Prima zi de consultări politice la Guvern, pentru alegerile prezidențiale. Cei mai mulți vor să fie la termen, în noiembrie

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Marcel Ciolacu a programat luni și marți la Palatul Victoria consultări cu partidele politice, pentru a stabili data organizării alegerilor prezidențiale și parlamentare din 2024. 

La discuțiile de luni au fost prezenți reprezentanți ai USR, AUR, UDMR, SOS România, minoritățile naționale și PUSL.

La aceste discuții nu au fost invitați și cei din PNL, care au anunțat în timpul consultărilor lui Ciolacu faptul că au decis să susțină organizarea alegerilor prezidențiale ”la termen”, adică în noiembrie”, în contradicție cu PSD, care vrea în septembrie.

Primii care au intrat, luni, la consultări au fost cei din USR, în frunte cu președintele partidului, Elena Lasconi, însoțită de Lucian Viziteu și Dominic Fritz.

”Noi am fost fermi, la fel ca în declarațiile de dinainte, am spus respectarea legii și alegeri la termen”, a spus Lasconi, după consultări.

Citește și
marcel ciolacu
Probleme în „paradisul politic” al alianței PSD-PNL. Ciolacu: „Este evident că PNL doreşte să schimbe regulile jocului”

A urmat la discuții delegația AUR, condusă de liderul partidului, George Simion. ”Pot înțelege că premierul acestei țări este mincinos? Cu siguranță pot” - a spus el, după consultările cu Ciolacu.

În schimb, Uniunea Democrată Maghiară din România susţine separarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare şi a propus ca alegerile pentru preşedintele ţării să fie stabilite în luna octombrie.

Consultările continuă marţi, 2 iulie, cu reprezentanţii altor formaţiuni politice, a transmis Guvernul într-un comunicat.

Din partea Guvernului, au participat la consultări premierul Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Marian Neacşu şi vicepremierul şi ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu.

Cronologia evenimentelor, 1 iulie - LIVE UPDATE:

ora 18.30 PUSL a susţinut datele calendarului - 15 şi 29 septembrie

Partidul Umanist Social Liberal a susţinut la consultările cu premierul Marcel Ciolacu datele calendarului referitoare la alegerile prezidenţiale - 15 şi 29 septembrie, a declarat deputatul Graţiela Gavrilescu, preşedinte al Biroului Executiv al formaţiunii.

"Mesajul PUSL a fost clar. Avem asumat un calendar şi calendarul trebuie respectat de cei care l-au asumat, respectiv alianţa, de cei care conduc, pentru că au deja, să spunem, o bilă albă, în sensul că poporul a dat la alegerile europarlamentare pentru Alianţa PSD - PNL 54%. Asta ce înseamnă: că trebuie ca toţi care şi-au asumat un calendar pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare să îl respecte, astfel încât poporul care i-a votat să fie mulţumit", a declarat Graţiela Gavrilescu, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, "lucrurile care ţin de agende proprii nu fac bine".

"Cred că, în zilele următoare, pentru că timpul este foarte scurt, cele două partide politice se vor întâlni în coaliţie şi vor găsi numitorul comun care este numitorul pentru binele poporului român", a adăugat deputata.

Întrebată dacă PUSL a mers, în cadrul discuţiilor, pe datele prezentate, respectiv de 15 şi 29 septembrie, Graţiela Gavrilescu a răspuns: "Exact, pe cele ale calendarului".

"Să nu-i dezamăgim pe români, să mergem înainte. Chiar dacă este cald, chiar dacă este frig, au fost alegeri în toate anotimpurile, nu cred că acest lucru este un motiv. Dimpotrivă, românii când vor să meargă la vot şi să voteze cu inima deschisă pentru binele lor o vor face cu certitudine. De aceea PUSL a susţinut calendarul", a transmis Graţiela Gavrilescu.

ora 16.30 Diana Şoşoacă: Am propus alegeri prezidenţiale pe 10 şi 24 noiembrie, iar parlamentare pe 8 decembrie

Preşedintele Partidului SOS România, Diana Şoşoacă, a declarat că i-a propus premierului, la consultările de la Palatul Victoria, ca alegerile prezidenţiale să se organizeze pe 10 noiembrie, primul tur, şi 24 noiembrie, turul al doilea, iar alegerile parlamentare să fie organizate pe 8 decembrie.

