Decizia luată de Justiție în cazul unui pensionar arestat pentru uciderea unui hoț

61951966
Facebook.com

Un bărbat din Marea Britanie, arestat pentru uciderea unui presupus infractor surprins în locuința sa, a fost eliberat fără nicio acuzație. Cazul mai puțin obișnuit a divizat opinia publică.

Richard Osborn Brooks a descoperit, miercuri, în locuința sa doi indivizi care intraseră prin efracție. Bărbatul, în vârstă de 78 de ani, a fost arestat, după ce l-a înjunghiat pe unul dintre hoți, în ceea ce s-a descoperit ulterior că ar fi fost o acțiune în legitimă apărare, potrivit BBC News.

Poliția a declarat că au fost solicitați la locuința din Crescent Hither Green în jurul orei locale 00.45, raportându-se un posibil jaf. La fața locului, oamenii legii au descoperit trupul neînsuflețit al lui Henry Vincet, în vârstă de 37 de ani, cu mai multe plăgi înjunghiate.

“Este un caz cu adevărat tragic pentru toate părțile implicate. Așa cum cere procedura în astfel de situații, ofițerii au deschis o anchetă privind circumstanțele morții”, a declarat Simon Harding, reprezentant al poliției londoneze.

Un martor a declarat că a observat cum trupul lui Henry Vincent a fost târât de complicele său spre mașina cu care veniseră, însă, în cele din urmă a fost abandonat. Al doilea suspect a fugit de la locul incidentului, fiind dat în urmărire de către polițiști.

Proprietarul locuinței, Richard Brooks, pensionar, a fost reținut pentru crimă, însă, a fost eliberat după câteva zile fiind absolvit de orice vină.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61951952
Șapte palestinieni au murit, iar alți 400 au fost răniți într-un protest amplu din Fâșia Gaza
Cel puțin șapte palestinieni au fost uciși, iar peste 400 de persoane au fost rănite de gloanțele trase de soldații israelieni în ciocnirile din Fâșia Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană.
61951950
Cine este Pavel Durov, omul care se opune lui Putin. Este supranumit "Mark Zuckerberg de Rusia"
Pavel Valerievici Durov este supranumit „Mark Zuckerberg de Rusia”. El este creatorul celor mai populare produse IT ale Rusiei: VKontakte și Telegram – rețea socială și aplicație de mesagerie.
61950999
Copil de 8 ani, trimis de tată la școală cu un pistol în ghiozdan
Un bărbat din Miami a fost arestat de poliție, după și-a trimis la școală fiul de opt ani cu un pistol în ghiozdan. Când și-a amintit unde lăsase arma, s-a dus după băiat să o recupereze.