Ministrul italian de Interne: „Țigancă mizerabilă, fii cuminte că ajung buldozerele”

61968110
Getty

Matteo Salvini a avut o nouă ieșire la adresa comunității rome. De data aceasta, ministrul italian de Interne a amenințat că va dărâma cu buldozerul locuința unei femei, pe care a numit-o „țigancă mizerabilă”.

Salvini, care este și vicepremier, a reacționat astfel pe Twitter la o știre despre o femeie care stă într-o tabără de romi din Milano și care a susținut că el merită „gloanțe în cap”.

„Dar e normal ca o țigancă din Milano să spună 'Salvini ar trebui împușcat în cap'? Fii cuminte, țigancă mizerabilă, fii cuminte, că ajung buldozerele curând!”, a scris Matteo Salvini, pe Twitter.

Pentru acest mesaj, Salvini a fost extrem de criticat în Italia. Unii au ținut să remarce faptul că ieșirea nervoasă are loc în ajunul Zilei Memoriale a Holocaustului, informează The Independent.

„Nu mai putem vorbi acum de exagerări sau provocări. Cred că Salvini pur și simplu și-a ieșit din minți. Este tehnic incapabil să se controleze. Să fii ministru de Interne nu e simplu. Poate că cineva ar trebui să-și facă griji înainte să fie prea târziu”, a scris pe Twitter politicianul Roberto Giachetti.

Răspuzând criticilor, Matteo Salvini a subliniat că nu renunță la planul său de a demola toate tabere de romi din Italia.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61966017
Ororile din închisorile nord-coreene. Raport ONU cutremurător

Un nou raport ONU scoate la iveală detalii șocante despre modul în care sunt tratați deținuții în Coreea de Nord.

62067094
Val de asasinate în Mexic. Trei jurnaliști uciși într-o singură săptămână

Doi jurnalişti au fost împuşcaţi mortal vineri în Mexic, ridicând la trei numărul reporterilor ucişi în această săptămână în ţară, s-a aflat din surse oficiale.

62052435
ONU avertizează: Europa, lovită de un nou val de atacuri teroriste

Europa ar putea fi lovită de un nou val de atacuri teroriste până la finalul anului, avertizează Organizația Națiunilor Unite (ONU).

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.