"Am solicitat, din punctul nostru de vedere, pentru a se respecta Constituţia României, să se facă 10 noiembrie şi 24 noiembrie - alegerile prezidenţiale şi 8 decembrie parlamentare, sau efectiv 10 - parlamentarele, 24 - primul tur, 8 - al doilea tur. Văd ca le-au plăcut datele acestea că sunt duminici, pică exact ca în urmă cu 5 ani, 10 şi 24, iar 8 (decembrie - n.r.) le-am spus, cred că nu ştiţi ce este. Este ziua Constituţiei României şi Sfânta Zămislire. Aşa că hai să zămislim un preşedinte pentru România care să respecte Constituţia şi să o facă superioară, aşa cum este ea de fapt şi cum a fost gândită, tuturor instituţiilor europene", a spus Şoşoacă la Guvern, potrivit Agerpres. 

Ea a adăugat că premierul i-a spus că există şi posibilitatea comasării alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale.

"Premierul mi-a spus care sunt opiniile dânsului, există şi posibilitatea comasării alegerilor într-un anumit tur, ori turul unu, ori turul doi cu alegerile parlamentare, asta a venit de la premier, pentru că i-au solicitat probabil cei de la PNL. Am înţeles că sunt discuţii în coaliţie şi sunt luate absolut toate variantele posibile în calcul. Evident că în acel moment am făcut o argumentaţie juridică, constituţională, pe cele două decizii, din 2012 şi 2024, cu privire la comasarea alegerilor şi am spus că sunt neconstituţionale. Ni s-a invocat faptul că pe noi ne-ar avantaja. Pe mine nu mă poate avantaja încălcarea legii şi încălcarea Constituţiei. Pe mine aceste lucruri mă deranjează grav şi a fost o luptă continuă în aceşti ani, şi ca avocat înainte, pentru a implementa Constituţia ca fiind superioară tuturor directivelor şi regulamentelor", a precizat Diana Şoşoacă.

ora 15.10 Şoşoacă: Acest Guvern nu duce România decât spre încălcarea legii

Preşedintele Partidului SOS România, Diana Şoşoacă, a declarat luni, înaintea consultărilor de la Palatul Victoria pe tema datei alegerilor prezidenţiale, că "acest Guvern şi această conducere comasată nu duce România decât spre încălcarea legii".

"Nu cred că mai trebuie să demonstreze încă o dată românilor şi lumii întregi că acest guvern şi această conducere comasată nu duce România decât spre încălcarea legii. Cât despre curiozitatea de ce am fost noi invitaţi aici, am fost mirată, pentru că ei în momentul ăsta respectă Constituţia şi legile ţării. Despre Parlamentul European se vorbeşte în Constituţia României, după ce a fost modificată în anul 2003, deci partidele europarlamentare sunt egale partidelor parlamentare. Nu vreau să fac discuţii pe superioritatea Constituţiei faţă de dreptul european, dar mi se pare că cine l-a sfătuit pe domnul Ciolacu să ne cheme l-a sfătuit bine, pentru că oricum a fost atacat, oricum notorietatea sa este în scădere, susţinerea publică nu a existat niciodată şi atunci cred că este un pas pentru a-şi repara el imaginea. Nu o să şi-o poată repara decât dacă vreodată în viaţa lui îşi va da demisia de onoare împreună cu tot Guvernul şi vor da naţionaliştilor, în speţă Partidului SOS România, guvernarea, nu vor mai frauda alegerile, astfel încât să putem recupera ceea ce ei au distrus timp de 34 de ani", a susţinut Diana Şoşoacă, potrivit Agerpres.

ora 15.00 UDMR: Susţinem separarea prezidenţialelor de parlamentare; prezidenţialele să fie stabilite în octombrie

Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a declarat  că Uniunea Democrată Maghiară din România susţine separarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare şi a propus, la consultările cu premierul Marcel Ciolacu, de la Palatul Victoria, ca alegerile pentru preşedintele ţării să fie stabilite în luna octombrie.

