Anunțul făcut de Victor Ponta după infarctul suferit de Mihai Tudose

62022314
Agerpres

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a anunţat marţi că amână pentru miercuri, la ora 10,00, prezentarea listei cu candidaţii pentru europarlamentare, având în vedere starea fostului premier Mihai Tudose, care a suferit un infarct.

 

"În mod normal, voiam să vă prezentăm lista candidaţilor. Din păcate, am avut un eveniment cu totul şi cu totul neaşteptat şi putem să amânăm această listă a candidaţilor pentru mâine, la ora 10,00. Eram la masă mai mulţi colegi cu Mihai Tudose, s-a simţit rău, au venit SMURD-ul şi Ambulanţa. Vreau să spun două lucruri, nefiind medic: în primul rând, îmi doresc foarte tare ca familia lui să treacă peste acest moment şi avem toată încrederea că Mihai va reveni în echipa Pro România, pentru că avem nevoie de el. Voiam să-l anunţ, îl voi anunţa mâine, la ora 10,00, că Mihai este candidatul numărul trei pe listă, dar cea mai importantă este sănătatea", a precizat Ponta.

Preşedintele Pro România a adăugat că în afară de Mihai Tudose şi comisarul european Corina Creţu, pe lista candidaţilor pentru alegerile europarlamentare se regăsesc zece colegi.

"Despre candidaţii la Parlamentul European, în afară de Mihai, de Corina Creţu, care ne va însoţi mâine la conferinţa de presă şi la depunerea la Biroul Electoral Central, sunt zece colegi cu care eu mă mândresc, cinci doamne şi cinci domni, oameni care pot să reprezinte şi Pro România, şi România în Parlamentul European şi până mâine, la ora 10,00, vă vom prezenta biografia fiecăruia, experienţa pe care o are, lucrurile pe care le-a făcut şi pe care doreşte să le facă în Parlamentul European, însă nu în acest moment, pentru că în acest moment sănătatea lui Mihai este cea mai importantă. Vreau să-i mulţumesc lui Nicu (n.r. - Nicolae Bănicioiu). Slavă Domnului că a fost alături de noi", a precizat Ponta.

Fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, care i-a acordat primul ajutor lui Mihai Tudose, a făcut unele precizări legate de starea de sănătate a acestuia.

"Detaliile sunt cunoscute, cei de la spital au anunţat deja câteva lucruri despre starea generală a domnului Tudose. În primul rând, vestea bună este că, practic, a ieşit din episodul acut şi este stabil în momentul de faţă, este în rezervă, în afara oricărui pericol. Într-adevăr, a suferit un infarct miocardic acut. Probabil pe fondul unei oboseli accentuate, el fiind şi un fumător recunoscut. Un episod neaşteptat, dar care se întâmplă de multe ori în viaţa fiecăruia dintre noi sau apropiaţilor noştri. Slavă Domnului că Mihai a trecut cu bine! Mulţumesc şi eu medicilor de pe ambulanţă şi echipajului SMURD, care au ajuns în timp util la locul incidentului, şi echipei de la Institutul 'C.C. Iliescu', unde a fost transportat Mihai, pentru a i se face o intervenţie de stentare. Probabil că, din ce am înţeles eu până acum, i s-au montat două stenturi şi aş vrea să menţionez echipa profesorului Bubenek, de la 'C.C. Iliescu', pe care o ştiu foarte bine. Un episod nefericit în viaţa lui Mihai, dar până la urmă putem să ne bucurăm că am trecut cu bine peste această situaţie", a menţionat Bănicioiu.

El a explicat cum a procedat în acordarea primului ajutor.

"Fiind singurul în zonă, da (a acordat primul ajutor - n.r.). Au fost câteva momente când a fost fără cunoştinţă şi practic erau toate semnele de infarct. Era o durere deja în capul pieptului, care iradia spre stânga şi o transpiraţie excesivă care te ducea imediat cu gândul la un infarct. Primul pas a fost acela de a suna la 112, ceea ce recomand oricui, înainte de a efectua orice manevră de resuscitare, deci acesta este primul pas, după care constaţi starea de inconştienţă a pacientului şi treci la acordarea primului ajutor, ceea ce s-a întâmplat şi la Mihai", a arătat Bănicioiu.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62029554
PMP: Traian Băsescu deschide lista candidaţilor la europarlamentare

Preşedintele de onoare al Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, deschide lista candidaţilor PMP la alegerile europarlamentare, conform deciziei Colegiului Naţional al partidului.

62032387
Iohannis avertizat de analiști. Riscul referendumului pe justiție

Klaus Iohannis a decis să convoace referendumul privind legile justiţiei. Şeful statului s-a întâlnit cu reprezentanţi ai societăţii civile şi le-a spus că în mai vrea să afle părerea oamenilor despre modificările pe care PSD le-a adus legilor justiției.

62030658
Românii cu credite în lei ar putea avea rate mai mici. Anunțul ministrului Teodorovici

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că românii vor putea cere băncilor refinanţarea creditelor existente în funcţie de noua formulă de calcul a ROBOR, care va fi aprobată joi în Guvern.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.