Cererea USR de a o invita pe Dăncilă la ”ora prim-ministrului” a fost respinsă

61926681
Inquam

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a respins, joi, solicitarea grupului parlamentar al USR ca Viorica Dăncilă să fie invitată la dezbaterea "Ora prim-ministrului" la începutul lunii iunie.

"Solicitarea pentru 'Ora prim-ministrului' este respinsă pe principul din articolul 205 din Regulament.

Acesta spune că o dată o invită grupurile parlamentare din Opoziţie, următoarea dată poate să fie iniţiativa prim-ministrului. Atunci când o să vină din nou rândul Opoziţiei de a invita prim- ministrul, va fi prezentă doamna prim-ministru", a declarat secretarul Camerei Deputaţilor, Georgian Pop, după şedinţa Biroului permanent, potrivit Agerpres.

Joi, grupul parlamentar al USR a solicitat prezenţa premierului Dăncilă în cadrul dezbaterii "Ora prim-ministrului" programată pentru săptămâna 4 - 8 iunie.

"Propunem pentru dezbatere tema cu următorul titlu: 'Repetent la politica internă, premierul lui Dragnea se pierde şi în politica externă', pentru a prezenta rezultatele vizitei oficiale în Israel, procedurile urmate în pregătirea vizitei şi pentru a dezbate efectele acestei vizite asupra politicii externe a României", se arată în solicitarea USR.

Articol recomandat de sport.ro
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
Citește și...
61937460
Ministrul Teodorovici afirmă că Dăncilă se întâlnește astăzi cu Isărescu
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri seara, într-o emisiune televizată, că premierul Viorica Dăncilă va avea joi o întâlnire oficială cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
61695224
Băsescu: ”Iohannis nu are argumente pentru acuzațiile pe care le face”
Traian Băsescu este de părere că președintele Klaus Iohannis a făcut o eroare prin declarațiile pe care le-a făcut miercuri cu privire la legile justiției.
61957040
USR acuză că maşină cu care a fost Dragnea la mare nu apare în declaraţia de avere
Postare de pe Facebook a liderului PSD a fost luată la bani mărunţi de opoziţie.