Basescu nu-l vrea pe Bolcas la Curtea Constitutionala: "Ceremonia nu se va desfasura la Cotroceni"

61323198

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, ca nu va participa la ceremonia de depunere a juramantului de catre Lucian Bolcas ca judecator al Curtii Constitutionale

Seful statului a spus ca i se pare "inadmisibil" sa fie numit la CC "un om cu mentalitatea" acestuia. "Eu nu voi participa la ceremonia de depunere a juramantului de catre acest domn", a declarat presedintele Basescu, potrivit Mediafax, care citeaza B1 TV.

Presedintele a mentionat ca legea Curtii Constitutionale spune ca un nou judecator depune juramantul in fata presedintelui Romaniei si a presedintilor celor doua Camere.

"Nu stiu care este impactul, dar eu nu voi participa la o astfel de ceremonie cand e vorba de Bolcas si aceasta ceremonie nu se va desfasura la Cotroceni, poate sa se desfasoare unde vor ei", a spus Basescu.

Seful statului a precizat ca nu sunt prevazute sanctiuni si nici nu stie cum vor interpreta juristii, daca, in absenta presedintelui, juramantul este valabil sau nu. "Probabil ca va fi", a mai spus el.

Traian Basescu a adaugat: "Mi se pare inadmisibil sa numesti in Curtea Constitutionala un om cu mentalitatea si gandirea lui Lucian Bolcas. Oricat s-ar supara pe mine, nu pot sa uit dispretul pe care il are pentru statul de drept si l-a manifestat anul trecut in vara fara rezerve, dar si de-a lungul intregii cariere politice si are si probleme de antisemitism demonstrate", a mai spus Basescu.

Intrebat daca absenta sa ar putea bloca numirea lui Bolcas la Curtea Constitutionala, Basescu a spus ca e greu, pentru ca nu exista o prevedere constitutionala.

"Un ministru nu poate sa isi inceapa activitatea pana nu depune juramantul in fata presedintelui, dar e prevedere constitutionala. La judecatorii CC e prevedere in legea Curtii Constitutionale. Nu imi dau seama daca are acelasi impact", a mentionat el.

"Problema este a lor, sa gaseasca si solutia politica", a mai spus Basescu.

Fostul parlamentar PRM Lucian Bolcas a declarat, miercuri, ca a fost propus de PSD pentru a fi judecator la CC si ca a acceptat, considerand ca este "o onoare". "Am fost propus de PSD. Evident ca voi accepta, este o onoare", a precizat Bolcas.

Intrebat cand anume va fi numit, el a declarat ca "probabil saptamana viitoare, deoarece pe 18 decembrie expira mandatul Iuliei Motoc".

Iulia Motoc anunta, duminica, pe Facebook, ca mai are doar o saptamana ca judecator la Curtea Constitutionala, dupa care va pleca judecator la CEDO.

"Ultima saptamana ca judecator al Curtii Constitutionale. Pe 18 decembrie voi depune juramantul ca judecator al CEDO, la Strasbourg", scria Iulia Motoc pe contul sau de Facebook.

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE) a ales-o, in 2 octombrie, pe Iulia Motoc pentru functia de judecator la CEDO, dintre cele trei propuneri inainte de Romania.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61313956
Basescu, intrebat despre unirea cu R.Moldova: Ma voi ocupa de acest proiect dupa ce termin mandatul

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, ca se va ocupa de unificarea Republicii Moldova cu Romania dupa incheierea mandatului.

61370589
Basescu: Zgonea cred ca ar trebui sa demisioneze, a pus Romania intr-o situatie ingrozitoare

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, ca el crede ca Valeriu Zgonea ar trebui sa demisioneze din functia de presedinte al Camerei Deputatilor.

61434033
Efectele modificarilor din Codul Penal. Romania, pusa la zid de ambasadele SUA, UK si Olandei

Modificarile la Codul Penal adoptate marti de deputati pun Romania la zid in fata lumii intregi.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.