"Am transmis premierului câteva principii pe marginea cărora credem că ar trebui stabilită data privind alegerile prezidenţiale. În primul rând, credem că această problemă trebuie închisă cât mai rapid. Este responsabilitatea coaliţiei guvernamentale, iar atributul legal al emiterii datei alegerilor este exclusiv al Guvernului. Un al doilea principiu pe care l-am enunţat este cel referitor la necesitatea, după părerea noastră, a separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare. Practic, de 20 de ani votăm într-un asemenea sistem şi credem că este o soluţie bună. Atribuţiile preşedintelui României sunt atribuţii care sunt separate de cele ale Parlamentului, provocările preşedinţiei sunt altele decât provocările Parlamentului", a spus Cseke Attila, la Guvern, potrivit Agerpres.

El a adăugat că primul tur al alegerilor prezidenţiale pe data de 15 septembrie nu mai este posibil decât dacă Executivul emite marţi hotărârea în acest sens, aceasta fiind ultima zi când mai este posibil acest lucru.

"Dacă nu mai este posibilă data alegerilor pe 15 septembrie şi 29 septembrie turul doi, aşa cum coaliţia a stabilit iniţial, atunci credem că aceste alegeri pot fi stabilite pentru luna octombrie. Dacă nu va exista un acord în coaliţia de guvernare, atunci alegerile prezidenţiale vor trebui organizate undeva în noiembrie. Există posibilitatea organizării alegerilor prezidenţiale, ca să ne încadrăm şi în termenele constituţionale, în 24 noiembrie primul tur, în 30 noiembrie alegerile parlamentare, şi în 8 decembrie turul doi al prezidenţialelor. Aici ne-am încadra în termenul constituţional legat de convocarea noului Parlament", a afirmat acesta. 

ora 13.15 O delegaţie a REPER va participa, marţi, la consultările de la Palatul Victoria

Ramona Strugariu şi Dragoş Pîslaru, copreşedinţii Partidului REPER, şi deputatul Alin Prunean, vicepreşedinte REPER, vor participa, marţi, începând cu ora 9,00, la consultările convocate de premierul Marcel Ciolacu pe tema stabilirii calendarului organizării alegerilor prezidenţiale din toamnă.

Potrivit liderilor REPER, aceste consultări ar fi trebuit să aibă loc cu partidele politice şi cu societatea civilă înainte de a decide comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale şi de a asuma o ordonanţă de urgenţă pentru organizarea alegerilor prin care s-a ignorat legea şi s-a încălcat dreptul partidelor politice de a avea delegaţi în secţii.

"După pseudo-consultări, aşteptăm o asumare a gestiunii dezastruoase a alegerilor din 9 iunie, soluţionarea cererilor de renumărare REPER, pe care Biroul Electoral Central le-a ignorat, precum şi iniţierea unei reforme electorale care să permită, între altele, reprezentarea corectă a formaţiunilor politice şi a candidaţilor independenţi în secţii, alegeri locale pentru primari în două tururi de scrutin, acces egal la competiţia electorală, fără reguli absurde şi prohibitive precum condiţia de a strânge sute de mii de semnături pentru a putea participa la alegeri. Monopolul politic al legislaţiei electorale nu face parte din jocul democratic", au declarat copreşedinţii REPER, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.

ora 12.15 George Simion: ”Pot înțelege că premierul acestei țări este mincinos? Cu siguranță pot”

George Simion:A anunțat premierul acestei țări de zece ori 15 septembrie, 15 septembrie și 29 septembrie. Pot înțelege că premierul acestei țări este mincinos? Cu siguranță pot. Am mai discutat despre procesul electoral total viciat de pe 9 iunie, despre ce greșeală au făcut, deși fuseseră avertizați, despre numărul mare de buletine de voturi anulate, despre faptul că nu a fost respectat procesul democratic. Alegerile europarlamentare au fost organizate și comasate de frica noastră.”

Jurnalist: Concret, dumneavoastră ați venit cu propunerea să aibă loc alegeri pe 15 și 29 septembrie. Este aceeași viziune pe care o are și PSD negocierile din coaliție cu PNL, pentru că și social-democrații vor aceleași date. Ne puteți explica concret cu ce îi ajută pe români dacă alegerile ar avea loc în luna septembrie?

