Presedintele suspendat, Traian Basescu, a fost la Curtea Constitutionala

×
Publicitate

Presedintele suspendat Traian Basescu a ajuns, luni, la Curtea Constitutionala, unde urmeaza sa se discute si cererea sa de solutionare a "conflictului juridic de natura constitutionala" dintre Parlament, pe de o parte, si presedintele Romaniei.

Traian Basescu a plecat de la sediul Curtii Constitutionale dupa aproximativ o jumatate de ora.

"Principala asteptare este sa nu ia lucrurile fragmentat, ci sa le priveasca in ansamblu ca sa intelegem toti, si inclusiv romanii, ce s-a intamplat saptamana trecuta", a spus presedintele, intrebat despre asteptarile pe care le are de la judecatorii CC.

El a aratat ca a venit la sedinta CC, spre deosebire de trecut cand se prezenta consilierul prezidential Bogdan Diaconu, deoarece considera ca de aceasta data este important ca judecatorii Curtii sa aiba mesajul sefului statului direct de la acesta.

Basescu a ajuns la CC la cateva minute dupa ce a plecat de la Palatul Cotroceni. El a venit, luni dimineata, la Palatul Cotroceni, la volanul autoturismului Logan. Autoturismul presedintelui suspendat a fost insotit de un autoturism al SPP. Traian Basescu a mers la Palatul Cotroceni si in zilele de sambata si duminica.

Intre timp, la PNL, surse politice au declarat ca Daniel Chitoiu ar putea fi presedintele PNL, dupa ce Crin Antonescu se va retrage, ca urmare a preluarii functiei de presedinte interimar al Romaniei de la Traian Basescu.

Traian Basescu a fost suspendat din functia de presedinte, vineri seara, de Parlament, cu 256 de voturi "pentru". El a atacat decizia la CC, mentionand ca face acest lucru pentru a epuiza si ultima cale de atac.

Curtea Constitutionala se intruneste, luni, la ora 14.00, pentru a constata existenta imprejurarilor care justifica interimatul in exercitarea functiei de presedinte al Romaniei, potrivit articolului 11, punctul B, litera b, din Legea 47/1992 privind organizarea si functionarea CC.

Referendumul privind decizia de revocare din functie a lui Traian Basescu urmeaza sa aiba loc in 29 iulie. Interimatul functiei este preluat de catre presedintele Senatului, George Crin Laurentiu Antonescu, fapt ce trebuie constatat si de catre CC.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
60591657
Financial Times: "Temeri pentru democratia din Romania"
Prima a fost Ungaria, dar acum exista semne de ingrijorare ca ar putea avea loc derapaje de la statul de drept intr-o alta fosta tara comunista care a aderat la UE in 2007, Romania, vecinul mai mare al Ungariei, comenteaza Financial Times.
60591641
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a demisionat din functia de presedinte al organizatiei municipale PDL
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a demisionat din functia de presedinte al organizatiei municipale PDL Suceava si din cea de vicepresedinte al organizatiei judetene PDL Suceava.
60591598
Din cauza suspendarii presedintelui, fostul sef al CJ Iasi Constantin Simirad a demisionat din UNPR
Fostul presedinte al Consiliului Judetean Iasi, Constantin Simirad, si-a dat demisia din UNPR, din cauza votului parlamentarilor UNPR pentru suspendarea sefului statului