Serghei Lavrov s-a întâlnit la Beijing cu ministrul chinez de Externe. SUA și Ucraina, pe agenda de discuții

62559836
Profimedia

Miniştrii de externe ai Rusiei şi Chinei au discutat duminică despre relaţiile lor cu Statele Unite şi perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei într-un comunicat, potrivit Reuters.

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, s-a întâlnit duminică la Beijing cu ministrul chinez de Externe Wang Yi. Lavrov urmează să participe la o reuniune a miniştrilor de Externe ai Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO) în China.

„Părţile au discutat, de asemenea, despre relaţiile cu Statele Unite şi perspectivele de soluţionare a crizei ucrainene”, a declarat ministerul de Externe.

„A fost subliniată importanţa consolidării coordonării strânse între cele două ţări pe scena internaţională, inclusiv în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al Consiliului său de Securitate, al SCO, al BRICS, al G20 şi al APEC”, a declarat ministerul.

China şi Rusia au declarat un parteneriat „fără limite” în februarie 2022, când Putin a vizitat Beijingul, cu câteva zile înainte de a trimite zeci de mii de soldaţi în Ucraina. Putin a descris uneori China ca fiind un „aliat”.

Statele Unite consideră China drept cel mai mare competitor al său, iar Rusia drept cea mai mare ameninţare la adresa statului naţional.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62559833
Președintele Germaniei cere partidelor din coaliție să rezolve criza privind numirea judecătorilor constituționali
Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a lansat un apel către partidele din coaliţia de guvernare să îşi rezolve rapid disputa legată de numirea a trei noi judecători la Curtea Constituţională, transmite dpa.
62559828
Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din Marea Britanie. Martorii au văzut ”o minge uriașă de foc” | VIDEO
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit duminică pe aeroportul Southend din Essex, Marea Britanie. Patru persoane au murit în urma accidentului aviatic.
62559808
Președintele Iranului, rănit în urma unui atac israelian. Șase rachete au lovit locul în care se afla Masoud Pezeshkian
Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a fost rănit la picior în timpul unui atac aerian israelian luna trecută asupra unei reuniuni a Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, potrivit unui raport iranian, scrie Times of Israel.