Comisie controlată de PSD pentru modificarea legilor siguranţei naţionale. Reacţia lui Iohannis

×
Publicitate

S-a lăsat din nou cu scandal în plenul reunit al Parlamentului. Aleşii de la putere au înfiinţat o nouă comisie specială, a 5-a, care va funcţiona în paralel cu cele permanente.

Misiunea acesteia este de a rescrie legile securităţii naţionale. "Este obsesia bolnavă a liderilor PSD-ALDE de a decapita serviciile de informaţii", spun cei din opoziţie. Şi preşedintele Klaus Iohannis acuza PSD că ar urmări să controleze politic, aceste instituţii.

Iniţiativa a fost anunţată la sfârşitul lunii ianuarie de liderul PSD, care afirma atunci că e nevoie de legi noi pentru SRI şi SIE, deoarece actuala legislaţie este depăşită. Ulterior şi preşedintele ALDE şi-a anunţat susţinerea pentru crearea unei astfel de comisii speciale. Hotărârea în acest sens a fost adoptată miercuri de plenul Parlamentului, după ce luna trecută PSD a desemnat în acest sens doi coordonatori - Gabriel Vlase şi Claudiu Manda (foto jos).

Plenul a votat, cu 208 voturi "pentru" şi 92 "împotrivă", înfiinţarea "Comisiei parlamentare speciale privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale".

Comisia, formată din deputaţi şi senatori, va analiza legile actuale din domeniul securităţii naţionale, va elabora propuneri de modificare sau legi noi şi va centraliza iniţiativele deja existente în domeniu. Comisia urmează să fie compusă din 15 membri, desemnaţi „potrivit configuraţiei politice” – deci va fi dominată de majoritatea parlamentară PSD-ALDE.

Mai precis, 7 membri, inclusiv preşedintele, vor fi parlamentari PSD, un al optulea – ALDE, 3 vor fi din PNL şi câte unul din USR, UDMR, PMP şi din partea minorităţilor. PNL va numi vicepreşedintele comisiei iar ALDE, secretarul.

Claudiu Manda

Reprezentanţii PNL şi USR au criticat iniţiativa. „Este modalitatea prin care devenim stat autocratic şi stat condus discreţionar din biroul domnului Dragnea”, a declarat liderul USR Dan Barna

Şeful statului a comentat miercuri, înainte de votul din plen, iniţiativa înfiinţării Comisiei: "Securitatea naţională este o temă atât de importantă încât ea nu poate fi ocupată de o singură instituţie. De aceea, şi în Constituţie, toate instituţiile mari au un rol în asigurarea securităţii naţionale începând de la preşedinte, la CSAT, la Parlament, la Guvern şi la entităţile de specialitate, armată, servicii şamd. În acest sens, cred că este important să înţelegem că orice demers făcut de vreuna din aceste părţi pentru a schimba sau a îmbunătăţi cadrul general are nevoie de colaborarea tuturor celorlalţi", a spus Iohannis.

„Un scenariu ar fi ca un PSD dornic să ocupe toate instituţiile statului, să le acapareze, să forţeze schimbări ale legislaţiei în domeniul securităţii naţionale în sensul unui control politic, fără să colaboreze cu preşedinţia, CSAT, armata, serviciile. Acesta este un scenariu prost. Alt scenariu – o coaliţie responsabilă care înţelege nevoia modernizării legislaţiei în domniul securităţii, colaborează cu Preşedinţia, CSAT, serviciile, şi în final se obţine o legislaţie modernizată. Acesta e scenariul pe care mi-l doresc şi am speranţa că va deveni realitate.”

„Nu aş fi de acord cu scoaterea serviciilor de sub autoritatea Preşedinţiei şi CSAT”, a mai precizat preşedintele.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61911027
Iohannis, despre zvonul că va prelua preşedinţia CE: "Mă simt confortabil"

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, întrebat în legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la posibilitatea preluării funcţiei de preşedinte al Consiliului European, că se simte confortabil în postura de preşedintele al României.

61949152
Iohannis, despre sesizarea la CCR în cazul Kovesi. "Ministrul e personal nemulţumit"

Klaus Iohannis a făcut declaraţii privind sesizarea anunţată de Tudorel Toader, după întâlnirea cu Dragnea şi Tăriceanu la summit-ul B9.

61895756
Premierul Dăncilă, de acord cu Toader privind sesizarea CCR în cazul revocării lui Kovesi

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat miercuri că premierul Viorica Dăncilă este de acord cu sesizarea la Curtea Constituţională referitoare la refuzul preşedintelui de a revoca pe şefa DNA Laura Codruţa Kovesi.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.