Războiul din Ucraina. Sinteza evenimentelor, 30 aprilie. Zelenski: Există riscul ca negocierile de pace să nu mai continue

×
Publicitate

"Moldovenii ar trebui să fie îngrijorați pentru viitorul lor, pentru că sunt târâți în NATO", a spus ministrul rus de Externe.

Totuşi, Serghei Lavrov susţine că țara sa nu este în război cu Alianţa Nord Atlantică.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Pentagonului l-a acuzat pe președintele Vladimir Putin de "depravare" în invazia sa în Ucraina. În timpul conferinţei de presă, oficialul a fost vizibil emoţionat când a vorbit despre atrocităţile comise de ruşi de partea cealaltă a graniţei.

Din cauza ororilor, există riscul ca discuţiile de pace să nu mai continue, avertizează preşedintele Zelenski. În tot acest timp, armata rusă continuă să bombardeze mai multe zone din Ucraina.

Echipa CNN transmitea din sudul Ucrainei, când bombardamentele au început brusc.

Citește și
„Epoca de aur” promisă de Trump, departe de realitate: transportul aerian, în criză profundă
„Epoca de aur” promisă de Trump, departe de realitate: transportul aerian, în criză profundă

Jurnaliştii se aflau pe un câmp deschis, fără niciun adăpost în apropiere. Au avut însă noroc. Tirurile artileriei ruse nu i-au atins şi au reuşit să părăsească zona în siguranţă.

Între timp, cei care locuiesc și luptă pe linia frontului în Donbas îşi întăresc forţele în fața unui avans așteptat al ruşilor.

Alex Rossi, Sky News: "Linia frontului rusesc este pe acel deal şi în acest moment acolo au loc lupte intense".

Oraşul Barvinkove, din regiunea Harkov, este următoarea țintă a lui Putin. Proiectilele lansate de ruşi au făcut deja dezastru în zonă.

Alex Rossi, Sky News: "Pe acest drum e un crater imens, rezultatul unei lovituri cu rachete, iar clădirea de acolo era librăria. Încă arde...".

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: "Situația din regiunea Harkov este dificilă, dar trupele și serviciile noastre de informații au un succes tactic important. Ocupanții fac totul pentru a distruge orice formă de viață pe teritoriul Donbasului. Bombardamentele crunte constante asupra infrastructurii și zonelor rezidențiale dovedesc că Rusia dorește să facă acest teritoriu de nelocuit".

Zelenski spune că există un risc "foarte mare" de întrerupere a oricăror discuții cu Rusia din cauza atrocităţilor comise de trupele ruse. Nu exclude însă o întâlnire cu Vladimir Putin.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: "(Negocierile) au stagnat din cauza inconsecvenței lor, din cauza dorinței lor de a face în mod constant jocuri și, din câte îmi dau seama, din cauza instrucțiunilor pe care le primesc de la Washington, de la Londra şi din alte capitale, de a nu accelera procesul de negociere.

"Ei (n.r. - moldovenii) ar trebui să se îngrijoreze pentru viitorul lor, pentru că sunt târâţi în NATO și nu cred că acest lucru ar aduce un plus de securitate pentru Republica Moldova".

Până acum, liderul de la Kremlin a refuzat o întrevedere cu omologul său de la Kiev. Cei doi şefi de stat au fost însă invitaţi să participe la summitul G20, din Indonezia, programat pentru luna noiembrie.

Jen Psaki, secretarul de presă al Casei Albe: "Președintele (n.r. - Joe Biden) și-a exprimat public opoziția ca președintele Putin să participe la summitul G20".

Rușii au torturat și ucis sute de civili în Irpin și Bucea

În Irpin și Bucea, sute de civili ucraineni au fost torturați și executați de ruși.

Serhiy Kaplishny, servicii funerare: "I-am strans de pe strazi, din pivniţe. Am dezgropat cadavre din curti. Am găsit într-o groapă 6 membri ai aceleiaşi familii, 5 adulţi şi un copil, toţi împuşcaţi şi arşi".

Oleg Moskalenko a fost torturat și închis de ruși zile întregi: "M-au batut cu patul puștilor. Erau foarte furioși și m-au aruncat într-o groapă, încătușat și cu o pungă pe cap, m-au lasat acolo 48 de ore. Apoi m-au aruncat cu alți civili într-o pivniță plină cu apă, împreună cu alți civili. Am stat zile întregi înghesuiți pe scări, fără mâncare ori apă. După 7-8 zile ne-au dus într-o pădure și ne-au lăsat să înghețăm acolo. Din prima zi, mi-au rănit degetele, aveam răni deschise. În acest timp, degetele mele au început să putrezească pur și simplu".

