Încă un scandal cu fostul ministru Costel Alexe, de această dată pentru noul terminal al Aeroportului Iaşi. PSD a sesizat DNA

62307930
Agerpres

Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, a anunţat luni că sesizează DNA şi Curtea de Conturi pentru a demara cercetări la aeroportul din Iaşi.  

Măsrua a fost luată după ce presa locală a scris că nu ar fi fost respectat caietul de sarcini pentru licitaţia de construire a noului terminal.

Senatorul Maricel Popa susţine, într-un comunicat de presă citat de News.ro, că "posibila trucare a licitaţiei şi schimbarea soluţiei tehnice nu mai miră pe nimeni", în condiţiile în care şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, este implicat în mai multe dosare penale.

Consiliul Judeţean Iaşi a devenit în numai doi ani o instituţie care a atras asupra ei doar suspiciune, neprofesionalism, erori grave şi dosare penale. Iată că un nou scandal, sesizat astăzi de presa ieşeană, stă să izbucnească în curtea Aeroportului Internaţional şi a Consiliului Judeţean Iaşi. Posibila trucare a licitaţiei şi schimbarea soluţiei tehnice nu mai miră pe nimeni atât timp cât şeful Consiliului Judeţean este judecat deja în mai multe dosare penale pentru abuz în serviciu şi fapte de corupţie. Costel Alexe a făcut atât de mult rău Iaşului încât nici nu ar mai trebui menţionat vreodată în nicio arhivă sau panoplie. Istoria trebuie să îl şteargă definitiv pe acest personaj corupt, incompetent şi şpăgar", a afirmat liderul PSD Iaşi, Maricel Popa.

Totodată, senatorul Maricel Popa susţine că instituţiile de control ale statului ar trebui să se autosesizeze în acest caz şi să verifice situaţia proiectului de construire a terminalului T4 de la Aeroportul Internaţional Iaşi.

Sesizez public instituţiile abilitate: Curtea de Conturi, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la ceea ce se întâmplă la Aeroportul Internaţional şi Consiliul Judeţean Iaşi. Ca ieşeni, suntem în pericol să plătim ani buni de acum încolo corecţiile financiare care vor fi aplicate proiectului pentru modificarea soluţiei tehnice. Această investiţie trebuie făcută cu bani europeni, nu cu cei ai ieşenilor. Acum o să fim nevoiţi să mai plătim şi incompetenţa clicii peneliste de la Aeroport şi Consiliul Judeţean, în frunte cu penalul Costel Alexe şi politrucul Romeo Vatră (director al Aeroportului Iaşi – n.r.). Aceşti farsori au distrus absolut tot ceea ce au avut pe mână", a adăugat liderul PSD Iaşi, Maricel Popa.

Aeroportul din Iași. De ce este suspectat Costel Alexe

 

Potrivit News.ro, care citează reporteris.ro, există suspiciuni în cazul derulării contractului de 70 milioane de euro privind construirea noului terminalul de la Aeroportul Iaşi.

Conform jurnaliştilor, a fost schimbat materialul din care va fi realizată structura construcţiei. În licitaţie, prin caietul de sarcini s-au solicitat stâlpi şi grinzi metalice, iar construcţia se face cu stâlpi şi grinzi din beton armat.

Un expert în achiziţii publice a precizat pentru publicaţia ieşeană că licitaţia ar trebui refăcută, pentru că "e ca şi cum ai cere mere, iar după licitaţie ai accepta pere pe motiv că sunt tot fructe".

Expertul respectiv susţine că s-ar putea ajunge la corecţii financiare foarte mari, întrucât este vorba de un proiect european.

Noul terminal de la Aeroport va avea o capacitate de procesare de 3,3 milioane de pasageri pe an şi ar urma să fie finalizat la sfârşitul anului 2023.

Valoarea contractului este de peste 320 milioane de lei, fără TVA.

