Trump vs. Macron, la summit-ul G7. Cu ce ameninţă preşedintele american Franţa

62072071
Agerpres

Președintele Emmanuel Macron a făcut o "dare de seamă" a summitului G7, care a început la Biarritz.

 

Conflictele internaționale, relansarea creșterii economice și climatul - mai ales situația din Amazonia - sunt marile mize la reuniunea celor mai importanți lideri ai lumii. Summitul nu a fost lipsit de violenţe între protestatarii antiglobalizare şi forţele de ordine.

Pentru a-i primi pe liderii principalelor puteri ale lumii, Biarritz s-a transformat într-un adevărat oraş fortăreaţă. Peste 13.200 de polițiști și jandarmi au fost mobilizaţi pentru confruntările cu manifestanţii antiglobalizare. În pofida scenelor de război, doar o persoană a fost reţinută de către forţele de ordine.

Poliţiştii au făcut uz de grenade cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă pentru a-i ţine la distanţă de protestatari de liderii celor mai puternic industrializate state de lume.

Preşedintele Emmanuel Macron i-a primit cordial pe oaspeţii săi şi a discutat amical cu Boris Johnson, premierul Marii Britanii. Dincolo de inegalităţi, educaţie, sau ecologie - incendiile din pădurea amazoniană s-au impus în ultimul moment pe agenda summitului - securitatea şi economia mondială sunt marile mize, a anunţat Emmanuel Macron.

Într-o parodie inspirată din seria Avengers, o organizaţie nonguvernamentală le cere liderilor lumii să treacă de la vorbe frumoase la fapte, pentru o veritabilă egalitate între bărbați și femei. Este una dintre provocările acestui summit, a recunoscut președintele Macron...

Miile de diplomaţi şi jurnalişti prezenţi la Biarritz aşteaptă să vadă care va fi atitutdinea imprevizibilului preşedinte al Statelor Unite. Înainte de a pleca spre Franţa, Trump a anunţat încă o mărire, cu 5 la sută, a tarifelor vamale pentru importurile din China...

Trump a ameninţat că va taxa şi importurile de vinuri franţuzeşti, ca represalii după ce parlamentul de la Pariş a adoptat o lege privind taxarea suplimentară a giganţilor domeniul tehnologiei digitale.

“Dacă fac asta, noi le vom taxa vinurile, sau ceva asemănător. Le vom taxa vinul cum nu s-a mai văzut. Nu îmi place ce fac”, a declarat Trump.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62072067
Marea Britanie trimite încă o navă de război în Golf, în urma tensiunilor cu Iranul

Marea Britanie trimite o altă navă de război pentru a spori prezenţa în Golf

62072066
Israelul a atacat cu rachete Siria pentru a opri "dronele ucigaşe" ale Iranului

Aviaţia israeliană a lansat lovituri în Siria pentru a împiedica o forţă iraniană să lanseze un atac împotriva Israelului cu drone încărcate cu explozibili, a anunţat armata israeliană în noaptea de sâmbătă spre de duminică.

62072049
Coreea de Nord ar fi testat o nouă armă de distrugere în masă. Anunţul lui Kim Jong Un

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat sâmbătă testarea unui ''lansator de rachete multiplu la scară largă'', a informat duminică agenţia de presă nord-coreeană ACT, relatează AFP.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.