Plângere penală la DNA depusă de Năsui, pentru suspiciuni de fraudă la programul de granturi acordate firmelor

62174937
Agerpres

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a depus plângere penală in rem la DNA legată de suspiciuni de corupţie în cazul granturilor acordate IMM-urilor (Măsura 3), informează un comunicat al ministerului de resort.

"Am luat act de anunţul preşedintelui PSD, domnul Marcel Ciolacu, privind intenţia de a depune o moţiune împotriva mea în Parlament. Am văzut şi motivul. Nu este nicio problemă că am avut cont pe platforma de granturi acordate IMM-urilor (Măsura 3). Zilele în care am accesat-o au fost 29 de decembrie şi 31 decembrie, înainte să fi fost vreo informaţie relevantă pe ea. Aşadar, nici vorba de intervenit într-o procedură de selecţie. Pentru că vreau să fiu 100% transparent şi pentru că asta vreau să se întâmple şi cu administraţia din România, am cerut la STS log-ul accesului pe platformă aferent contului meu. În cazul în care PSD depune moţiunea, voi prezenta în Parlament log-urile puse la dispoziţie de STS", afirmă Năsui, făcând referire la intenţia PSD de a depune o moţiune care îl vizează, potrivit Agerpres.

Şeful de la Economie a precizat că a folosit platforma de câteva ori în două zile, vrând să vadă fiecare pas din procedura de înscriere a IMM-urilor şi să crească ritmul de evaluare.

"Am vrut să văd fiecare pas din procedura de înscriere a IMM-urilor şi să o optimizez, motiv pentru care am folosit platforma de câteva ori în două zile. Am urmărit să măresc ritmul de evaluare. Ca dovadă, ritmul de procesare a crescut ulterior eficientizării platformei de la 90 de dosare pe zi la peste 800 pe zi. În altă ordine de idei, în momentul în care am aflat că există suspiciuni legate de unele înscrieri în platformă, am anunţat imediat. Când vezi că există o problemă, trebuie s-o anunţi. Am cerut oprirea accesului la platformă şi am emis un comunicat legat de această acţiune în aceeaşi zi. Lucrurile acestea sunt verificabile în presă şi în arhiva de comunicate a Ministerului", precizează ministrul.

Claudiu Năsui a anunţat că a depus o plângere la DNA în acest caz.

"Am arătat foarte transparent toate problemele şi am depus inclusiv o plângere penală in rem la DNA legată de suspiciuni de corupţie în acest caz, de comun acord cu domnul premier, Florin Cîţu", a adăugat el.

Problemele semnalate de Năsui

 

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a semnalat pe 5 februarie că Măsura 3 de ajutor de stat pentru IMM-uri "nu îşi atinge scopul" pentru care a fost creată, în condiţiile în care peste jumătate dintre firme au aplicat pentru achiziţia de imobile, astfel că Guvernul caută soluţii pentru a îndrepta situaţia.

"Din cei 27.736 de aplicanţi, avem 8.275 care au aplicat pentru imobile. Dacă ne raportăm doar la proiectele finanţate, cu bugetul actual sunt doar 3.580 de firme finanţate. Dintre acestea, 1.807 finanţează imobile. Practic, mai mult din jumătate din proiectele eligibile sunt pe imobile. Nu acesta era scopul măsurii. Ea era menită să fie o măsură de ajutor în perioadă COVID şi ajunge să finanţeze cumpărări de apartamente", a explicat Năsui, într-o postare pe Facebook.

Tot atunci, premierul Florin Cîţu a anunţat că a dispus o investigaţie din partea Corpului său de control pe modul de aplicare a Măsurii 3 - granturi de investiţii pentru IMM-uri, subliniind că vrea ca banii să ajungă la firmele care au "cea mai mare nevoie".

"După o discuţie cu ministrul Economiei, despre Măsura 3 (granturi pentru IMM-uri), am decis că este imperios să se facă o investigaţie de către Corpul de control al prim-ministrului. Vreau să mă asigur că aceşti bani ajung la firmele care au cea mai mare nevoie, în funcţie de criteriile obiective prestabilite. În mandatul meu, banul public este folosit eficient şi transparent", a scris Cîţu, pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Ministrul Muncii: În Sănătate și Justiție nivelul sporurilor reprezintă 85%

Nivelul sporurilor la ora actuală reprezintă 13% din totalul cheltuielilor salariale, însă sunt categorii ocupaţionale pentru care acest nivel se ridică la 85%, ceea ce este foarte mult, a declarat, miercuri, ministrul Muncii Raluca Turcan.

Orban: Va trebui să atacăm frontal toată legislaţia în domeniul pensiilor speciale

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat miercuri că desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari reprezintă un prim pas, subliniind că toată legislaţia în acest domeniu trebuie atacată "frontal".

Klaus Iohannis: ”Avem speranţa ca până în vară să ieşim din pandemie”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că în România va fi vaccinată deja persoana numărul 1.000.000, iar campania de vaccinare "merge foarte bine".

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Negocieri în spatele ușilor închise pentru învestirea Guvernului. De unde sunt curtați parlamentari pentru voturile decisive

PSD numără vot cu vot pentru ca viitoarea nominalizare de premier să nu fie un nou eșec. Deocamdată, UDMR anunță că-l preferă pe Sorin Grindeanu în locul unui independent. 

Doar două state UE au îndeplinit mai puține ținte din PNRR decât România. Câți bani am reușit să obținem

După cinci ani, a venit momentul bilanțului pentru Planul Național de Reziliență și Redresare. Pare că România stă bine la suma de bani atrasă în total.