Ambasadorul României în SUA, George Maior, convocat pentru explicaţii. Reacția acestuia

61670760

Ambasadorul României în SUA, George Maior, a fost convocat pentru explicaţii în Centrala MAE, după ce a făcut declarații despre scrisoarea trimisă lui Klaus Iohannis de către Rudolph Giuliani.

George Maior a afirmat luni că Rudolph Giuliani este un personaj "spumos", iar scrisoarea transmisă de acesta autorităţilor române reprezintă "expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia".

În replică, Ministerul Afacerilor Externe a precizat într-un comunicat de presă că poziția lui Maior nu a fost aprobată la nivelul Centralei MAE sau al Guvernului și nu reprezintă poziția MAE.

Într-o declaraţie de presă transmisă Agerpres, Maior precizează că va răspunde ''cu interes şi deschidere'' convocării Centralei MAE, unde va oferi în mod detaliat toate explicaţiile care i se vor solicita.

''În ceea ce priveşte comentariul meu pe marginea unei scrisori atribuite lui Rudolph Giuliani, precizez că cetăţeanul american amintit este o persoană privată care nu are nicio calitate oficială în statul american'', adaugă diplomatul.

''În condiţiile în care toate poziţiile oficiale exprimate public de reprezentanţii Statelor Unite ale Americii în ultimii ani, inclusiv în cursul acestui an, au fost contrare spiritului şi sensului mesajelor din scrisoarea atribuită domnului Rudolph Giuliani, am considerat, cu bună credinţă, că este de datoria mea, în calitate de ambasador al României, să apăr reputaţia ţării noastre în faţa unor puncte de vedere incorecte'', explică acesta.

Comunicatul integral al MAE:

”Îi asigurăm pe partenerii noștri internaționali că în România există voința politică necesară din partea Guvernului României și a Coaliției de Guvernământ de a garanta funcționarea corectă a statului de drept, cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, pentru dezvoltarea unei veritabile democrații și combaterea unor fenomene nocive, precum fenomenul corupției.

Domnul Ambasador George Maior a avut o poziție care nu a fost aprobată la nivelul Centralei MAE sau al Guvernului, și nu reprezintă poziția MAE. Un ambasador al României ar trebui să fie preocupat ca, în conformitate cu Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, să reprezinte întotdeauna interesele statului român în statul în care este acreditat. Rolul domniei sale este de a promova interesul național așa cum decurge el din consensul la nivel instituțional și să se abțină de la declarații publice de natură să afecteze negativ relațiile bilaterale cu alte state.

Reamintim că liniile de acțiune ale ambasadorilor sunt agreate la nivelul instituțiilor din România și orice abatere va atrage răspunderea acestora, conform procedurilor în vigoare. În acest sens, domnul ambasador George Maior va fi chemat pentru explicații în Centrala MAE.”

De ce a fost chemat ambasadorul George Maior

Luni, ambasadorulmRomâniei în SUA, George Maior, a afirmat că scrisoarea trimisă președintelui Klaus Iohannis de către avocatul lui DOnald Trump, Rudolph Giuliani, ”este expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe, care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia”.

"Domnul Giuliani este un personaj spumos şi extrem de combativ în discuţiile din SUA. Nu ştiu dacă mai este avocatul domnului Trump. Verificaţi acest lucru. În orice caz, ea (n.r. - scrisoarea) este expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe, care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia", a spus Maior, întrebat despre scrisoarea transmisă de Giuliani preşedintelui Klaus Iohannis, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi premierului Viorica Dăncilă, potgrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte protestele din 10 august, el a afirmat că nu a sesizat o percepţie ''mai deosebită'' din partea Administraţiei americane.

"Eu încerc în cadrul acestui dialog să promovez interesele noastre strategice, de securitate, economice, politice. Nu am avut discuţii despre acest lucru. Nu am sesizat vreo percepţie mai deosebită din partea Administraţiei americane", a afirmat ambasadorul.

Ambasadorul George Maior a fost prezent luni la Reuniunea diplomaţiei române.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
USR o reclamă la CNCD pe Olguța Vasilescu pentru afirmațiile despre Iohannis și gazare

USR a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la ”afirmațiile denigratoare” ale ministrului Muncii Lia Olguța Vasilescu la adresa președintelui Klaus Iohannis și a tuturor persoanelor de etnie germană.

Barna: Iniţiativa USR "Fără penali în funcţii publice", semnată şi de membri ai PSD

Preşedintele USR, Dan Barna, consideră că este "îmbucurător" că mai mulţi membri şi susţinători ai PSD se numără printre cei un milion de români care au semnat iniţiativa cetăţenească "Fără Penali în funcţii publice".

Ministrul Toader, despre procurorul general al României: S-a îndepărtat treptat, treptat, de la rolul constituțional

Ministrul Justiției Tudorel Toader a făcut noi precizări despre procedura de evaluare a procurorului general al României, Augustin Lazăr, precizând că ”Ministerul Public s-a îndepărtat treptat, treptat, de la rolul constituțional pe care-l are”.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.