EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

×
Codul embed a fost copiat

Cu șase zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale, este din nou scandal pe scena politică. Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, președinta USR, Elena Lasconi, și Mircea Geoană îi cer demisia premierului Marcel Ciolacu.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, însoțit de alți social-democrați, ar fi călătorit în 2022, pe Riviera Franceză, cu un avion deținut de Țiriac Air care fi fost închiriat de către dezvoltatorul imobiliar Nordis, aflat acum în mijlocul unui scandal de fraudă, susține publicația G4Media, care a prezentat și un document în acest sens. 

Anterior publicării acestui document, Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu au negat orice zbor cu o aeronavă închiriată de Nordis.

Reporter: „Ați fi de acord să răspundeți întrebărilor privind călătoriile dvs. private în 2022, când erați președintele Camerei Deputaților?”

Marcel Ciolacu: „Unde? În Franța? În 2022 am fost eu în Franța?”

Citește și
mark rutte
Mark Rutte: România este „un prieten ferm al Ucrainei”. NATO şi-a consolidat apărarea pe flancul estic
„Doamne, Dumnezeule!” Geoană, uluit de răspunsul dat de Lasconi la o întrebare de politică externă

Reporter: „La Nisa.”

Marcel Ciolacu: „Cred că mă confundați. Suntem mai mulți de Ciolacu, de exemplu, în Constanța jumătate din cartea de telefon e nume de aromân… Cred că mă confundați... vorbim totuși de bani publici.”

După publicarea documentului care arată că a fost în acel avion privat, Marcel Ciolacu a declarat pentru Știrile PRO TV:

Marcel Ciolacu: „În primul rând, nu este un jet privat al lui Nordis, închiriat. Nu este închiriat de către Nordis, fiindcă eu nu am văzut până acum un astfel de document. Dacă am fost într-un jet privat, am fost pe banii mei, personal, am fost cu fiul meu și-n călătorii cu WizzAir, am avut și cadourile mele făcute fiului. Nu am mers niciodată, dar niciodată, în viața mea privată cu vreun avion sau într-o călătorie sau într-un concediu plătit de către altcineva. Am toate documentele care vor atesta acest lucru. În al doilea rând în acea perioadă nu eram prim-ministru. Și eu, ca și toată lumea avem și o viață privată (...) nu suntem o familie care face excese. Vorbim de context de campanie electorală.”

Reporter: „Dar ați fost pe 22 mai cu Grindeanu în acel avion?”

Marcel Ciolacu: „Nu știu, în acest moment. E acum trei ani de zile. Am dat toate facturile, toate chitanțele, toate biletele. În acest moment toată lumea îmi caută toate extrasele de cont. Le-am solicitat la bancă, pot să dau, să pun totul la dispoziție. Dar, repet, este viața mea privată. Am văzut că contracandidatul meu, dl Ciucă, mi-a cerut mie demisia. Nu știu din ce să-mi dau demisia, poate din (funcția, n.r.) de român. Dânsul a folosit bani publici, la fel ca domnul Iohannis. Aici nu este diferența făcută. Ei au folosit bani publici. Domnul Iohannis a mers și a călătorit aiurea în tramvai pe bani publici, pe banii noștri. Și ai mei, și ai dumneavoastră. Domnul Ciucă a pus panouri de milioane de euro să-și promoveze o carte cu bani publici. Nu cu bani privați. Aici e o mare diferență.”

Am cerut un punct de vedere și de la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, fără să primim un răspuns.

După dezvăluirile de luni, contracandidații lui Marcel Ciolacu la președinție au reacționat. Liderul PNL, Nicolae Ciucă, îi cere demisia.

Pe lista de pasageri apar și Sorin Grindeanu, dar și Laura Vicol, al cărei soț e asociat în afacerea Nordis. Liderii PSD au negat că ar fi mers cu un zbor închiriat de compania Nordis. În acest timp, mai mulți candidați la președinție i-au cerut demisia lui Marcel Ciolacu.

Potrivit G4Media, liderul PSD, Marcel Ciolacu, și fiul său, împreună cu alți social-democrați, ar fi zburat de la Nisa la București, în 2022, cu un avion privat închiriat de compania imobiliară Nordis. Pe Riviera Franceză avea loc Marele Premiu de Formula 1.

Pe documentul de zbor publicat de G4Media apar numele lui Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis, Laura Vicol, dar și al soțului ei, Vladimir Ciorbă. Aceștia ar fi zburat împreună cu copiii lor, în luna mai 2022, cu un avion privat închiriat de la Țiriac Air de Nordis, companie aflată astăzi în mijlocul unui scandal de fraudă imobiliară. O cursă cu avionul de mici dimensiuni ar fi costat câteva zeci de mii de euro, arată G4Media.

Laura Vicol a demisionat de la șefia Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, după ce jurnaliștii de la Recorder au publicat luna trecută o investigație din care reieșea că dezvoltatorul imobiliar Nordis, la care soțul ei, Vladimir Ciorbă, e asociat principal, ar fi vândut aceleași apartamente de mai multe ori, păgubind sute de persoane. Compania este acum în insolvență. Procurorii DIICOT au declanșat în acest caz o investigație pentru constituirea unui grup infracțional organizat și delapidare.