George Simion: Eu n-am venit cu nicio propunere. Eu l-am auzit pe premierul acestei țări că oferă niște date și noi am mers pe acele date. E clar pentru mine că PSD-ul nu are ca opțiune 15 septembrie. Eu am fost anunțat, vezi că sunt alegeri pe 15 septembrie.”

ora 11.30 USR vrea alegeri prezidențiale ”la termen”

Elena Lasconi, după discuțiile avute cu premierul Marcel Ciolacu:

 ”Noi am fost fermi, la fel ca în declarațiile de dinainte, am spus respectarea legii și alegeri la termen. Mi se pare absolut incredibil că de astăzi se scumpesc iarăși toate. Și crește și prețul la motorină și la benzină. Oamenii sunt îngrijorați de faptul că veniturile lor au fost grav afectate în ultimii 2 ani. Sunt îngrijorați de scumpiri. România are nevoie de un președinte care să fie alături de români și de un premier care să ia decizii în interesul lor, și nu de a sta la televizor și asta în dezbateri. De cât timp se întâmplă asta? De 2 săptămâni, de 3 săptămâni, toată lumea vorbește numai despre asta, despre o dată a alegerilor? Oamenii sunt îngrijorați de de prețuri, de scumpiri, nu de când să mergi la vot. Adică mi se pare incredibil.”

ora 10.45 George Simion: Pentru AUR era oportun ca alegerile să aibă loc la termen în acest an

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat luni, înainte de discuţiile cu premierul Ciolacu, pe data alegerilor prezidenţiale, că pentru AUR era oportun ca alegerile să aibă loc la termen în acest an, el acuzându-l pe premier şi pe partenerii lui de la PNL că sunt mincinoşi. El a mai spus că este un proces electoral viciat cap-coadă iar liberalii fac blat cu PSD

Mi se pare că domnul Ciolacu îşi dă prea mare importanţă pentru ceea ce este, un mincinos”, a spus preşedintele AUR, înainte de a intra la consultările de la Palatul Victoria.

Noi nu cerem nimic, decât ca indivizi precum Marcel Ciolacu şi Rareş Bogdan să nu mai mintă. Rareş Bogdan a venit cu această variantă a comasatelor ca să nu mai fie impozitate pensiile. Acum vrea neapărat să salveze şcolile. Vă imaginaţi cum salvează Rareş Bogdan şcolile, că nu o să existe decât un singur buletin de numărat, nu cinci, ca la alegerile comasate, ilegale. E un proces electoral viciat cap-coadă. Domnii liberali fac blat cu PSD, ei, care au ţinut trena?”, a afirmat Simion.

George Simion a mai spus că ”pentru AUR era oportun ca alegerile să aibă loc la termen în acest an”.

”Dar ce să fac, dacă premierul e mincinos şi partenerii lui sunt şi mai mincinoşi?”, a completat liderul AUR.

PSD nu se înțelege cu PNL în privința datei alegerilor

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că de luni, 1 iulie, alături de cei doi vicepremieri, îi va invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor.

„Aceasta este abordarea corectă şi nu schimbarea unui ministru căruia i s-a impus de către propriul partid să nu iniţieze un act normativ convenit anterior. Nu voi răspunde provocărilor de a declanşa o criză guvernamentală şi instabilitate în România”, a subliniat el, potrivit News.ro.

Liderul PSD a mai spus că vineri era ultima zi în care putea fi adoptată hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale la 15 septembrie.

Joi, preşedintele PSD spunea, la Bruxelles, despre blocajul din coaliţie privind stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, că este evident că PNL doreşte să schimbe regulile jocului iar dacă decizia lor rămâne aceeaşi, nu are rost să facă o nouă şedinţă a coaliţiei.

El a adăugat că abordarea sa este foarte clară, şi anume că liberalii nu şi-au ţinut cuvântul dat. „Onoarea nu este numai pe panouri, este şi în discuţii”, a transmis Ciolacu.

În replică, Nicolae Ciucă a reacţionat la afirmaţiile lui Marcel Ciolacu şi a precizat că nu înţelege reacţia acestuia.

„Afară este foarte cald. Asta da, pot să înţeleg”, a mai spus liderul PNL care e reiterat că atunci când vine vorba de alegeri prezidenţiale liberalii vor respecta termenele şi prevederile legale şi vor opera „exclusiv pe baza principiilor democratice, nu pe baza intereselor conducerii PSD”.

