Modificările la legea statutului magistraţilor, adoptate. A fost redefinită eroarea judiciară

61928005
Pro TV

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 181 voturi pentru, 74 împotrivă şi 5 abţineri, reexaminarea Legii 303/2004 a Statutului judecătorilor şi procurorilor, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, principala modificare fiind la definiţia erorii judiciare.

Astfel, deputaţii au reexaminat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 252 din 19 aprilie 2018, informează Agerpres.

Potrivit textului adoptat, "există eroare judiciară atunci când: a) S-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară; b) S-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă în mod vădit şi indubitabil contrară legii sau situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, precum şi atunci când, prin încălcarea clară şi incontestabilă a situaţiei de fapt sau a normelor juridice aplicabile, au fost afectate drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară".

Alte modificări adoptate se referă la introducerea prevederii potrivit căreia "la încetarea mandatului pentru funcţiile de conducere, judecătorii şi procurorii revin pe funcţiile deţinute anterior în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv, la parchetele pe care le-au condus sau de unde provin.

Potrivit altor texte adoptate, "procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei". "Procurorii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor, în condiţiile prevăzute de Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară. Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate", au mai stabilit deputaţii.

La dezbateri, deputatul USR Stelian Ion a anunţat că USR va sesiza din nou Curtea Constituţională. "Textele sunt în continuare neclare şi vom ataca din nou la Curtea Constituţională. Suntem încredinţaţi că vom câştiga a treia oară la Curte", a adăugat deputatul USR.

PNL votează împotriva acestui text, a anunţat liberalul Ioan Cupşa, menţionând că actul de legiferare în Parlament scade în calitate de la an la an.

"PNL va vota împotrivă cum a fost reexaminat. Cu tristeţe constat că calitatea actului de legiferare scade de la un an la altul. Curtea a considerat o calitate precară a textului, a vorbit de neclarităţi şi imposibilitatea aplicării. S-a vorbit de necorelarea textelor. Toate aceste aprecieri vădesc un singur lucru - calitatea actului de legiferare în Parlament scade de la un an la altul. Au fost modificate şi texte care nu au fost vizate de Curtea Constituţională", a mai spus Cupşa.

În replică, preşedintele Comisiei speciale privind legile justiţiei, Florin Iordache, a susţinut că a fost redefinită eroarea judiciară, fiind pusă în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale.

"Decizia Curţii am pus-o în concordanţă. Noi, în campanie, am decis să introducem răspunderea reală magistraţilor.(...) Avem colegi care blochează, colegi melomani care combat şi fac numai declaraţii politice, Parlamentul nu poate sta în loc. Ne-am asumat că avem nevoie de răspunderea magistraţilor şi o vom face. Cu toate atacurile la Curtea Constituţională, aceste legi vor intra în vigoare", a spus Iordache.

Camera Deputaţilor este prima sesizată, Senatul este for decizional.

Articol recomandat de sport.ro
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Citește și...
Dăncilă, despre posibilitatea relocării Ambasadei României din Israel: Am lansat o platformă de consultare

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis a discutat, printre altele, şi despre o platformă de consultare cu privire la posibilitatea mutării Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. 

Camera Deputaţilor: Faptele de incompatibilitate sau de conflict de interese se prescriu în 3 ani

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o propunere legislativă de modificare a Legii 161/2003, care prevede că faptele privind conflictul de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor.

Dragnea a intervenit în mijlocul unor declarații ale premierului Dăncilă: Pot să întreb dacă v-a mai cerut demisia?

Liderul PSD Liviu Dragnea a intervenit în mijlocul unor declarații pe care premierul Viorica Dăncilă le făcea unor jurnaliști pe holurile Palatului Parlamentului, pentru a cere lămuriri despre întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.

Recomandări
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2027-2036

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat, luni, Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2027-2036.

Cele trei nume de premier care ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan. UDMR este gata să voteze un guvern „roșu”

Trei nume de premier ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan, care ar putea face anunțul în această săptămână: Sorin Grindeanu, Alexandru Nazare și Siegfried Mureșan.

Cum arată acum sistemul de învățământ. În 2026, în băncile școlilor sunt cu 27.000 de copii mai puțin decât în 2025

Un nou an școlar a început, cu emoțiile celor mici, care au ajuns prima dată în clasă, bucuria adolescenților care și-au revăzut colegii și grijile părinților.