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului şi-a stăpânit cu greu lacrimile când a vorbit despre victimele civile făcute de armata lui Putin în Ucraina.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului: "E greu să te uiți la ceea ce face în Ucraina, la ce fac forțele lui în Ucraina, și să te gândești că un individ etic, moral ar putea să justifice așa ceva. E greu să te uiți la... Îmi cer scuze! E greu să te uiți la unele imagini și să te gândești că orice lider matur și serios ar face așa ceva. Nu-i cunosc starea psihologică, dar cred că putem vorbi cu toții despre depravarea sa".

În Mariupol, continuă luptele, semn că ultima redută a rezistenţei ucrainene din oraşul port nu se dă bătută. Însă în tunelurile subterane, omenii stau în întuneric, iar apa, hrana şi medicamentele sunt pe terminate.

Sviatoslav Palamar, comandant adjunct al Regimentului Azov: "Noaptea asta, rușii au lansat 50 de lovituri, bombe cu fosfor, rachete, artilerie și tot ce mai pot folosi barbarii ăștia".

Spitalul improvizat în cadrul uzinei Azovstal, distrus de forțele ruse

Bombardamentele ruseşti au vizat şi spitalul improvizat din cadrul uzinei Azovstal, aflată sub asediu de 60 de zile.

Vadim Boicenko, primarul oraşului Mariupol: "Bombele aeriene au distrus spitalul. Acesta este un semn de crimă de război, deoarece numărul răniților înainte de asta era de 170, iar acum este de peste 600".

Pe de altă parte, Uniunea Europeană ar putea să aprobe un embargo treptat asupra petrolului rusesc de săptămâna viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
Citește și...
„Epoca de aur” promisă de Trump, departe de realitate: transportul aerian, în criză profundă
„Epoca de aur” promisă de Trump, departe de realitate: transportul aerian, în criză profundă

Cu câteva săptămâni înainte de începutul celui de-al doilea mandat, președintele Donald Trump promitea o „epocă de aur a călătoriilor”, scrie Politico.

Nicolas Maduro și soția sa, primul mesaj din închisoare înaintea Săptămânii Sfinte. Ce le-au transmis venezuelenilor
Nicolas Maduro și soția sa, primul mesaj din închisoare înaintea Săptămânii Sfinte. Ce le-au transmis venezuelenilor

Fostul preşedinte venezuelean Nicolas Maduro şi soţia sa Cilia Flores, capturaţi la Caracas, la 3 ianuarie, într-o operaţiune americană spectaculoasă, anunţă că se simt „puternici”, în primul lor mesaj de la încarcerarea în Brooklyn, relatează AFP.

Șapte persoane rănite după ce o mașină a intrat în pietoni, în centrul orașului Derby. Un bărbat a fost arestat
Șapte persoane rănite după ce o mașină a intrat în pietoni, în centrul orașului Derby. Un bărbat a fost arestat

Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor, după ce o mașină a lovit șapte persoane în centrul orașului Derby, Marea Britanie.

Recomandări
Washington Post: Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni terestre în Iran, cu cel puțin 17.000 de soldați
Washington Post: Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni terestre în Iran, cu cel puțin 17.000 de soldați

Statele Unite s-ar pregăti pentru operațiuni terestre în Iran, scrie publicația americană Washington Post. Pentagonul ia în calcul mobilizarea a cel puțin 17.000 de soldați americani la sol, în regiune.

Cod galben de ploi și ninsoare la munte, valabil în jumătate din țară. Vreme mohorâtă în București. HARTĂ
Cod galben de ploi și ninsoare la munte, valabil în jumătate din țară. Vreme mohorâtă în București. HARTĂ

Meteorologii au emis Cod galben de precipitații până luni dimineață în mai multe județe din sud-estul României, iar la munte, peste 1600 m, vor fi ninsori viscolite cu depunere de 10–20 cm de zăpadă și vânt cu rafale de 60–70 km/oră.

Surse: Mircea Lucescu ar fi leșinat înainte de antrenament. Va rămâne internat și nu va putea însoți naționala în Slovacia
Surse: Mircea Lucescu ar fi leșinat înainte de antrenament. Va rămâne internat și nu va putea însoți naționala în Slovacia

Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, a fost dus duminică dimineață de urgență, la Spital, după ce i s-a făcut rău în baza de pregătire de la Mogoșoaia.