Dăncilă, despre posibilitatea relocării Ambasadei României din Israel: Am lansat o platformă de consultare

61960189
Pro TV

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis a discutat, printre altele, şi despre o platformă de consultare cu privire la posibilitatea mutării Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. 

Astfel, printre cei invitaţi să emită un punct de vedere pe acest subiect se află şi Administraţia Prezidenţială.

"Guvernul a lansat o platformă de consultare, ne vom consulta şi vom vedea rezultatele care apar. Nu aveam de ce să stabilesc cu domnul preşedinte aceste consultări, i-am spus domnului preşedinte că vrem să consultăm toate instituţiile. De asemenea, să vedem ce avantaje din punct de vedere economic, politic. Ne vom consulta cu ministerele, deci după ce vom încheia aceste consultări, le vom face publice", a precizat Dăncilă la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Întrebată dacă Preşedinţia se numără printre instituţiile consultate, premierul a spus că da.

"Am solicitat prezenţa Administraţiei Prezidenţiale chiar de la primele consultări", a precizat Dăncilă.

Ea a adăgat că, în cadrul discuţiilor de marţi cu preşedintele Iohannis, s-a mai vorbit despre politica externă şi despre creşterea rolului României în plan extern.

"Am dat deja un comunicat, s-a vorbit despre politică externă, despre creşterea rolului în plan extern al României. S-a vorbit despre acel document editat de Franţa, am dat un comunicat, şi de o cooperare în ceea ce priveşte politica externă", a punctat Dăncilă.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61869531
Camera Deputaţilor: Faptele de incompatibilitate sau de conflict de interese se prescriu în 3 ani
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o propunere legislativă de modificare a Legii 161/2003, care prevede că faptele privind conflictul de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor.
61960185
Dragnea a intervenit în mijlocul unor declarații ale premierului Dăncilă: Pot să întreb dacă v-a mai cerut demisia?
Liderul PSD Liviu Dragnea a intervenit în mijlocul unor declarații pe care premierul Viorica Dăncilă le făcea unor jurnaliști pe holurile Palatului Parlamentului, pentru a cere lămuriri despre întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.
61958142
Iohannis: România se afirmă ca un furnizor regional de securitate stabil și predictibil
Klaus Iohannis a transmis miercuri, un mesaj cu prilejul deschiderii oficiale a celei de-a 7-a ediții a expo-conferinței „Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2018”.