Reacția lui Augustin Lazăr, după anunțul lui Toader: „Nu există motiv legal pentru revocare”

61869443

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a anunțat, joi seara, că nu există niciun motiv de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA.

„Având în vedere decizia ministrului Justiției de a propune revocarea din funcție a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reafirmă poziția exprimată constant, în sensul că nu există nici un motiv legal de revocare a doamnei Codruța Kovesi”, a anunțat Parchetul General, pe Facebook.

Anunțul vine după ce, joi seara, Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că a declanșat procedura de revocare din funcție a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, ca urmare a evaluării competențelor sale manageriale.

„Pentru aceste acte și fapte de netolerat într-un stat de drept, în temeiul prevederilor privind statutul judecătorilor și procurorilor, declanșez procedura de revocare din funcție a procurorului șef al DNA. Prezentul raport, însoțit de propunerea de revocare a procurorului șef, va fi transmis către secția de procurori a CSM, precum și către președintele României, pentru a analiza și pentru a decide, în acord cu competențele constituționale pe care fiecare le are”, a declarat Tudorel Toader, la finalul unor declarații de presă care au durat mai bine de o oră.

La rândul său, președintele Iohannis a anunțat că este „mulțumit” de activitatea DNA și a conducerii sale și că „se impune o analiză aprofundată” a raportului prezentat de Tudorel Toader.

„Din cauza lipsei de claritate în prezentarea Raportului privind activitatea managerială a DNA și având în vedere că evaluarea activității DNA și a conducerii acestei instituții de către Președintele României diferă de cea a ministrului Justiției, se impune o analiză aprofundată a acestui document, care urmează să fie realizată la nivelul Administrației Prezidențiale de către departamentele de specialitate. În repetate rânduri, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, s-a declarat mulțumit de activitatea DNA și a conducerii sale, punct de vedere pe care și-l menține în continuare”, se precizează într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Potrivit sursei citate, președintele Iohannis „va uza de toate prerogativele constituționale pentru asigurarea funcționării unei justiții independente și pentru consolidarea statului de drept.”

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61929793
PNL, USR și Platforma „România 100” condamnă decizia lui Toader privind revocarea șefei DNA
Reprezentanții USR, PNL și ai Platformei „România 100” au reacționat, joi seara, după ce ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat declanșarea procedurii de revocare a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.
61932440
Prima reacție a președintelui Iohannis, după anunțul lui Toader privind revocarea lui Kovesi
Președintele Klaus Iohannis a reacționat, joi seară, după anunțul ministrului Justiției, Tudorel Toader, privind declanșarea procedurii de revocare a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.
61869220
Întâlnire de ultimă oră a liderilor Coaliției, înainte de anunțul lui Tudorel Toader
Liderii coaliției de guvernare PSD-ALDE au o întâlnire în aceste momente la Parlament, cu doar câteva ore înainte de mult așteptatul anunț pe care îl va face ministrul Justiției Tudorel Toader, referitor la Codruța Kovesi.