CITIȚI ȘI: Preşedintele CJ Iași, Costel Alexe, s-a făcut de râs încercând să citească în engleză: ”Bam, bam, bam!”

Consiliul Județean Iași: ”Aeroportul Internațional Iași reprezintă o prioritate pentru Consiliul Județean Iași”

 

UPDATE: În urma publicării acesui articol, Consiliul Județean Iași a transmis ȘtirileProTV.ro un drept la replică, în care afirmă că ”instituția nu a fost implicată în procedurile de realizare a viitorului terminal de la Aeroportul Internațional Iași”.

”Regia Autonomă „Aeroportul Iași" funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, Consiliul Județean Iași având doar calitatea de autoritate publică tutelară.

Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, Consiliul Județean nu are atribuții referitoare la organizarea licitațiilor pentru regiile autonome.

În privința proiectului de extindere a Aeroportului Internațional Iași prin construirea unui nou terminal, conducerea R.A. Aeroportul Iași a oferit, în cadrul unei conferințe de presă, organizată în data de 06.12.2022, clarificări legate de licitație, cât și justificarea legală a deciziilor pe care le-a luat în vederea implementarii proiectului de modernizare.

Aeroportul Internațional Iași reprezintă o prioritate pentru Consiliul Județean Iași, iar actuala conducere a făcut toate demersurile necesare obținerii finanțării pentru acest mare proiect de infrastructură aeroportuară” - se arată în comunicatul Consiliului Județean Iași.

În prezent, potrivit site-ului CJ Iași, Consiliul Județean Iași este condus de președintele Costel Alexe (PNL), vicepreședintele Marius Dangă (PNL) și vicepreședintele Sorin Afloarei (PNL).

Cine este Costel Alexe

 

În perioada 2019-2020, Costel Alexe a fost ministru PNL al mediului în ambele guverne ale fostului premier Ludovic Orban.

Apoi, în urma alegerilor locale din 2020, Costel Alexe a fost ales președinte al Consiliului Județean Iași.

El a mai fost deputat PNL în două mandate, legislatura 2012-2016 și apoi în legislatura 2016-2020.

În aprilie 2021, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, fostul ministru al Mediului Costel Alexe a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care a fost acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare.

El a anunțat atunci că s-a autosuspendat de la conducerea PNL Iaşi.

Fostul ministru al Mediului Costel Alexe a fost trimis în judecată de DNA în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Parlamentarii au decis revocarea fostul senator PSD Niculae Bădălău de la Curtea de Conturi

Comisiile de buget-finanțe din Camera Deputaților au dat raport favorabil la cererea de revocare a lui Niculae Bădălău din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi.  

Guvernul introduce „taxa pe soare” în plină criză energetică. Ce prevede ordonanța și cine este vizat

O decizie controversată a Guvernului bulversează, din nou, piaţa energiei electrice. De data aceasta, sunt vizaţi consumatorii casnici şi firmele care și-au montat panouri fotovoltaice.

USR acuză Guvernul PSD-PNL că a introdus în plină criză taxa pe soare

USR acuză duminică Guvernul PSD-PNL că a emis în seara de dinaintea vacanţei de Ziua Naţională o ordonanţă de urgenţă care inventează o nouă taxă în plină criză energetică: taxa pe soare.

 

Recomandări
MF anunță execuția bugetară la 7 luni: Deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB

Ministerul Finanțelor a făcut publică luni execuția bugetară pe primele 7 luni ale anului, potrivit căreia deficitul s-a redus cu 28,36 miliarde lei, până la 2,34% din PIB.

SUA au atacat din nou Iranul. Teheranul anunță represalii și lovește baze americane din Iordania

Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP.

Simplu de aplicat. Cum folosim metoda ”sinking funds”, ca să evităm cheltuielile prea mari, care lovesc bugetul familiei

Vacanța e pe terminate, începe școala și urmează o lună aglomerată pentru bugetul familiei. Dacă unele cheltuieli sunt neprevăzute, pentru altele ne putem pregăti din timp.