Tot mai mulți francezi vor serviciu militar obligatoriu, pe fondul temerilor că Rusia nu se va opri la Ucraina

62526139
Shutterstock

Şase din zece francezi (61%) sunt „în favoarea restabilirii unei forme de serviciu militar obligatoriu”, proporţia fiind foarte mare la dreapta, potrivit unui sondaj al think-tank-ului Destin commun publicat sâmbătă, relatează AFP.

Potrivit acestui sondaj efectuat pentru cotidianul regional Ouest France, Republicanii (72%) şi Rassemblement National (RN, 77%) sunt cei mai favorabili acestei propuneri, în timp ce La France Insoumise (LFI, extrema stângă) se situează în coada clasamentului, cu 35% de opinii favorabile.

Ipoteza, care nu a fost menţionată de guvern, are şi mai mulţi susţinători pe măsură ce vârsta creşte: 72% dintre persoanele cu vârsta de 65 de ani şi peste sunt favorabile, faţă de 43% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani.

Sondajul, care analizează, de asemenea, opiniile germane, britanice şi poloneze, intervine într-un moment în care Ucraina, aflată în luptă împotriva ruşilor, este criticată dur de preşedintele american Donald Trump. Săptămâna aceasta, Washingtonul şi-a îngheţat ajutorul militar şi de informaţii. Europenii se mobilizează, în schimb, pentru a compensa scăderea asistenţei americane şi pentru a pune în aplicare o apărare continentală credibilă.

Donald Trump, considerat un dictator de majoritatea vest-europenilor

Şase din zece francezi şi germani (59%) l-ar descrie pe Donald Trump drept un „dictator”, o opinie împărtăşită de 50% dintre susţinătorii RN. Cifra este de 56% în Marea Britanie şi de 47% în Polonia.

Aproape 35% dintre persoanele intervievate în Franţa au mai multă simpatie pentru preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski după întâlnirea sa furtunoasă cu Donald Trump la Washington, la sfârşitul lunii februarie. Doar 9% declară că îl stimează mai puţin.

De asemenea, doar un sfert dintre francezi continuă să considere Statele Unite drept un aliat, iar mai mult de jumătate (57%) „par să aibă dificultăţi în a descrie relaţia, ezitând să recunoască o posibilă inversare a alianţei”.

Şase din zece francezi (60%) consideră că este probabil ca Rusia să invadeze alte ţări europene în următorii ani, faţă de 68% în Marea Britanie şi Polonia şi 53% în Germania.

Aproape opt din zece francezi (76%) se declară îngrijoraţi sau foarte îngrijoraţi „de o extindere a conflictului în Europa în următorii ani”.

În plus, 66% dintre polonezi şi britanici doresc să continue să sprijine Ucraina, chiar şi fără Statele Unite. Proporţia este de 57% în Franţa şi 54% în Germania.

În ceea ce priveşte posibilitatea de a trimite o misiune de menţinere a păcii în Ucraina, în Marea Britanie 57% dintre respondenţi s-au declarat „destul de mult sau foarte mult” favorabili, faţă de 44% în Franţa, 41% în Germania şi doar 27% în Polonia.

Sondajul online a fost realizat în Franţa pe un eşantion de 1.503 persoane prin metoda cotelor (sex, vârstă, profesie, nivel de educaţie şi regiune). Eşantionul a fost de 1.093 de persoane în Regatul Unit, de 1.513 în Germania şi de 1.000 în Polonia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62465484
China ameninţă că va strânge "laţul" în jurul Taiwanului dacă separatismul insulei se adânceşte

Armata chineză a avertizat duminică că va strânge "laţul" în jurul Taiwanului dacă separatismul insulei se adânceşte, îndemnând susţinătorii independenţei să se îndepărteze de marginea "prăpastiei", informează AFP.

62526134
Tactica bizară folosită de trupele rusești pentru a surprinde forţele ucrainene din Kursk | FOTO

Rusia a atacat orașul Sudja duminică, folosind o conductă de gaze pentru a surprinde trupele ucrainene, într-o ofensivă majoră în regiunea Kursk, susțin bloggeri pro-ruși, citați de Reuters.

62526125
Proteste anti-Musk în SUA. Americanii au ieșit în stradă, după valul de concedieri al Departamentului condus de miliardar

În ultimele săptămâni, Statele Unite s-au confruntat cu cel mai mare număr de concedieri din ultimii patru ani. Mulți dintre cei dați afară sunt din rândul comunității științifice și medicale.

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.