Dăncilă s-a răzgândit. A decis să nu mai voteze la referendum

62035997

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat vineri seara că a reanalizat contextul politic şi a decis să nu mai voteze la referendumul pe justiţie convocat de preşedintele Klaus Iohannis.

 

"După cum ştiţi, am fost hotărâtă să votez la referendum. Sunt un om al echilibrului şi am vrut să demonstrez acest lucru. În urma ultimelor intervenţii ale preşedintelui Iohannis, am văzut că acest referendum nu are o miză decât pentru interesul propriu, pentru dărâmarea Guvernului şi pentru a se poziţiona împotriva partidului din care fac parte. De aceea le-am transmis colegilor mei că nu o să fiu părtaşă la această acţiune a domnului preşedinte, ultimele declaraţii au demonstrat acest lucru, şi că nu voi vota la referendum”, a declarat Viorica Dăncilă la un post tv, conform news.ro.

Premierul a precizat că, duminică, nu va vota pentru referendum şi nu va ridica buletinele de vot pentru referendum.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, la Bacău, că va merge duminică, 26 mai, la urne şi va vota atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendum, pentru că este un susţinător al statului de drept şi al independenţei justiţiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
62026035
Replica PNL după ce Dragnea a vorbit de o fraudă la vot: ”Hoțul strigă hoții”
Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, a declarat, vineri, după ce Liviu Dragnea a spus că a auzit un zvon despre o fraudă la softul de numărare a voturilor, că ”hoţul strigă hoţii”.
62032839
Dragnea susţine că a auzit un zvon despre "o fraudă la softul de numărare" a voturilor
Liderul PSD Liviu Dragnea, a declarat, joi seara, că a auzit un zvon, în care el nu crede, că „ar vrea să încerce o fraudă la softul de numărare” a voturilor, fără a preciza la cine se referă.
61909782
UDMR a rupt protocolul de colaborare cu PSD-ALDE. Anunțul făcut de Kelemen Hunor
Preşdintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că, începând de astăzi, UDMR nu va mai susţine nicio iniţiativă sau măsură a Guvernului.