Reacția partidelor din afara coaliției

Elena Lasconi, desemnată de USR să fie candidata partidului la prezidenţiale, a declarat că a fost invitată la discuţiile cu premierul Ciolacu privind stabilirea datei alegerilor, însă consideră că este doar o mimare a unor discuţii şi consultări. Ea a spus că va participa la aceste aşa-zise negocieri şi consideră că alegerile prezidenţiale trebuie să aibă loc la termen, pentru a fi respectată legislaţia, însă nu are nicio problemă să intre in luptă şi mâine.

AUR a anunţat că va participa la consultările anunţate de premierul Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidenţiale din acest an. Delegaţia AUR va fi compusă din preşedintele AUR, George Simion, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, şi prim-vicepreşedintele AUR, Marius Lulea, mai precizează comunicatul formaţiunii. Totodată, partidul condus de George Simion condamnă lipsa de asumare a prim-ministrului Marcel Ciolacu, precum şi iresponsabilitatea coaliţiei PSD-PNL în privinţa modului deficitar în care cele două partide conduc ţara şi au organizat alegerile din 9 iunie, iar acum jonglează, după propriile interese politice, cu data alegerilor prezidenţiale.

Senatorul Cseke Attila susţine că UDMR este de acord cu orice variantă privind alegerile prezidenţiale, care pot avea loc în octombrie, sfârşit de noiembrie sau început de decembrie, pentru turul al doilea, stabilirea datei fiind atributul Guvernului.

De asemenea, Partidul Umanist Social Liberal l-a informat pe premierul Marcel Ciolacu, în perspectiva discuţiilor iniţiate de acesta cu partidele politice pe tema datei scrutinului prezidenţial, că numai deputatul Graţiela Gavrilescu, preşedinte al Biroului Executiv al PUSL, îşi poate lua angajamente în numele partidului.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Calendarul alegerilor prezidențiale, în aer. Ciolacu invită „toate partidele politice” la discuții pe această temă
Calendarul alegerilor prezidențiale, în aer. Ciolacu invită „toate partidele politice” la discuții pe această temă

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că de luni, alături de cei doi vicepremieri, îi va invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor.

Probleme în „paradisul politic” al alianței PSD-PNL. Ciolacu: „Este evident că PNL doreşte să schimbe regulile jocului”
Probleme în „paradisul politic” al alianței PSD-PNL. Ciolacu: „Este evident că PNL doreşte să schimbe regulile jocului”

Premierul Marcel Ciolacu a făcut declarații, joi, la Bruxelles, despre blocajul din coaliţie privind stabilirea datei alegerilor prezidenţiale.

Marcel Ciolacu anunță că România trece la salariul minim european. Cât vor câștiga românii
Marcel Ciolacu anunță că România trece la salariul minim european. Cât vor câștiga românii

Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunţat, vineri, că Guvernul a decis să introducă salariul minim european, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali.

Ciucă spune că nu a discutat cu Ciolacu despre o colaborare la prezidențiale: Fiecare partid își dorește propriul candidat
Ciucă spune că nu a discutat cu Ciolacu despre o colaborare la prezidențiale: Fiecare partid își dorește propriul candidat

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că nu a discutat cu Marcel Ciolacu despre o eventuală colaborare la alegerile prezidențiale, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat.

 

VIDEO. Coincidență. Marcel Ciolacu ”efectuează o vizită oficială în Bavaria” chiar în ziua meciului România-Ucraina
VIDEO. Coincidență. Marcel Ciolacu ”efectuează o vizită oficială în Bavaria” chiar în ziua meciului România-Ucraina

Premierul Marcel Ciolacu efectuează, luni, o vizită oficială în Bavaria, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze, a anunțat Guvernul României.  

Recomandări
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”

După nenumărate tensiuni, PSD, PNL și UDMR ar putea ajunge curând la un acord în coaliție. Sâmbătă au purtat noi negocieri la Parlament, pentru a definitiva lista cu ministere.  

Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul
Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul

Aleșii din actuala legislatură au depus sâmbătă jurământul. Lucrurile s-au complicat puțin în Senat, unde parlamentarii UDMR au fost nevoiți să se întoarcă la pupitru pentru că le-a lipsit un pasaj important din text.

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”
INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..