Lideri UDMR Covasna si primari din judet vor participa la mitingul pentru autonomie de la Tg. Mures

61277505

Liderul UDMR Covasna, Tamas Sandor, a anuntat, luni, ca atat el, cat si liderul filialei municipale, Antal Arpad, si mai multi primari din judet vor participa la "mitingul pentru autonomie".

Actiunea va fi organizata de Consiliul National Secuiesc in 10 martie, la Targu Mures.

Presedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, a declarat ca Uniunea nu va participa ca organizator sau coorganizator la "mitingul pentru autonomie" din 10 martie, dar liderii judeteni si o mare parte din primarii UDMR din Covasna vor fi prezenti la aceasta manifestare.

"Este adevarat ca presedintele UDMR, Kelemen Hunor, nu va participa la aceasta manifestare pentru ca aceasta este organizata de CNS impreuna cu PPMT, deci este manifestarea unui partid, in schimb noi vom fi prezenti. Voi fi prezent si eu, alaturi de domnul primar Antal Arpad (primarul din Sfantu Gheorghe - n.r.), si majoritatea primarilor cu care am discutat, pentru ca problema tinutului Secuiesc este importanta pentru noi toti", a spus Tamas.

El a afirmat ca UDMR nu este de acord ca PPMT incearca "sa monopolizeze" aceasta manifestare, dar cu toate acestea reprezentantii Uniunii din Covasna vor participa la miting.

"Nu suntem de acord ca PPMT incearca sa monopolizeze aceasta manifestare, nu este un lucru corect, dar, cu toate acestea, noi vom fi acolo intre oameni", a conchis Tamas.

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sambata, la Targu Mures, ca a discutat problema participarii Uniunii la "mitingul pentru autonomie" in cele mai importante foruri ale formatiunii, care s-au pronuntat impotriva.

"Nu suntem organizatori si nu participam. I-am spus si presedintelui CNS, Izsak Balazs, ca nu participam la un eveniment care poate da nastere unei situatii neavenite aici, la Targu Mures. Cu toata stima pentru CNS: nu vom fi remorca, nici a CNS si nici a Partidului Popular Maghiar din Transilvania", a spus Kelemen Hunor.

Consiliul National Secuiesc (CNS) a anuntat, la inceputul lunii ianuarie, organizarea unui "miting pentru autonomie", in 10 martie, la Targu Mures. La acesta ar urma sa fie prezente 10.000 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61255713
Vasile Blaga: Cred ca va fi si a patra motiune pentru sefia PDL
Presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, ca el crede ca va fi si a patra motiune in PDL pentru sefia partidului.
61277490
Vasile Blaga: Salut motiunea Monicai Macovei, dar ar trebui sa fie mai atenta la exprimari
Presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, ca saluta motiunea Monicai Macovei pentru sefia PDL, dar a aratat ca europarlamentarul ar trebui "sa fie mai atenta la exprimari".
60493205
Tokes: Ceausescu a fost mai generos decat Ponta, a permis o oarecare autonomie a maghiarilor
Presedintele CNMT, Laszlo Tokes, sustine ca Nicolae Ceausescu a fost "mai generos" decat Victor Ponta, deoarece a permis "o oarecare autonomie a maghiarilor", in timp ce premierul nu permite formarea unei regiuni care sa corespunda cu Tinutul Secuiesc.