Nicolae Ciucă, candidat la prezidențiale: „Noi am solicitat încă de la început un răspuns cât se poate de clar. Am văzut că s-a negat acel zbor, azi au apărut în presă evidențe clare că au fost în acel zbor, inclusiv liderul PSD, și consider că este un gest de onoare să-și dea demisia pentru că nu au recunoscut acest lucru de la început.”

Un mesaj similar a venit și de la Mircea Geoană.

Mircea Geoană, candidat la prezidențiale: „Este acum clar că Marcel Ciolacu și anturajul său au profitat de zboruri de lux din banii păgubiților în țeapa Nordis.”

Și președinta USR, Elena Lasconi, spune că Marcel Ciolacu trebuie să-și dea demisia. "Marcel Ciolacu trebuie să dispară din viața publică, să nu-și paveze drumul spre Cotroceni cu mâinile sistemului. Să-și dea demisia acum, în al 12-lea ceas", a scris Lasconi.

Articol recomandat de sport.ro
”Scandalos!” Kosovarii au ”explodat” după ce au văzut ce scrie în raportul meciului România - Kosovo
”Scandalos!” Kosovarii au ”explodat” după ce au văzut ce scrie în raportul meciului România - Kosovo
Citește și...
Ciolacu, alți lideri PSD și copiii lor ar fi zburat cu un avion privat închiriat de Nordis la cursa de Formula 1 de la Monaco
Ciolacu, alți lideri PSD și copiii lor ar fi zburat cu un avion privat închiriat de Nordis la cursa de Formula 1 de la Monaco

Marcel Ciolacu a zburat, alături de alți lideri PSD și copiii lor, cu un avion privat închiriat de Nordis – companie acuzată de escrocarea a sute de români, deși premierul a negat acest lucru. Una din călătorii a fost la cursa de Formula 1 din Monaco.

Mark Rutte: România este „un prieten ferm al Ucrainei”. NATO şi-a consolidat apărarea pe flancul estic
Mark Rutte: România este „un prieten ferm al Ucrainei”. NATO şi-a consolidat apărarea pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, care s-a întâlnit luni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu pentru a discuta despre securitatea în regiunea Mării Negre.

Nicolae Ciucă: ”Marcel Ciolacu a mințit, a călătorit la Nisa și Paris cu grupul de interese Nordis”
Nicolae Ciucă: ”Marcel Ciolacu a mințit, a călătorit la Nisa și Paris cu grupul de interese Nordis”

Liderul PNL Nicolae Ciucă - partenerul de alianță politică al președintelui PSD Marcel Ciolacu - îl acuză pe social-democrat de minciună, susținând că ”a călătorit la Nisa și Paris cu grupul de interese Nordis”, cu bani ”obținuți din țepele date”.  

Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu Mark Rutte: „Românii sunt în siguranţă”. Ce i-a cerut șefului NATO
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu Mark Rutte: „Românii sunt în siguranţă”. Ce i-a cerut șefului NATO

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, luni, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la sediul Alianţei, şi au discutat despre situaţia de securitate din zonă, consolidarea Flancului Estic la Marea Neagră şi întârirea prezenţei aliante în România.

Reacția oficială a României după ce premierul din Kosovo a amenințat că va face presiuni ca FIFA și UEFA să ne sancționeze
Reacția oficială a României după ce premierul din Kosovo a amenințat că va face presiuni ca FIFA și UEFA să ne sancționeze

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a calificat ca "inacceptabil" modul în care premierul din Kosovo, Albin Kurti, a reacţionat după ce echipa de fotbal a ţării sale a părăsit terenul la meciul cu naţionala României de la Bucureşti.

Recomandări
Ludovic Orban se retrage din cursa prezidențială și își anunță susținerea pentru Elena Lasconi. Reacția candidatei USR
Ludovic Orban se retrage din cursa prezidențială și își anunță susținerea pentru Elena Lasconi. Reacția candidatei USR

Ludovic Orban a anunțat luni seara că se retrage din cursa prezidențială și o va susține pe Elena Lasconi, candidata USR.

Bărbatul care a filmat pe ascuns femei în toaleta unei clinici medicale, în Capitală, a fost declarat nevinovat și achitat
Bărbatul care a filmat pe ascuns femei în toaleta unei clinici medicale, în Capitală, a fost declarat nevinovat și achitat

Decizie fără precedent dată de Curtea de Apel București, într-un caz cu acuzații de violare a vieții private.

Un anunț care oferea spre închiriere o cabană din Brașov, de Revelion, cu 5.000 lei, s-a dovedit a fi total altceva
Un anunț care oferea spre închiriere o cabană din Brașov, de Revelion, cu 5.000 lei, s-a dovedit a fi total altceva

Escrocii profită din nou de neatenția, graba, ori naivitatea oamenilor pentru a-i păcăli cu anunțuri false de cazare.