-privat propus de Vâlcov şi Dăncilă devine istorie. După momentul anulării parteneriatului public-privat, obiectivul Comarnic - Braşov va fi predat către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor. Noi vom veni în faţa Guvernului şi vom spune care sunt soluţiile pentru construirea autostrăzii Comarnic - Braşov. Autostrada Comarnic - Braşov reprezintă un obiectiv major, se va realiza. Până începe construcţia autostrăzii Comarnic - Braşov avem obligaţia să găsim rute alternative", a spus ministrul Transporturilor, potrivit Agerpres.

Bode a adăugat că tot marţi va fi anulat şi parteneriatul public-privat pentru tronsonul Târgu Mureş - Iaşi al autostrăzii Unirii.

Pe ordinea de zi a şedinţei, remisă de Guvern Agerpres, se află două proiecte de ordonanţă referitoare la Secretariatul General al Guvernului (SGG) - unul privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile acestei instituţii şi celălalt, privind aprobarea aderării SGG la Reţeaua europeană de dezvoltare durabilă.

Guvernul urmează să aprobe, de asemenea, numărul de autoturisme necesar desfăşurării activităţilor specifice de către Societatea Naţională Nuclearelectrica SA şi de către Societatea OIL TERMINAL SA.

Tot în şedinţa de marţi se va discuta şi despre o hotărâre cu privire la rechemarea lui Sorin Adrian Pîrvulescu, consul general al României la Strasbourg, Republica Franceză.

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62106454
Pensiile speciale ar putea fi subiectul unei noi ordonanțe de urgență
Pensiile speciale ar putea fi subiectul unei noi ordonanțe de urgență. Dacă Parlamentul tergiversează întreagă poveste, executivul va grăbi adoptarea acestei măsuri, conform liberalilor.
62057038
Fostul ministru Ana Birchall a demisionat din grupul parlamentar PSD
Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat luni că a demisionat din grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.
61964770
Liderul deputaţilor PSD: ”Vineri va trebui depusă această moţiune de cenzură”
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat că vineri va trebui depusă moţiunea de cenzură, după angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.