Ţara care a dat liber la vânătoarea de elefanţi. Motivul invocat de autorităţi

62020914
Twitter

Botswana a decis, după 5 ani de embargou, să permită din nou vânarea elefanţilor

 

Botswana, ţara cu cea mai mare populaţie de elefanţi, a decis să ridice embargoul privind vânătoarea de elefanţi, în condiţiile în care prohibiţia a dus la creşterea numărului de pachiderme şi a conflictelor între oameni şi animale, informează Bloomberg.

Guvernul va asigura că "reintroducerea vânătorii se va face într-o manieră ordonată şi etică", a informat Ministerul Mediului, Resurselor Naturale şi Turismului. Embargoul fusese introdus în 2014 de fostul preşedinte Ian Khama.

Potrivit autorităţilor, numărul elefanţilor din Botswana s-a triplat comparativ cu 1991 ajungând la 160.000 de animale. Din cauza interdicţiei privind vânătoarea a crescut numărul conflictele dintre fermieri şi animale, care distrug recoltele şi ameninţă mijloacele de viaţă ale fermierilor.

Deşi vânătoarea nu va reduce în mod semnificativ numărul de elefanţi, comunităţile din zonele unde trăiesc elefanţii ar putea beneficia de veniturile generate de pe urma vânătorii. În ţările vecine, unde vânătoarea elefanţilor este legală, vânatul unui singur elefant costă, în medie, 45.000 de dolari.

Majoritatea elefanţilor din Botswana trăiesc în zona de nord-est a ţării şi trec în mod frecvent în Zambia, Zimbabwe şi Namibia, care au propriile lor populaţii de elefanţi. Se estimează că există aproximativ 415.000 de elefanţi în Africa, o populaţie care a fost decimată în urma braconajului de fildeş, în special în Estul Africii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62047953
Un bărbat căutat de poliție se va preda dacă afișul cu el va aduna 15.000 de like-uri

Departamentul de poliție din Connecticut a ajuns la o înțelegere cu un bărbat urmărit de forțele de ordine care a promis că se va preda dacă afișul în care el este dat în urmărire va primi suficiente like-uri pe rețelele de socializare.

62033048
The Times: Theresa May ar putea demisiona vineri. Miniştrii au declanşat "revolta"

Theresa May este aşteptată să îşi anunţe vineri plecarea din funcţie, anunţă joi cotidianul The Times. Planul ei privind un al doilea refendum asupra Brexit ar fi dus la acest dezodământ.

62047877
Regina Elisabeta a participat la un eveniment, unde a fost primită cu șuncă și cârnați

Regina Elisabeta a II-a şi-a făcut apariţia, la Londra, la un eveniment mai puţin obişnuit. A participat la ceremoniile dedicate împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea unui cunoscut lanţ de supermarketuri.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.