Şeful poliţiei din Japonia şi-a anunţat demisia după asasinarea fostului premier Shinzo Abe

62281252

Şeful poliţiei naţionale din Japonia, Itaru Nakamura, a anunţat joi că şi-a prezentat demisia după ce a recunoscut că au existat erori în protecţia fostului premier Shinzo Abe, asasinat la 8 iulie în timpul unui miting electoral, potrivit AFP şi Reuters.

"Am decis să ne reorganizăm echipa şi să repornim pe noi baze în privinţa misiunilor noastre de securitate, şi de aceea mi-am înaintat demisia", a declarat Nakamura.

Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă în care au fost detaliate concluziile anchetei asupra erorilor în protecţia fostului prim-ministru.

"După ce am analizat în detaliu incidentul, am decis să repornim de la zero şi să ne revizuim sistemul de securitate", a adăugat Nakamura, potrivit Agerpres.

Este demisia celui mai înalt oficial după asasinarea fostului şef al guvernului.

Shinzo Abe a murit în urma rănilor după ce a fost ţinta unor focuri de armă la 8 iulie, în timpul unui miting electoral în departamentul Nara, în vestul Japoniei.

Suspectul, arestat la faţa locului, îi reproşa fostului lider presupuse legături cu Biserica Unificării, un grup religios supranumit şi 'secta Moon'.

Abe, care deţinea recordul de cei mai mulţi ani ca premier al Japoniei, era cel mai cunoscut om politic din ţară, însă măsurile de securitate folosite la mitingul său politic nu erau stricte.

Poliţia locală, dar şi oficiali japonezi, printre care premierul Fumio Kishida, au recunoscut eşecuri 'incontestabile' în privinţa securităţii fostului prim-ministru.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62281251
Doi poliţişti bulgari au murit după ce un bărbat a intrat cu autobuzul în maşina lor. Ce ascundea în interior

Doi agenţi de poliţie au murit joi în Bulgaria după ce au fost loviţi de şoferul unui autobuz care transporta 48 de migranţi ilegali şi pe care îl urmăreau după ce bărbatul nu oprise la un control de securitate, transmite EFE.

62280813
Analiză în cazul asasinării Dariei Dughina: O lovitură dată de ucraineni, posibilă, dar puţin probabilă

Rusia a acuzat Ucraina că ar fi în spatele asasinării lângă Moscova a Dariei Dughina, fiica intelectualului ultranaţionalist rus Aleksandr Dughin, ale cărui idei se regăsesc în politica promovată în prezent de preşedintele rus Vladimir Putin.

62180385
O inițiativă cetățenească cere interzicerea vânzării de țigări celor născuți după 2010. Documentul înregistrat de CE

Comisia Europeană a înregistrat miercuri o inițiativă cetățenească prin care se dorește interzicerea produselor care conțin tutun către persoanele născute după anul 2010.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.