Noua magistrală de metrou M5, Drumul Taberei, este dată în folosință în 15 septembrie

×
Publicitate

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat, luni, la începutu ședinței de Guvern, că magistrala de metrou M5, Drumul Taberei - Eroilor, va fi dată în folosință marți, 15 septembrie.

”Domnule ministru, vă informez că suntem pregătiți să dăm în trafic cu călători magistrala de metrou M5, Drumul Taberei - Eroilor, în cursul zilei de mâine 15 septembrie. Așa cum ați spus, după semnarea celor 2 procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor, respectiv la punerea în funcțiune, pe data de 11 septembrie, m anunțat public că Metrorex va realiza o serie de activități administrative, astfel încât în data de 15 septembrie, magistrala M5 să poată fi dată în exploatare cu călători, în condiții de siguranță și confort.” - a declarat ministrul Transporturilor.

Bucureștenii așteaptă metroul din Drumul Taberei de 9 ani

 

De 9 ani aşteaptă bucureştenii metroul din Drumul Taberei. Primul perete la această linie a fost săpat în 15 noiembrie 2011.

Proiectul urma să dureze trei ani și să fie gata în anul 2014. Astfel, construcția metroului a durat de trei ori mai mult decât era estimat.

Pe nouă linie de metrou vor circula 10 trenuri din actuala flota Metrorex. Alte 13 trenuri ar trebui cumpărate până în 2022, dacă licitaţiile nu se vor bloca aşa cum s-a mai întâmplat.

Linia de metrou din Drumul Taberei va fi una din cele mai moderne din Europa. Pentru că beneficiază de instalaţii noi, va permite circulaţia trenurilor şi la un interval de 90 de secunde, cu o viteză de 80 de kilometri pe oră.

De asemenea, linia de metrou din Drumul Taberei este singura construită de la 0 după Revoluție.

Magistrala este însă incompletă. Nu trebuia să se oprească la Eroilor, ci trebuia să meargă până în Pantelimon. Cealaltă bucată nu a fost însă licitată, prin urmare nu se știe când vor începe lucrările și nici când vor fi gata.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62091056
Deputații au votat Legea alegerilor parlamentare. Diaspora va vota în decurs de 2 zile

Deputaţii au adoptat în şedinţa de plen proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor legi în materie electorală.

62140926
Guvernul a prelungit starea de alertă. Reguli de protecție la alegerile locale 2020

Guvernul s-a reunit în şedinţă, pentru a aproba hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu încă 30 de zile. Și tot luni au fost stabilite reguli clare de protecție sanitară pentru alegerile locale din 27 septembrie.

62137168
Robert Negoiță s-a vindecat de Covid-10: "Au fost două săptămâni ciudate"

Robert Negoiţă, candidat din partea Alianţei Pro Bucureşti 2020 la Primăria Sectorului 3, a anunţat că s-a vindecat de COVID-19.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.