„Situație suspectă” la bordul unui avion de pe aeroportul Schiphol, dovedită a fi o eroare

62090589

Autoritățile olandeze au investigat miercuri seară o „situație suspectă” la bordul unui avion de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. Ulterior, s-a dovedit că a fost o alarmă falsă, declanșată din greșeală.

Compania aeriană spaniolă Air Europa a anunțat că alarma a fost declanșată „din greșeală”.

„Alarmă falsă În zborul Amsterdam - Madrid. În această după-amiază a fost declanșat, din greșeală, un avertisment care lansează protocoale privind răpirile pe aeroport. Nu s-a întâmplat nimic, toți pasagerii așteaptă să zboare în curând. Ne pare rău”, au transmis reprezentanții companiei Air Europa.

Căpitanul ar fi vrut „să explice unui stagiar ce reprezintă toate codurile, iar un buton a fost din greșeală apăsat”, a declarat o sursă citată de publicația olandeză De Telegraaf. 

Poliția și mai multe ambulanțe au fost trimise la fața locului, au transmis mai mulți martori citați de BBC.

La aproximativ o oră de la declanșarea alarmei, reprezentanții aeroportului au anunțat că toate persoanele au fost debarcate în siguranță din avion.

Reprezentanții aeroportului anunțaseră inițial că polițiștii investighează o „situație” la bordul unui avion.

Aeronava urma să decoleze spre Madrid în jurul orei 19:00, relatează publicația olandeză ad.nl.

Mai multe surse declaraseră pentru presa olandeză că ar putea fi vorba despre o tentativă de deturnare a aeronavei, dar acest scenariu s-a dovedit a fi neadevărat.

Prim-ministrul olandez Mark Rutte, care se afla într-o vizită oficială în Overrijssel, a declarat că ar putea să se deplaseze spre aeroportul Schiphol.

„Ceva se întâmplă, acum aflăm ce. Sunt ținut informat. Sper că se va termina bine”, a anunțat Mark Rutte.

Schiphol este unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Europa, cu peste 70 de milioane de pasageri pe an.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62090586
Compania aeriană care va anula peste 1.300 de zboruri, din cauza unei greve
Lufthansa va anula joi şi vineri aproximativ 1.300 de curse aeriene din cauza unei greve planificate a sindicatului UFO, care reprezintă personalul de bord în Germania, fiind afectaţi în jur de 180.000 de pasageri.
62090584
SUA și Coreea de Sud, exerciții militare comune. Reacția Coreei de Nord
Coreea de Nord a criticat sever, miercuri, Statele Unite ale Americii, care au programat să desfăşoare în decembrie manevre militare comune cu Seulul, informează AFP.
62090207
Un adolescent, supraviețuitor al atacului din Mexic, a mers 23 de kilometri după ajutoare
Un copil de 13 ani, supraviețuitor al atacului sângeros din Mexic în urma căruia nouă mormoni din SUA au fost uciși, a mers 23 de kilometri pentru a căuta ajutoare.