SUA au aprobat primul test de sânge pentru depistarea bolii Alzheimer

62300111
Shutterstock

Statele Unite au dat undă verde, vineri, primului test de sânge pentru boala Alzheimer, care ar putea permite pacienţilor să ia medicamente mai devreme pentru a încetini evoluţia acestei maladiii neurodegenerative, relatează AFP.

 

Testul, dezvoltat de Fujirebio Diagnostics măsoară raportul a două proteine prezente în sânge. Acest raport este corelat cu prezenţa plăcilor beta-amiloide în creier, caracteristice bolii Alzheimer, care până în prezent puteau fi detectate doar prin scanarea creierului sau prin analiza lichidului cefalorahidian.

„Boala Alzheimer afectează prea mulţi oameni, mai mulţi decât cancerul de sân şi cancerul de prostată la un loc”, a declarat Marty Makary de la Food and Drug Administration (FDA), agenţia americană pentru sănătate. „Ştiind că 10% dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani suferă de Alzheimer şi că se preconizează că această cifră se va dubla până în 2050, sper că noi produse medicale precum acesta vor ajuta pacienţii.”

În prezent, există două tratamente aprobate pentru Alzheimer, lecanemab şi donanemab, care vizează placa amiloidă şi încetinesc modest declinul cognitiv. Acestea nu duc la vindecare.

Ce aventaje au aceste teste

Susţinătorii acestor tratamente, inclusiv mulţi neurologi, susţin că ele pot oferi pacienţilor câteva luni suplimentare de independenţă şi că ar trebui să fie mai eficiente cu cât sunt administrate mai devreme.

În cadrul studiilor clinice, testul de sânge a produs rezultate în general similare cu cele ale scanărilor cerebrale obţinute prin tomografie cu emisie de pozitroni (PET) şi analiza lichidului cefalorahidian.

„Aprobarea de astăzi reprezintă o etapă importantă pentru diagnosticarea bolii Alzheimer, făcând-o mai uşoară şi potenţial mai accesibilă pentru pacienţii americani aflaţi într-un stadiu incipient al bolii”, a comentat Michelle Tarver de la Centrul pentru dispozitive şi sănătate radiologică al FDA. Testul este autorizat în contexte clinice pentru pacienţii care prezintă semne de declin cognitiv, iar rezultatele trebuie interpretate alături de alte informaţii clinice.

Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demenţă. Aceasta se agravează în timp, răpindu-le treptat pacienţilor amintirile şi independenţa.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62544310
Trump îl acuză pe fostul director FBI că a cerut asasinarea sa printr-un mesaj codificat cu scoici

Donald Trump l-a acuzat, vineri, pe fostul director al FBI James Comey că a cerut asasinarea sa într-o postare codificată pe reţelele de socializare, scrisă în scoici.

62544309
Tornadă devastatoare în St. Louis. Cel puțin cinci morți și cartiere întregi distruse de rafalele violente

Cel puţin cinci persoane au murit, vineri, când o tornadă a trecut prin St. Louis, Missouri, smulgând acoperişurile mai multor case şi avariind liniile electrice.

62544306
Macron amenință cu noi sancțiuni dacă Rusia refuză armistițiul. Europenii, în consultări cu SUA și Trump

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat vineri că europenii lucrează împreună cu SUA la un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care va fi aplicat dacă Moscova nu acceptă o încetare a focului în Ucraina, transmite agenția AFP.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.